Eveniment
Bărbat din Alba, arestat preventiv pentru viol. Victima este fiica concubinei sale, când minora avea 10 ani
Un bărbat de 43 de ani a fost arestat preventiv, fiind acuzat de viol asupra fiicei concubinei sale. Victima are doar 10 ani.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, ”în urma preluării cauzei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 24.10.2025, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat în vârstă de 43 de ani, pentru comiterea infracțiunii de „viol săvârșit asupra unui minor”, în formă continuată”.
Ancheta procurorilor
Potrivit sursei citate, ”din cercetările efectuate în cauză, a reieșit că, în perioada septembrie 2021 – august 2025, în locuinţa comună dintr-o localitate din judeţul Alba, inculpatul a întreţinut multiple raporturi sexuale cu fiica concubinei sale, în vârstă de 10 ani la debutul activităţii infracţionale, prin constrângerea fizică şi morală a acesteia”.
Joi, 23 octombrie, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore.
Vineri, 24 octombrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile.
”Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale și formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizează Parchetul.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News