Eveniment
Bărbat din Blandiana, reținut pentru 24 de ore după ce a fost implicat într-un scandal pe raza comunei. Ce s-a întâmplat
Un bărbat din Blandiana care a fost implicat într-un scandal pe raza localității, în urmă cu mai multe zile a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri, 4 februarie.
Este vorba despre un bărbat care a participat în noaptea de 1 spre 2 februarie, l-ar fi agresat fizic pe un bărbat de 22 de ani, din aceeași comună, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, acest eveniment generând un conflict între 4 persoane prezente în încăpere.
Din primele informații, a reieșit că, în noaptea de 1/2 februarie 2026, cei doi bărbați, în timp ce se aflau în incinta unui imobil de pe raza localității Blandiana, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, i-ar fi agresat fizic pe doi bărbați, în vârstă de 35, respectiv 42 de ani, ambii din localitatea Blandiana. Ulterior, unul dintre cei doi bărbați reținuți ar fi lovit cu o piatră luneta unui autoturism care aparține uneia dintre persoanele vătămate, distrugând-o.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și distrugere.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News