Actualitate
Avocaţii din Alba şi alte judeţe din ţară ar putea intra în grevă, după declaraţiile ministrului Justiţiei. Mihai Baco: „Nu putem fi obligaţi să trădăm discuţiile cu clientul”
Avocaţii din judeţul Alba şi alţi apărători din ţară continuă să-şi exprime nemulţumirile legate de cele mai recente declaraţii ale ministrului Justiţiei, Raluca Prună, pe marginea proiectului de lege a avocaturii.
Oficialul a susținut că nu este posibil ca o profesie liberală să se bucure de imunitate absolută în fața legii și că acest lucru este ceva „nemaiîntâlnit în Uniunea Europeană”.
Decanul Baroului Alba, Mihai Baco, a transmis joi, într-o conferință de presă, că avocaţii ar putea declanșa o acțiune de protest, care ar ajunge chiar la grevă, adică refuzul de a intra în sălile de judecată. O hotărâre în acest sens ar urma să fie luată în weekend, la şedinţa de consiliu UNBR.
„După ce a fost mediatizată hotărârea Consiliului Baroului Alba prin care chemam barourile din țară să treacă la acțiuni de protest, deja mai multe barouri din țară, și mă refer la Baroul Timiș, Baroul Cluj, Baroul Hunedoara, Baroul Sibiu, Baroul Mureș au și răspuns la această chemare a noastră și au hotărât să treacă la acțiuni de protest. Sper ca la ședința de consiliu a UNBR care va avea loc sâmbătă și duminică să luăm hotărârea de a trece în mod nemijlocit la acțiuni de protest, care să ducă inclusiv la declanșarea unei greve constând în refuzul prezentării avocaților în sălile de judecată, tocmai pentru a atrage atenția asupra importanței profesiei de avocat în legislația europeană”, a transmis Mihai Baco, decanul Baroului Alba.
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a criticat luni proiectul de modificare a legii avocaturii potrivit căruia avocaţii ar fi îndreptăţiţi să se bucure de imunitate, care a fost adoptat în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor. Ministrul crede că nu este posibil ca o profesie liberală să se bucure de imunitate absolută în faţa legii şi că acest lucru este ceva „nemaiîntâlnit în Uniunea Europeană”.
Decanul Baroului Alba a pus la dispoziţie exemple din legislaţia europeană.
„Curtea Constituțională a Republicii Federale Germania a declarat neconstituțională percheziția efectuată la sediul profesional al avocatului în situația în care acesta din urmă nu are calitatea de suspect. Exact în această situație ne aflăm și noi, pentru că de fapt aceste așa-zise imunități care se spune că se acordă avocatului reprezintă de fapt întărirea confidențialității legăturii dintre avocat și justițiabil și client. Singurele țări în care acest gen de obligativitate ce le revine organelor judiciare, de a efectua percheziții sunt Rusia și China. Nu cred că pentru noi acestea sunt exemple de țări pe care va trebui să le urmăm”, a spus Baco.
Confidențialitatea client-avocat este o temă importantă, cu subtilități juridice relevate de o vastă jurisprudențială internațională inclusiv în ceea ce privește limitele în care operează și trebuie reglementată ca atare, adică rațional și profesionist.
Protejarea confidențialității relației dintre client și avocat este în beneficiul înfăptuirii justiției, nu împotriva ei. Dreptul la apărare este un drept garantat constituțional, care nu poate fi exercitat fără existența acestei confidențialități. Nu există egalitate de arme dacă admiți că poți fi și acuzator și să tragi cu urechea la ce a discutat avocatul cu clientul, au transmis reprezentanții Baroului Alba.
Mihai Baco, decanul Baroului Alba: Când vine un client la un avocat, e ca şi cum ar merge la preot, să se spovedească. Sunt situaţii în care avocatul s-a transformat în martor
„Avocatul este apărător, nu trădător. Noi nu putem fi obligați să trădăm discuțiile și corespondența pe care o avem cu justițiabilul. Când vine la un avocat un client, ești ca și când te duci la un preot, să te spovedești. Oare ce s-ar întâmpla cu un preot care ar destăinui taina spovedaniei? Ori eu nu pot să fac o apărare dacă nu știu exact ce s-a întâmplat. S-au întâmplat cazuri în țară în care relația avocat – client a fost transformată, pentru că au fost făcute interceptări telefonice, avocatul a fost transformat din avocat în martor. Ori în aceste condiții se pune fireasca întrebare: mai are clientul încrederea să vină în fața unui avocat pentru a-i face apărarea?”, a mai declarat Baco.
Potrivit lui Mihai Baco, este extrem de gravă situaţia în care cineva ar încerca să asmută împotriva profesiei de avocat opinia publică. „Niciunde în proiectul de lege cu privire la modificarea legii avocaturii nu ve-ți găsi un text de lege care să confere imunitate avocatului. Din contră, atunci când un avocat comite o infracțiune aceste este supus acelorași reguli ca și orice alt cetățean din România”, a transmis Baco.
Referitor la o eventuală acțiune de protest, decanul Baroului Alba a spus că vor declanșa o acțiune în condiţiile în care o astfel de decizie va fi luată în cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România.
„Solicităm în mod expres atât doamnei ministru Prună cât și celorlalte instituții să specifice care este articolul de lege care conferă imunitate avocatului. Această aducere în eroare a opiniei publice nu face decât să aducă atingere profesiei de avocat, să aducă atingere dreptului la apărare pe care orice cetățean îl are. Nimic din aceste modificări care se fac în legea avocaturii nu sunt în favoarea avocatului ci sunt în favoarea cetățeanului”, a mai completat Mihai Baco.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News