Connect with us

Eveniment

Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia anunță scanarea a 71 de incunabule valoroase din cea mai mare colecție din țară

Publicat

Reprezentanții Bibliotecii Batthyaneum au anunțat că procesul de scanare a unor cărți și documente foarte valoroase a progresat în ultima lună și vor deveni disponibile online. 

”Cu sprijinul venit de la Institutul Național al Patrimoniului, care a pus la dispoziție scanerul performant, cu ajutorul colegilor din Biblioteca Naţională a României și, nu în ultimul rând, cu gândurile voastre de susținere, am încheiat luna trecută cu rezultate excepționale: 71 de incunabule și 12 coligate scanate, pregătite pentru a fi încărcate în curând online!

Cuprinzând perioada 1471-1499, incunabulele scanate sunt deosebit de valoroase, veți regăsi operele Sf. Augustin, Sf. Ambrosie, Lucanus, Cicero, Theodor Gaza, ale lui Josephus Flavius, Plinius, Dionisie Pseudo-Areopagitul și multe altele.

Mergem mai departe cu ce ne-am propus, scanarea celei mai mari colecții de incunabule din România, în cel mai scurt timp posibil! Mai avem aproximativ 500 de scanat” au precizat reprezentanții bibliotecii.

Un incunabul este o carte tipărită înainte de anul 1501, adică în primele decenii de la inventarea tiparului cu litere mobile de către Johannes Gutenberg.

Un coligat este o carte formată prin legarea împreună a mai multor lucrări diferite, tipărite separat, dar adunate ulterior într-un singur volum.

”Deși nu mai citim în latină și greacă, cu câteva excepții, prezența acestor cărți în viețile noastre, chiar și doar în virtual, este vitală.

Sunt lucruri în lume pe care nu le mai înțelegem, dar care contează tocmai de aceea încă și mai mult. Unele dintre aceste lucruri se numesc cărți.

În acest moment, pe site-ul oficial al Bibliotecii Naționale a României figurează 32 de incunabule scanate, luna trecute am mai scanat 71, plus 12 coligate (unele masive). Mai sunt aproximativ 500 de incunabule și coligate de scanat.

În plan, după această etapă, este reluarea scanării manuscriselor din bibliotecă, unice și extrem de valoroase. Ultima oară când acestea au fost scanate era anul 2003-2004. Este o urgență și o nevoie să nu mai fie amânat acest proces de scanare, sub niciun chip” a precizat și Cristian Mladin, șeful instituției.

Foto: Biblioteca Batthyaneum

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.