Connect with us
Advertisement

Eveniment

BACALAUREAT 2014: Examenele orale la limbile străine continuă până JOI în Alba. Peste 2.200 de elevi înscrişi la Engleză, Franceză și Germană

Publicat

Examenul de Bacalureat 2014 continuă pe parcursul acestei săptămâni cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C. Din judeţul Alba, în perioada 23 – 27 iunie, 2.200 de elevi sunt înscrişi la limba engleză oral, 251 la limba franceză oral şi 22 la germană. Proba cuprinde testări complexe – oral, scris şi listening (elevii ascultă o înregistrare pe baza căreia rezolvă cerinţele). Aceştia au la dispoziţie 15 minute pentru elaborarea răspunsurilor la proba orală şi intră în săli în ordinea afişată, alfabetic.

Marți, elevii susțin examenul oraș la Limba Engleză, miercuri proba continuă cu limbile engleză, germană și franceză, iar joi ultimii elevi înscriși la limba engleză susțin examenul. Potrivit inspectorului școlar Dan Cherecheș, până acum nu a fost înregistrat niciun incident la această probă a examenului de bacalaureat.

Accesul în sală se face pe baza actului de identitate, însă este interzis cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare, altfel riscă să fie eliminaţi din examen.
La probele orale, candidatul extrage un bilet şi primeşte hârtie ştampilată pentru ciornă. Pentru elaborarea răspunsurilor, se acordă fiecărui candidat câte 15 minute, iar pentru susţinerea acestora în faţa comisiei, câte 10 – 15 minute. După susţinerea probei, candidatul predă ciorna semnată şi biletul de examen.

Proba scrisă se desfăşoară în 23 iunie, candidaţii fiind repartizaţi în săli, în ordine alfabetică, câte unul în bancă, conform planificării făcute de comisia de bacalaureat pentru evaluarea competenţelor lingvistice şi digitale.

Înainte de aducerea subiectelor în săli, asistenţii vor explica elevilor modul de desfăşurare a probei şi modul de completare a datelor personale pe foaia tipizată. Pe foaie candidatul îşi scrie cu majuscule numele, prenumele tatălui, toate prenumele personale, în ordinea în care sunt trecute în actul de identitate şi completează citeţ celelalte date de pe colţul ce urmează a fi lipit. La ora stabilită pentru începerea probei, textul înregistrat pe o casetă sau pe un CD este audiat de două ori. Pe măsură ce audiază textul, elevii încep rezolvarea subiectelor. La expirarea timpului acordat pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Trei candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări. În cazul în care un candidat refuză să predea lucrarea scrisă, acest lucru se consemnează într-un proces-verbal, semnat de cei doi asistenţi şi atrage după sine eliminarea candidatului din examen.

Doi examinatori stabilesc rezultatul examenului, după susţinerea de către candidat a tuturor tipurilor de probe. Rezultatul evaluării competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi. Acesta se trece pe diploma de bacalaureat şi pe certificatul de competenţă lingvistică în limba de circulaţie internaţională.

Reamintim că, în cadrul sesiunii de vară a examenelor de Bacalaureat 2014, potrivit rezultatelor la proba D – evaluarea competenţelor digitale, în judeţul Alba 88,7% dintre candidaţii prezentaţi la testări ştiu să utilizeze calculatorul la nivel mediu, avansat sau experimentat. De asemenea, 10,7% dintre elevi sunt doar începători, iar alţi 0,5% nu au primit calificativ, pentru că nu au ştiut să rezolve subiectele, majoritatea fiind din anii anteriori şi au participat acum la Bac. La testările din perioada 16-19 iunie au participat 2.472 de candidaţi. Cei care nu au primit calificativ pot participa în continuare la celelalte probe, doar că nu vor primi certificat de competenţă la această probă.

Pe licee, cele mai bune rezultate la această probă au fost înregistrate la Colegiul Naţional “Lucian Blaga” din Sebeş, Colegiul Naţional “Titu Maiorescu” Aiud, Colegiul “I.M. Clain” Blaj, Colegiul Militar Liceal “Mihai Viteazul” din Alba Iulia, Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, dar şi la Colegiul Naţional “David Prodan”.

Candidaţii au trebuit să rezolve cereri simple din care să reiasă că pot utiliza aplicaţiile Office şi Internetul. Subiectele au fost identice pentru toate filierele, profilurile şi specializările. Timpul efectiv pentru rezolvarea cerinţelor a fost de maximum o oră şi jumătate, iar elevii au respectat programări pe zile, astfel încât să aibă fiecare acces la calculator.

La Proba A de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, dintre cei 2.492 de candidaţi înscrişi, au absentat 39 (1,56%). Ca nivel de competenţă, 212 de elevi (8,64%) au obţinut „mediu”, 484 de elevi (19,73%) sunt de nivel avansat şi 1.757 (71,63%) „experimentaţi”.

În judeţul Alba s-au înscris la această sesiune de Bacalaureat 2.919 de candidaţi, 446 dintre aceştia fiind tineri care nu au reuşit să promoveze probele anii trecuţi, iar 2.473 care au terminat cursurile în promoţia 2014. Din numărul total de elevi din anii terminali de liceu, 26,7% nu participă anul acesta la BAC, din diferite motive.

Din 30 iunie, încep probele scrise. La Limba şi literatura română, proba scrisă, vor susţine examen 2.650 de candidaţi, la limba de predare maghiară 66 de tineri, la Matematică 2.010, la Istorie 694 – ca probe obligatorii ale profilului, iar pentru proba la alegere: la Biologie 1.106, Geografie 1.003, la Informatică 175, în timp ce pentru Chimie s-au înscris 120 de candidaţi, Fizică – 118, Logică 103, Sociologie 58, Psihologie 26, Filosofie 11, Economie 2.

Pentru sesiunea de vară a Bacalaureatului 2014 au fost stabilite 13 centre de examen (în care se susţin probele scrise):

Alba Iulia: Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan”, Colegiul Economic “Dionisie Pop Marţian”, Colegiul Tehnic “Alexandru Domşa”, Colegiul Tehnic “Apulum”

Sebeş: Colegiul Naţional “Lucian Blaga”

Cugir: Colegiul Naţional “David Prodan”

Blaj: Colegiul Naţional “Inochentie Micu Clain”

Aiud: Colegiul Tehnic Aiud

Ocna Mureş: Liceul Teoretic “Petru Maior”

Abrud: Grup Şcolar “Horea, Cloşca şi Crişan”

Cîmpeni: Colegiul Naţional “Avram Iancu”, Liceul Tehnologic Silvic

Baia de Arieş: Grup Şcolar “Dr. Lazăr Chirilă”

Centrele de evaluare din judeţul Alba în care se corectează lucrările sunt Colegiul Militar Liceal “Mihai Viteazul” Alba Iulia, Liceul Tehnologic Sebeş şi Liceul Tehnologic “Timotei Cipariu” Blaj.

CALENDAR BACALAUREAT 2014, sesiunea iunie-iulie 2014

10 – 12 iunie: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

12 – 13 iunie: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

16 – 20 iunie: Evaluarea competenţelor digitale – proba D

23 – 27 iunie: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

30 iunie: Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă

1 iulie: Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

2 iulie: Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

4 iulie: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă

7 iulie: Afişarea rezultatelor (până la ora 12.00)

7 iulie: Depunerea contestaţiilor (orele 12.00 – 16.00)

8 – 10 iulie: Rezolvarea contestaţiilor

11 iulie: Afişarea rezultatelor finale.

Citește și EVALUAREA NAȚIONALĂ 2014: Modele de teste pentru elevii claselor a VIII-a, publicate de Ministerul Educației

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement