Actualitate
Beniamin Todosiu (USR Alba): Fiecare cetățean are dreptul la sănătate de calitate. Propunem construirea unui nou spital județean
„Sănătatea este un domeniu care trebuie să fie prioritar pentru Consiliul Județean Alba, instituție care are în administrare cel mai important spital din județ. Cetățenii, indiferent că locuiesc în cel mai mare municipiu sau în cel mai mic sat din județul Alba, au dreptul la servicii medicale de calitate. Accesul la sănătate înseamnă ca, în cel mai apropiat oraș, cetățeanul să găsească un spital sau un centru de sănătate cu dotări moderne.
Care este în prezent realitatea în spitalele din Alba? În majoritatea spitalelor mici, orășenești, dotarea este veche și depășită moral, nu se poate face o banală operație de apendicită, iar pacientul este trimis, de cele mai multe ori, la Spitalul Județean Alba pentru un consult sau o intervenție medicală de specialitate. Policlinica spitalului este supraaglomerată, iar programările pentru o consultație sau pentru o investigație radiologică durează și câteva luni de zile. Aglomerația la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) și urgențele tratate după 5 sau chiar 10 ore au devenit un lucru obișnuit. Toate demonstrează că sănătatea este tratată cu ignoranță și lipsă de profesionism la nivelul județului Alba.
Programul USR – PLUS pentru SĂNĂTATE
Strategie județeană pentru sănătate, protocoale între spitale și centre rurale de sănătate
Sănătatea este de-a dreptul „bolnavă” în județul Alba și abordată haotic de administrația județeană sau de primăriile orașelor și municipiilor care au în administrate unități medicale. Echipa USR – PLUS pentru Consiliul Județean propune creionarea unei strategii de sănătate pentru județul Alba care să stabilească radiografia reală a acestui sector, măsurile necesare și respectiv prioritizarea investițiilor necesare. Spitalul Județean Alba și spitalele orășenești trebuie să funcționeze ca o rețea sanitară interconectată, iar spitalele apropiate să își ofere suport în tratarea pacienților pe domenii medicale pe care nu le au acoperite cu dotare și medici. Cetățenii nu trebuie puși pe drumuri lungi și inutile pentru că spitalele apropiate de ei nu sunt dotate corespunzător, ci aceste unități medicale trebuie aduse la standardele necesare. Ulterior, între spitalele din Alba trebuie stabilite protocoale concrete și serioase privind specialitățile medicale pe care le asigură și modul în care cazurile sunt transmise către spitalele suport din zonă sau spre Spitalul Județean Alba.
De asemenea, echipa USR-PLUS propune un program finanțat de Consiliul Județean Alba, din fonduri proprii sau fonduri europene, pentru înființarea unor centre rurale de sănătate. Aceste centre ar urma să fie dotate cu aparatura necesară pentru investigații de bază și medicii de pe diferite specializări de la spitale din zonă să vină, prin rotație, pentru a oferi consultații pacienților din mediul rural. De asemenea aceste centre ar putea fi dotate cu aparatură modernă de telemedicină și conectate cu spitale sau clinici mari din țară.
Construim în Alba un spital județean nou, modern și european
Echipa USR – PLUS va duce în Consiliul Județean Alba un proiect ambițios, dar extrem de important: proiectul construirii unui nou spital județean. Tema este extrem de serioasă și de actualitate, în contextul în care actualul spital județean funcționează într-o clădire veche, improprie pentru cerințele medicinii moderne și pe care Consiliul Județean Alba continuă să o „cârpească”. Cea mai hilară măsură este înghesuirea unei noi construcții în curtea unității medicale, în care ar urma să funcționează Secția de Psihiatrie, o clădirea total inadecvată pentru tratarea pacienților cu asemenea afecțiuni. Potrivit studiilor de specialitate, bolnavii cu afecțiuni psihice trebuie să aibă la dispoziție și spații deschise pentru terapii, parcuri sau locuri de plimbare. În noua secție bolnavii ar urma să se plimbe pe acoperișul clădirii, într-un spațiu în care mocheta de plastic simulează iarba verde, iar cerul presupunem că va fi văzut prin plase de sârmă pentru a se evita accidentele nedorite.
Toate aceste exemple demonstrează că administrația județeană nu are o strategie coerentă privind viitorul sistemului județean de sănătate. În acest context propunem să se înceapă studiile pentru un nou spital județean, finanțarea putând fi asigurată prin fonduri disponibile pe noile programe europene de finanțare. Gândirea Consiliului Județean Alba prin care în ultimii ani a investit zeci de milioane de euro într-o clădire depășită moral și fizic, pentru care există mari emoții să nu mai fie autorizată ISU, se dovedește păguboasă pe termen lung pentru calitatea sănătății din județ.
Creștem speranța de viață a oamenilor din Alba prin programe de prevenție
Speranța de viață în județul Alba este de 76 de ani, mai mică cu un an pentru populația care locuiește în zona rurală. Aceste date se încadrează în media națională, iar România este printre țările din Uniunea Europeană unde locuitorii au cea mai mică speranță de viață. În timp ce la nivel european speranța de viață a depășit 80 de ani, încă din anul 2014, România rămâne la coada clasamentului deoarece speranța de viață este și cu aproape 8 ani mai mică în comparație cu țări precum Franța, Italia sau Spania, unde depășește 83 de ani.
Ce influențează calitatea vieții cetățenilor? Sistemul de sănătate, tratamentele și tehnologia medicală modernă, veniturile, dar și programele de prevenție privind bolile vârstei a III-a, precum bolile cardiace sau diabetul zaharat. Echipa USR – PLUS propune implicarea Consiliului Județean Alba în susținerea și finanțarea unor programe de prevenție și de investigare a sănătății cetățenilor, în special a celor din mediul rural. Prin astfel de programe pot fi descoperite la timp, tratate și monitorizate boli grave, astfel încât speranța de viață a cetățenilor din Alba să crească spre media celei din Uniunea Europeană.
Educație pentru sănătate – un program pentru școlile din Alba
Consiliul Județean Alba are obligația să se implice activ și în susținerea unor proiecte de educație pentru sănătate în școlile din județ. Copiii noștri trebuie să crească sănătoși și de aceea administrația județeană va trebui să susțină proiecte de educație privind nutriția sănătoasă, prevenirea afecțiunilor oftalmologice, combaterea diabetului zaharat în rândul copiilor sau a afecțiunilor coloanei vertebrale. Sunt câteva exemple, însă educația sanitară în școală trebuie să vizeze în special reguli de prevenție pentru situații cum este pandemia cu care se confruntă în prezent întreaga lume.
Sănătatea este un domeniu care nu trebuie gândit politic, ci trebuie abordat cu seriozitate și profesionalism pentru că de el depinde viitorul județului nostru. Consiliul Județean Alba are un rol determinant în stabilirea unei strategii coerente privind dezvoltarea sistemului medical și eliminarea problemelor din cadrul acestuia. Cert este că fiecare cetățean al județului, indiferent de statutul social sau de locul unde trăiește, are dreptul la cele mai bune servicii de sănătate”
Beniamin Todosiu, președintele USR Alba – candidat pe prima poziție pentru Consiliul Județean Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
joi, 20.08.2020 at 13:45
Ba baiatule, cu sanatatea chiar stam bine in judet, altceva n-ai depistat sa pui pe lista de amagiri ?