Connect with us

Cugir

Biciclete furate din Sibiu, vândute unor persoane din orașul Cugir. Polițiștii sibieni au reținut doi bărbați

Publicat

Două biciclete furate din scara unui bloc din Sibiu au fost vândute unor persoane din orașul Cugir. Doi bărbați de 31 și 37 de ani din Sibiu au fost reținuți de polițiști, fiind cercetați pentru furt. 

Potrivit IPJ Sibiu, la data de 6 octombrie, au fost reținute două persoane de sex masculin, în vârstă de 31 și 37 de ani, sibieni, suspectate că la data de 16 septembrie 2025 ar fi sustras două biciclete din scara unui bloc din municipiul Sibiu, prejudiciul estimat fiind de 2.800 de lei.

În baza probatoriului administrat, în cursul zilei de luni, sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii de la investigații criminale au pus în aplicare două mandate de aducere, emise pe numele a doi bărbați, domiciliați în municipiul Sibiu.

În cadrul activităților specifice desfășurate, cele două biciclete au fost recuperate, cu sprijinul Poliției Orașului Cugir, având în vedere faptul că acestea au fost vândute unor persoane din acest oraș.

Împotriva celor două persoane s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.