Asociaţia „Alba Verde” a apelat la specialişti pentru a găsi soluţii pentru Parcul Custozza

Reprezentanţii Asociaţiei „Alba Verde”, implicaţi în campania de monitorizare de către societatea civilă a lucrărilor de reabilitare a Cetăţii Alba Carolina, respectiv a zonei Parcului Custozza au anunţat că au apelat la consultarea profesională din partea unor specialişti în arhitectură şi design urban, recunoscuţi la nivel naţional. Acest demers a fost motivat şi de faptul că dezbaterea publică pe tema Parcului Custozza nu a avut încă loc, iar, după cum susţin reprezentanţii Asociaţiei, „discuţiile profesionale se realizează la nivel local, cu specialişti arhitecţi şi arheologi a căror independenţă faţă de autorităţile locale şi judeţene o considerăm relativă”. 

La invitaţia „Alba Verde”, la Alba Iulia au ajuns, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a se documenta, prof. univ. dr. arh. Octavian Gheorghiu, de la Facultatea de Arhitectură din Timişoara (membru al Comisiei Naţionale a Monumentelor), dar şi reprezentanţi ai Asociaţiei Peisagiştilor din România (ASOP) – ing. peisagist Alexandru Ciobotă (preşedinte ASOP) şi Andrei Condoroş (secretar general ASOP). Reprezentanţii Asociaţiei „Alba Verde” au precizat că în această perioadă a avut loc şi o discuţie profesională cu autorul proiectului, arh. Gheorghe Lăncrăjan Franchini.

În urma discuţiilor, unii dintre specialiştii consultaţi au transmis opinii referitoare la oportunitatea modificărilor din Cetatea Alba Carolina, mai ales din Parcul Custozza. Vă prezentăm, pentru început, argumentele şi concluzia susţinută de arhitectul Octavian Gheorghiu:

„Oportunitatea intervenţiei urbanistice asupra sistemului defensiv şi a unor componente din oraşul interior este mai presus de orice dubiu. Întreaga operaţiune este motivată, în primul rând, de procesul părăsirii treptate, de către armată, a complexului de clădiri şi amenajări şi transferul lui către administraţiile civile, proces care a impus şi impune conversii/reconversii funcţionale, găsirea unor posibilităţi de întreţinere şi punerea la punct a unui program de reabilitare a clădirilor şi spaţiilor publice. Acest proces este în curs şi există câteva reuşite certe: cercetarea arheologică din zona Catedralei Romano-Catolice şi Palatului Parohial Romano-Catolic şi publicarea rezultatelor, restaurările acestor obiective, reabilitarea Palatului Apor şi conversia sa în sediu al Universităţii, restaurarea porţilor cetăţii de secol XVIII şi a unor fragmente de fortificaţie antică şi medievală, alte reabilitări de clădiri interioare oraşului fortificat.

În ceea ce priveşte sistemul de fortificaţii bastionar, înafara unor reuşite de principiu, consider că există şi intervenţii care nu ating standardele cerute de importanţa sitului. Acest fapt se datoreşte câtorva deficienţe ale temei şi ale proiectului/proiectelor: ponderea mare a suprafeţelor dalate în detrimentul spaţiului verde din zonele şanţurilor de apărare, punerea în operă a unor detalii şi materiale care se dovedesc deja perisabile (cărămida de completare a parapetelor, în primul rând), deficienţe în proiectul managerial de utilizare a spaţiilor interioare ale bastioanelor şi exterioare, nivelul de accesibilitate auto etc.

Proiectul care este în curs de desfăşurare, se referă la o arie din oraşul interior, arie având două dominante: axele est-vest care traversează întreaga zonă (str. M. Viteazul, între porţile IV şi III, dublată de str. N. Iorga) şi aria scuarului/parcului Custozza.  Conform proiectului, se are în vedere reabilitarea pavimentelor, amenajări de pietonale (inclusiv parcaje), mobilier urban şi iluminat public. Proiectul trebuia să se sprijine pe studii sectoriale preliminare diverse, în primul rând istoric-arheologice (descărcare completă de sarcină în zonele abordate) şi de mediu. Lucrările au început de câteva săptămâni, acoperă întreaga zonă a proiectului, sunt de mare anvergură şi consider că pun în evidenţă câteva probleme grave, care sunt, în mod egal, consecinţa modului de alcătuire a temei, a conceptului de proiect şi a manierei de începere a execuţiei şi desfăşurării şantierului:

–  lipsa unor cercetări arheologice complete, de durată (ele s-au desfăşurat câteva zile, infinit de puţin dat fiind valoare excepţională a zonei) şi a unor propuneri chibzuite de punere în valoare a descoperirilor

–  în directă legătură cu aceasta, intrarea în funcţiune a buldozerelor mult prea repede, distrugându-se complet orice urmă arheologică de medie adâncime

–  propunerea şi executarea unor importante decapări de pământ (mai ales în faţa Manutanţei), aceasta însemnând ignorarea micro-reliefului zonal

–  ignorarea aproape completă a factorului de mediu în acest proces, spaţiile verzi fiind propuse să dispară şi dispărând aproape complet în întreaga arie atacată de şantier

–  distrugerea unei zone verzi şi a unui pâlc de arbori importanţi în zona porţii IV (care aveau rolul şi de definire a parviului Catedralei), prin amenajările de activare a vechiului acces

–  intenţia de transformare a scuarului/parcului Custozza în piaţă minerală

  Nu m-am referit la avize şi aprobări pentru că nu cunosc realitatea.

 Referitor la acest ultim obiectiv (scuarul/parc Custozza), care a suscitat proteste locale şi intervenţia unor organizaţii, ONG-uri şi grupuri de opinie, consider că această acţiune nu este motivată de nici unul din argumentele îndeobşte invocate, din considerentele următoare:

– istoric, nu reprezintă nicidecum “o piaţă medievală”, în Evul Mediu, în Alba Iulia, acest rol fiind jucat de parviul din faţa Catedralei Catolice (amplasată, ca în majoritatea cazurilor europene studiate, într-un colţ al incintei antice); în harta foarte exactă a lui Visconti din 1711 (care surprinde elemente din Alba Iulia medievală înaintea deciziei de edificare a cetăţii bastionare de tip Vauban) exista un mare spaţiu liber în centrul oraşului (zona ocupată de Palatul Unirii, parcul Custozza şi clădirile perimetrale), dar care nu avea caracterul pieţei publice medievale sau post-medievale, nefiind definit prin fronturi de clădiri perimetrale; pare un spaţiu rezidual, utilizat cel mult pentru târguri periodice

– mai mult, rol de piaţă publică nu l-a jucat nicicând în istoria sa, pentru că, în faza romană, daca locul ar fi fost ocupat de Praetorium (cum se presupune, cu toate că există o relativă varietate de soluţii de structurare interioară a castrelor romane care ar fi putut duce la un alt amplasament al Praetorium-ului), aceasta însemna o clădire şi nu un spaţiu liber; în Evul Mediu deasemenea, iar în perioada modernă (post sec. XVII), spaţiul respectiv (cu o altă formă şi alte dimensiuni decât cele actuale) avea rol de piaţă de arme

– cercetarea arheologică nu impune neapărat defrişarea, ea putându-se desfăşura cu grijă în raport cu vegetaţia existentă, un model recent fiind cercetarea din curtea interioară a Muzeului Banatului (castelul Huniade) din Timişoara; dealtfel în ultima declaraţie a arheologilor din Alba Iulia (pare-se, în martie 2011) se declină orice intenţie de săpătură în parc, lăsând urmaşilor această oportunitate

– pe lângă faptul că există un număr important de arbori protejaţi de lege (aflaţi în plină forţă şi vitalitate), valoarea de plămân al oraşului pe care o conţine scuarul/parc Custozza este mai presus de orice îndoială, mai ales în cazul Albei Iulia care şi-a distrus recent imense suprafeţe de spaţiu verde prin amenajările şanţurilor fortificaţiilor Vauban (peluze, tufe, arbori) şi în conjunctura exploziei motorizării din ultimele două decenii; un calcul simplu relevă că, dacă sănătatea unei persoane este asigurată/întreţinută de aprox 4 arbori maturi de talie medie, prin distrugerea parcului, ar fi afectată sănătatea a multor zeci de cetăţeni. Odată amenajată piaţa, în lunile caniculare de vară (care ar fi momentul optim de a deveni centru polarizator) piaţa ar deveni un spaţiu neplăcut, evitat de orăşeni, ca în multe alte cazuri recente similare (Baia Mare, Cluj, Sibiu, Timişoara-Piaţa Traian, Arad-Parcul Reconcilierii etc.)

– urbanistic vorbind, scuarul/parc Custozza îşi poate menţine şi amplifica, printr-o atentă abordare, funcţia polarizatoare, putând adăposti anumite evenimente, profitând de umbra arborilor; pe de altă parte, Alba Iulia dispune de câteva spaţii urbane centrale haotic structurate, care, amenajate corespunzător, pot prelua activităţi de anvergură (festivaluri, concerte, zile ale oraşului etc.)

–  doctrinar, ideea de piaţă minerală este perimată, acum accentul punându-se pe abordări peisagere (protejându-se şi amplificându-se spaţiul verde) şi răspunzându-se aspiraţiilor societăţii urbane; toate carthele şi documentele însuşite şi/sau semnate de România din domeniile arhitectură, urbanism şi ecologie, incriminează gesturile urbanistice agresive

–  imaginea urbană nu este ultima dintre motivele pentru care Parcul Custozza este obligatoriu să fie protejat, de mult timp arborii fiind consideraţi parte componentă a clădirii şi ansamblului arhitectural. Acum este de neconceput un proiect complet, fără componentă peisageră; or, Custozza existând, este un bun câştigat, care trebuie doar îmbunătăţit. Nu este de ignorat faptul că arborii, vegetaţia în general, înseamnă dinamism (schimbările de colorit şi volum datorate anotimpurilor, planuri multiple, dinamism al percepţiei etc.)

Închei considerând că nu este târziu pentru ca Administraţia locală, împreună cu alte foruri şi entităţi locale, să adopte decizia de menţinere a parcului/scuarului Custozza în întregime, amenajându-se doar zona centrală, neocupată de arbori şi putându-se menţine inclusiv desenul radial al proiectului. Ar fi un gest extrem de simplu şi o reverenţă către comunitate şi dorinţele ei, precum şi către verdele care ne menţine în viaţă. În plus, s-ar şi economisi sume importante de bani (tăierea arborilor, transportul lor, amenajarea întregii suprafeţe etc.)  care ar putea fi utilizate, de pildă, în scopul amenajării zonelor verzi din şanţurile cetăţii.”

Teodor Octavian Gheorghiu este doctor în arhitectură şi profesor universitar la Facultatea de Arhitectură din Timişoara şi este specializat în istoria şi teoria arhitecturii şi urbanisticii, locuire, arhitectură rurală, restaurare. A făcut sau face parte din structurile de conducere ale Uniunii Arhitecţilor din România, Comisiei de Istorie a Oraşelor de sub egida Academiei Române, Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi ale unor comisii sau fundaţii regionale. Este autorul sau colaboratorul unor studii şi proiecte de urbanism, amenajarea teritoriului, arhitectură, restaurare şi amenajări interioare.

Menţionăm ca Asociaţia „Alba Verde” a transmis şi opiniile unor specialişti care nu au fost prezenţi la Alba Iulia, în urma invitaţiei transmise de aceştia. Este vorba despre univ. dr. arh. Hanna Derer şi istoric cercetător dr. Adrian Andrei Rusu, ale căror puncte de vedere le vom publica ulterior. În comunicatul transmis de Asociaţie şi semnat de preşedintele acestei, arhitect Marius Barbieri şi sociolog Simona Branişte, se arată că aceştia vor continua să organizeze „astfel de dezbateri la care să participe atât specialişti locali, cât şi din ţară”.