Mutarea autostrăzii Sebeș-Turda în afara cartierului Oarda, solicitată de către cetățeni, a fost dezbătută de CNADNR, împreună cu proiectanții și administrația județeană. Concluzia acestei discuții a fost prezentată luni, în conferință de presă, de către vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman, care a făcut precizări despre stadiul și calendarul proiectului.

Publicitate

Potrivit lui Florin Roman, CNADNR a oferit trei argumente prin care explică de ce ocolirea cartierului Oarda nu este posibilă. Este vorba despre costurile foarte ridicate pe care le-ar presupune această modificare, iar zona respectivă, a pădurii Dăii, este protejată prin lege.

„La solicitarea cetățenilor din Oarda am discutat problema mutării autostrăzii în afara localității. Am primit de la CNADNR trei explicații. Partea financiară, scoaterea autostrăzii pe acel traseu indicat de cetățenii din Oarda, înseamnă cheltuieli în plus de 128 de milioane de euro. Pentru că, fiind zonă de pantă, ar însemna să fie făcute încă trei tunele, un viaduct, iar din punctul loc de vedere, tehnic, niciun drum, național nu se poate duce prin zona pădurii Dăii, ocolind Oarda. În plus, în zonă există o zonă protejată prin lege, iar autostrada nu poate trece pe acolo. În ultima vreme, foarte multe ONG-uri au propus ca mai multe zone să fie protejate. Părerea mea este că nu vom mai putea construi nimic în țara asta, că ne opresc zonele protejate. Al treilea argument a fost modificarea legii mediului, pe care o impune acest traseu”, a explicat Roman.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Cât despre disconforturile produse cetățenilor, Florin Roman a declarat că se fac demersuri pentru diminuarea acestora, pe cât posibil: „Vom continua demersurile pentru a vedea ce se mai poate face în cazul celor deranjați de poluarea fonică, să ne asigure că avem cele mai bune panouri fonice și să vedem dacă există posibilitatea ca cei care vor fi afectați fonic, să se poată muta și să fie expropriați”.

Nu s-a stabilit o sumă pentru exproprieri

„Nu există o sumă stabilită pentru expropriere, până nu se face raportul de evaluare. Toate sumele vehiculate până acum sunt povești. Conform legii, se face un raport de evaluare și abia din acel moment se cunoaște chestiunea sumelor”, a menționat Roman.

Publicitate

Calendarul autostrăzii până în prezent

Totodată, Florin Roman a prezentat un calendar al autostrăzii Sebeș-Turda, până în prezent:

„3 iunie - Solicitarea CNADNR pentru eliberarea Cetrificatului de Urbanism; CJ Alba transmite către toate primăriile traversate de autostradă, solicitarea de a elibera avize pentru certificate de urbanism.

4 - 6 iunie - Primăriile dau avize pentru certificatele de urbanism, cu excepția primăriei Alba Iulia, „pe motiv că are un plan de urbanism în curs de avizare”

7 iunie - CJ Alba a transmis o adresă către CNADNR în care solicită înființarea nodului de nord de la ieșire din Alba Iulia

Publicitate

7 - 9 iunie - Semnături de protest la Oarda pe baza hărților de la primărie, care arătau că se vor demola 8 case.

8 iunie - CNADNR dă răspuns pozitiv la cererea CJ Alba

10 iunie - Ședință de Consiliu Local Alba Iulia: „Primarul spune că a dat aviz negativ pentru că a aflat de acest proiect din presă”

17 iunie - Consultare publică la Aiud cu toți primarii, CNADNR și proiectanți. Primarul Mircea Hava ridică problema nodului de nord, avizat deja de CNADNR, în 8 iunie. În proieectul inițial, prezentat la Aiud, nu exista ieșirea de la Unirea. După întâlnire, în urma discuțiilor cu primarul de la Ocna Mureș, punctul a fost trecut pe proiect, pentru a face legătura cu Târgu Mureș prin Ludus și a da acces la autostradă celor 40.000 de oameni din zonă. CNADNR a inclus nodul rutier Unirea pe noua hartă, la km 53-54”.

Publicitate

Drumul expres din 2008 vs. Autostrada din 2013

În 2008, pentru drumul expres Sebeș-Turda, am avut aviz favorabil de la Primăria Alba Iulia, pentru un traseu care prevedea demolarea a 8 case. Aveam, de asemenea, avize favorabile de la toate primăriile localităților traversaate de autostradă, aveam certificat de urbanism, eliberat de Consiliul Județean Alba. Acesta era un drum expres finanțat integral din fonduri guvernamentale și un studiu de fezabilitate abandonat din lipsă de finanțare.

În 2013, avem aviz favorabil de la Primăria Alba Iulia eliberat în data de 19 iunie, pentru acel traseu care prevede demolarea a 2 case. În aviz, nu se face referire deloc la cartierul Oarda, sunt doar două cerințe, una referitoare la nodul de nord și una la nodul de sud. Avem, ca în 2008, aviz de la toate primăriile, certificat de urbanism, dar, de data aceasta este vorba despre o lucrare finanțată în proporție de 85% din fonduri europene, circa 900 milioane de euro, restul finanțări de la bugetul de stat. Avem un Studiu de Fezabilitate în curs de reactualizare”, a mai arătat Roman.

Publicitate

Situația prezentă a autostrăzii Sebeș-Turda

În prezent, se reactualizează Studiul de Fezabilitate pentru autostradă. „Sunt toate avizele, certificatul de urbanism, se reactualizează Studiul de Fezabilitate. În septembrie se depune cererea de finanțare, în octombrie se face licitația pentru lucrări, iar la sfârșitul anului, dacă nu sunt contestații, ar putea începe lucrările”, a mai precizat Florin Roman.