Connect with us
Advertisement

Uncategorized

UPDATE: Înalta Curte judecă recursul arestării șefului BCCO Alba. Audierile s-au terminat. Hotărârea a rămas în pronunțare

Publicat

Miercuri, la Înalta Curte de Casație și Justiție se judecă recursul șefului BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu. Joi, 24 octombrie Curtea de Apel Alba Iulia a admis propunerea procurorilor DIICOT de arestare preventivă a șefului BCCO Alba Iulia, comisarul şef Traian Berbeceanu, pentru 29 de zile. Alături de el, au mai fost arestaţi preventiv şi Titus Gabriel şi Anişoara Ramona Biriescu, consideraţi liderii grupului infracţional specializat în comerţ ilegal cu produse petroliere, tot pentru 29 de zile.

UPDATE3: Traian Berbeceanu a fost adus, miercuri după-amiază, la sediul DNA, imediat după şedinţa de la ÎCCJ, pentru a fi audiat în legătură cu afirmaţiile din scrisoarea atribuită acestuia şi dată publicităţii după reţinerea sa, în care se relata că dosarul lui ar fi unul „fabricat”.

Potrivit siteului Lumea Justiției (luju.ro) în sala de judecata a Înaltei Curti de Casatie si Justiție, la termenul de miercuri, 30 octombrie 2013, președintele completului, Iulian Dragomir, a anunțat ca DNA a cerut referatul DIICOT-ului care a stat la baza cererii de arestare. La finalul sedinței, procurorul DIICOT, a confirmat această informație, arătând instanței că procurorul Sergiu Cean ( cel despre care Berbeceanu dezvăluia în scrisoare anumite nereguli descoperite în instrumentarea unor dosare importante) nu mai lucrează la DIICOT Alba din iunie 2013.

Vezi AICI conţinutul scrisorii.

În scrisoarea de 29 de pagini, adresată „tuturor poliţiştilor din structurile de combatere a criminalităţii organizate din cadrul Poliţiei Române”, şeful BCCO Alba Iulia afirma că în ultima perioadă asupra sa şi a echipei pe care o conduce se „desfăşoară o acţiune mârşavă de mari proporţii, organizată şi coordonată de procurori ai DIICOT şi ofiţeri ai serviciilor de informaţii”.

UPDATE2: Judecarea cauzei s-a terminat, în jurul orei 15.30, după şase ore de şedinţă. Completul de judecată a rămas în pronunţare. Inculpaţii au fost scoşi din sală.

UPDATE1: În jurul orei 13.35, s-a încheiat audierea inculpaţilor. Berbeceanu s-a declarat încă o dată nevinovat: „Mi-am exercitat meseria cu onestitate”. Sunt prezentate concluziile avocaţilor şi ale procurorilor.

Avocatul lui Berbeceanu a cerut respingerea măsurii de arest preventiv pentru clientul său, pentru că este netemeinică. Potrivit acestuia, arestarea inculpatului poate fi făcută doar după ascultarea lui şi punerea în mişcare a acţiunii penale. Avocatul Daniel Tiliciu susţine că martorii care au dat declaraţii împotriva lui Berbeceanu sunt inculpaţi în dosare penale şi a prezentat o listă cu numele acestora (21). Printre aceştia se regăsesc Simota, Cupeţiu, Pera, Balint, Bota. A precizat că Ovidiu Moş nu a fost audiat de DIICOT.

Avocatul a mai spus că nu sunt probe că Berbeceanu ar fi ştiut despre dosarul Biriescu, pentru că dacă ar fi existat, ar fi fost depuse la dosar. A dezvăluit că fostul şef BCCO Alba Iulia a discutat în aprilie, la Iaşi, cu procurorul şef Alina Bica şi că i-a spus că ar exista probleme la DIICOT Alba. Ulterior, Berbeceanu a primit propunerea de a fi mutat la altă brigadă şi i s-a transmis că are o fişă a postului redusă, potrivit ziuanews.ro.

Având în vedere că Berbeceanu nu mai are funcţie de conducere, avocatul susţine că nu mai este valabil motivul pentru care a fost arestat şi anume că poate influenţa ancheta prin subordonaţii săi şi că nu prezintă pericol social, neexistând probe în acest sens.

Avocatul soţilor Biriescu a cerut înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură, pentru că aceştia au primit nenumărate NUP şi că motivarea instanţei (Curtea de Apel Alba Iulia) este doar o reproducere a referatului procurorilor.

Procurorul a solicitat menţinerea deciziei de arestare preventivă, motivând că la dosar sunt probe certe că Berbeceanu a sprijinit grupuri infracţionale. S-a referit şi la o relaţie de duşmănie între Berbeceanu şi Mureşan şi a menţionat că martorii fuseseră deja trimişi în judecată, prin urmare nu ar fi avut motive să mintă, potrivit ziuanews.ro.

UPDATE: Ședința a început la ora 9.30. Cauza este în atenţia completulul de judecată nr. 3, Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, format din magistraţii Ilie Iulian Dragomir (preşedinte), Francisca Vasile şi Mirela Sorina Popescu. DNA a depus o cerere la dosar pentru eliberarea unei copii după referatul cu propunerea de arestare a inculpaţilor întocmit de DIICOT Alba Iulia. În instrumentarea dosarului este implicat şi Valentin Trif, fost procuror DNA Alba Iulia, transferat în septembrie la DIICOT, structura centrală.

Berbeceanu le-a spus judecătorilor că întâlnirile sale cu presupuşii infractori au fost normale, având în vedere că aceştia reprezintau surse de informare în munca specifică de poliţist al structurii respective, însă că niciodată nu le-a divulgat că ar fi fost cercetaţi în dosare sau că urmau să fie organizate percheziţii ce îi vizau. Anterior, Titus Biriescu a spus şi el că nu a fost informat că era vizat în vreun dosar penal. În sala de judecată se află şi colegi ai lui Traian Berbeceanu şi familia.

În şedinţă, procurorul DIICOT a depus la dosar toate înregistrările pe care Berbeceanu i le-a lăsat unui prieten. Astfel a dorit să demonstreze legăturile infracționale ale comisarului și că l-a interceptat ilegal pe procurorul șef DIICOT Alba, Ioan Mureşan. Chiar dacă avocații s-au opus, instanța a admis depunerea actelor, potrivit ziuanews.ro.

Titus Biriescu a negat acuzațiile aduse, a precizat că a avut sechestru asigurator pe mai multe bunuri, că a prezentat toate actele autorităților de la Garda Financiară. A reclamat că nu a putut prezenta restul actelor din cauza citării greşite, că a plătit datoria de 2 miliarde lei și a primit certificat de atestare fiscală că nu mai avea datorii. Biriescu: „Berbeceanu nu mi-ar fi permis niciodată să discutăm problemele noastre cu dânsul, nu aș fi îndrăznit, cunoscându-i probitatea morală”, potrivit sursei menţionate.

Întrebat de preşedintele completului, Ilie Dragomir, dacă l-a anunţat Berbeceanu în 2011 că avea dosar penal, Biriescu a răspuns că nu este adevărat şi că “îl știu de 15 ani şi de atunci nu ştiu dacă au fost 2-3 petreceri și vreo 2-3 întâlniri la o cafea”. A recunoscut că Berbeceanu a organizat botezul copilului la restaurantul său din Simeria. A spus însă că a fost presat la sediul parchetului DIICOT, din iulie 2013, de procurorul şef Mureșan împreună cu comisarul de poliţie Alin Munteanu, de la BCCO Alba, pentru a da declaraţii denigratoare la adresa lui Berbeceanu. Susţine că în schimb i s-a dat de înţeles se rezolvă tot dosarul său şi că a fost sunat de fostul adjunct de la IPJ Hunedoara, Riscuţă Aurel, în acest sens.

În şedinţa de la ÎCCJ, Traian Berbeceanu şi-a menţinut declaraţiile susţinute în faţa procurorilor DIICOT şi judecătorului de la Curtea de Apel Alba Iulia.

A spus în faţa instanţei că atunci când se întâlnea cu o sursă de informaţii, întâlnirea avea loc într-un loc conspirat, dura puţin, cu multe informaţii; orice poliţist care vrea să prindă cât mai multe informaţii şi conspirat înregistrează discuţia cu un reportofon din dotarea personală. A confirmat că pentru informatori se întocmeşte un raport, că s-a întâlnit cu Litera, Pera, dar niciodată cu Cupeţiu. A spus că l-a văzut prima dată la percheziţie.

A recunoscut că este prieten de 40 de ani cu viceprimarul Devei, Ovidiu Moş, dar că nu a ştiu că îl cunoaște pe Cupeţiu sau că aceştia făceau parte dintr-o lojă masonică: “Faptul că am vorbit cu Moș, și el cu Cupetiu, nu înseamnă că i-am transmis acestuia din urmă informații despre percheziții prin intermediul lui Moș. Nu am ştiut că Moș conduce o ligă masonică din Deva și am aflat că Cupetiu e mason când i-am făcut percheziție în cabană și am văzut pe perete o diplomă de mason.”

A recunoscut că a cumpărat o maşină de la Gheorghe Rusu şi a dat la schimb altă maşină şi diferenţa, potrivit ziuanews.ro. Referitor la acuzaţia procurorului că a cumpărat ieftin autoturismul şi l-a vândut scump, a spus că nu are nicio explicație privind diferenţa de preţ, că a trecut că diferența dintre autoturisme era de 10.000 de euro, “din care am plătit circa 7.000. Nu am mai plătit tot pentu că am aflat că mașina fusese tamponată, asta am aflat de la alte persoane” şi că “după 2 ani am vândut maşina cu 12 mii de euro”.

Berbeceanu susține că nu ar fi trebuit să facă un raport şi nici să îşi informeze superiorul verbal, pentru că sursele de informaţii nu au toate calitatea de informatori şi că a ştiut că Rusu avea dosar, însă pe Ioiescu nu l-a mai văzut de doi ani: „Cu Litera m-am întâlnit în vara anului 2012, iar informațiile de la el au ajutat la constituirea unui dosar de trafic de persoane”. Ulterior, a admis că ar fi trebuit să anunţe întâlnirile cu sursele de informaţii.


Reamintim că în urma verdictului dat de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia de joi, 24 octombrie, inculpații au declarat recurs, care este judecat astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Berbeceanu a fost considerat de judecătorul care a admis propunerea de arestare preventivă prea iubit de subordonați și colegi și prea celebru în raport cu unii colegi și procurori. Motivarea hotărârii de arestare preventivă pentru 29 de zile a şefului BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, dată de judecătorul Dana Ghițoaica – fost procuror DIICOT – arată că “există riscul evident de posibilitate a zădărnici urmărirea penală aflată la început, precum şi de influenţare a martorilor, de distrugere, alterare sau sustragere a mijloacelor materiale de probă”. Instanţa a evidenţiat “poziţia avută în raport cu subordonaţii săi şi cu autoritatea pe care a avut-o şi o are asupra acestora”, “notorietatea de care se bucură inculpatul şi poziţia sa virulentă faţă de unii colegi şi colaboratori procurori”, dar şi “divulgarea în mass-media a unor aspecte legate de cauzele aflate în lucru la organele de urmărire penală”.

Tot din motivarea Curţii de Apel reiese faptul că „atât la domiciliul inculpatului cât şi în incinta biroului său s-au găsit cu ocazia percheziţiilor efectuate mai multe acte care vizau atât cauze aflate în lucru, cât şi alte cauze neînregistrate. S-au mai găsit de asemenea acte având caracter secret care nu erau deţinute legal în locaţiile respective, existând riscul ca aceste date să fie folosite nu în scopul în care au fost întocmite, ci pentru a influenţa ancheta şi de a îngreuna aflarea adevărului”.

Reamintim că în noaptea de miercuri, 23 octombrie, spre joi, 24 octombrie, şeful BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu a fost reţinut de procurorii DIICOT în urma a 11 percheziţii domiciliare efectuate în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale formată din şase învinuiţi.

Grupul condus de soții Biriescu este vizat pentru evaziune fiscală, delapidare, folosirea cu rea credinţă a bunurilor sau creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia, în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate, complicitate la înşelăciune, fals intelectual, uz de fals, refuzul de a pune la dispoziţia administratorului judiciar ori lichidatorului a evidenţelor, documentelor şi bunurilor de patrimoniu. Berbeceanu este suspectat de sprijinirea grupului infracțional.

Procurorii DIICOT consideră că în cauză există suspiciunea rezonabilă că învinuiţii au constituit un grup infracţional începând cu anul 2003 până în prezent şi folosindu-se de calitatea de asociaţi şi administratori la mai multe societăţi comerciale, precum şi de mai multe firme fantomă special create şi/sau folosite în scopuri infracţionale, au derulat operaţiuni comerciale şi financiare fictive [fraudă tip carusel, privind comerţul cu carburanţi şi alte produse petroliere (solvenţi, bitumuri, combustibili pentru focare)].

Prin sustragerea de la plata accizelor, a impozitului pe profit şi TVA-ului, procurorii mai spun că a fost prejudiciat bugetul statului cu sume importante de bani (aproximativ 3,5 milioane lei).

Pentru susţinerea şefului Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Alba Iulia, săptămâna trecută a fost creată şi o pagină de Facebook, „Respect Traian Berbeceanu!”, care până în prezent a strâns peste 13.500 de susținători. Aceştia militează pentru cercetarea în libertate a comisarului șef de la ”Combaterea Crimei Organizate”.  Este pentru prima dată în România când societatea civilă se alătură și susține drepturile unui polițist. ”Berbeceanu merită să fie cercetat în libertate. Nu el este pericolul public. Sunt interlopi periculoși pe care justiția i-a eliberat”,  ”Cu Berbeceanu și echipa lui ne-am simțit mai în siguranță pe stradă și acasă” sau ”Respect! Un polițist adevărat în care avem încredere” sunt doar câteva dintre miile de mesaje care, de la data reținerii comisarului, sunt postate pe internet. În același timp, pe paginile de socializare ale interlopilor s-a declanșat o avalanșă de mesaje de bucurie după reținerea și arestarea comisarului șef de la BCCO Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

8 Comentarii

8 Comentarii

  1. gica

    miercuri, 30.10.2013 at 07:58

    Care judecata ? magistratii sunt tinuti in lesa de procurori ,demni urmasi ai securitatii, pe vremea careia era invers !!!!

  2. radu maria

    miercuri, 30.10.2013 at 11:28

    Buna ziua.Va spun sincer ca sunt impresionata de cazul domnului
    berbeceanu.Il sustin chiar daca nu-l cunosc,eu sunt din Bucuresti.
    Am vrut si eu sa ma fac politista dar,viata mea a luat o alta turnura.
    Mult succes la proces si toti cei care il cunosc dar si sotia,cititi Acatistul Sfantului Ierarh Nicolae.Este de foarte mare ajutor.Va spun din proprie experienta.
    Doamne Ajuta!

  3. mircea

    miercuri, 30.10.2013 at 11:43

    in concluzie, daca esti corect trebuie sa ti se emita mandat de arestare preventiva ca sa nu zadarnicesti conspiratia interlopilor infiltrati ca procurorii de Kovesi in DNA si DIICOT. Daca esti cunoscut ca cinstit / esti pericol public pentru majoritatea care domina justitiea corupta. Intrebarea se pune aspectele sesizate de distinsul domn Berbeceanu, se judeca in libertate pe principiul zadarnicirii afarii adevarului despre prc.. corupti!? Ma intreb daca un doctor l-ar trata pe un procuror cu argumente de felul: mana care te doare ti-o las, si cea sanatoasa ti-o operez ca sa prevenim imbolnavirea ei.., ce ar zice procuroriul acela?
    Am patit acelasi lucru, am fost condamnat de interlopii de la Inalta curte cu motivarea ca am refuzat oferte de coruptie, (acesta este motivarea condamnarii!) si cunosc acest soi de criminali ai adevarului care instaureaza si intretin de regula dictatura unui Stat prin Ministerul Public.
    Eu personal i-am facut plangere penala inreg sub nr. 13.908 – 24.09.2013 pentru Complot (folosind arbitrar legile si institutiile statului) la Kovesi, Morar, Livia Doina Stanciu, Danilet, Cravelos, Iacob Marius, Iancu Marius, Emil Boc, etc. si inteleg ca cercetarea lor in libertate va zadarnici aflarea adevarului, cunoscuta fiind notorietatea lor in perversiune juridica, coruptie si minciuna prin fals intelectual, favorizarea infractorilor, respectiv denaturarea dreptului in infractiune, si aprecierea pe care o manifesta fata de corupti pe care ii ocroteste si ii cinsteste ca infractori prin consemnarea asa zisului autodenunt, samd
    acesti pretinsi magistrati sunt o rusine pentru magistrati, sunt minti bolnave irecuperabile, exact ca Basescu si Ponta sau Antonescu – nu este nici o diferenta. Aceste sentinte sunf infractiuni de fals intelectual si complot, care impiedica infaptuirea justitiei in numele legii si pronunta formal in numele legii, n realitate este in numele constiintei logico-juridic corupta samd

  4. flesh

    miercuri, 30.10.2013 at 11:49

    Pentru cei care sunt atat de siguri ca Berbeceanu va sta la zdup, chiar nevinovat, pentru ca a deranjat niste interese: daca sunteti siguri ca justitia nu e justa si e manevrata de interese, de ce nu iesiti in strada sa-i dati jos pe cei cu interesele? Sau de ce nu emigrati?
    Suntem 20 de milioane de romani, credeti ca nu putem sa-i doboram pe cei zece mii de hoti care vor sa ne fie stapani?

  5. bono

    miercuri, 30.10.2013 at 13:19

    @Flesh: nu … nu putem …pt ca cei cativa zeci de mii de HOTI manipuleaza o tara intreaga … pt ca in asa zisa „democratie” singurul control al poporului e votul „liber” care e usor de masluit … pt ca cu 50 ron poti cumpara o opinie si invrajbi o comunitate … pt ca suntem dezbinati de 2000 de ani. Pt ca atunci cand apare un BERBECEANU il bagam la puscarie si urlam ca suntem o tara corupta dar fara corupti! FREE BERBECEANU! La bulau cu coruptii din justitie!

  6. cetatean

    miercuri, 30.10.2013 at 13:24

    Tare, increzator si crestineste pana la capat! O sa apara si adevarul!

  7. Pingback: Decizie la Înalta Curte în cazul BERBECEANU: Fostul şef al BCCO Alba Iulia rămâne în arest | Alba24

  8. Pingback: Dosarul în care este cercetat Traian BERBECEANU a fost preluat de structura centrală a DIICOT | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement