Connect with us
Advertisement

Eveniment

Black Friday: Ce drepturi ai indiferent de preț și cum să te ferești de reducerile false. Ghid de cumpărături

Publicat

Black Friday se apropie, dar, înainte de a începe cumpărăturile, aminteșteți câteva lucruri importante. Indiferent de promoție, ai aceleași drepturi. Un produs redus nu înseamnă și o reducere a drepturilor tale.

InfoCons oferă un mic ghid de cumpărături, special pentru acest prilej, care pe scurt spune așa: informează-te, testează, cunoaște-ti drepturile și numai după aceste etape, cumpără.

Din 2020, au intrat în vigoare prevederile directivei europene, PE- CONS 83/19 – Directiva 98/6/CE care au introdus articole noi cu privire la reduceri.

Practic, orice notificare de reducere a prețului indică prețul anterior aplicat de comerciant pentru o perioadă determinată, înainte de aplicarea reducerii de preț.

Prețul anterior înseamnă prețul cel mai scăzut practicat de comerciant pentru o perioadă de timp de cel puțin 30 de zile înainte de aplicarea reducerii de preț.

Black Friday: Urmăriți evoluția prețului

Vânzarile cu preț redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoționale) trebuie sa respecte o serie de reguli de fixare și publicitate a prețurilor.

Așadar este foarte important să verificați evoluția acestor prețuri, pentru a evita situațiile din anii trecuți, când comercianții au ridicat artificial prețurile de Black Friday, pentru a le ”reduce” apoi la prețul de dinaninte de promoție.

Înainte de a trimite comanda online, verificați dacă prețul fiecărui produs din coșul de cumpărături este același cu prețul redus indicat atunci când a fost ales produsul.

  • Atenție: În UE aveți dreptul de a returna produsele achiziționate on-line sau prin alte mijloace de vânzare la distanță (prin telefon, prin poștă, de la un comis voiajor) în termen de 14 zile, pentru a beneficia de rambursarea integrală a sumei plătite. Nu aveți nevoie de un motiv special pentru a face acest lucru, e suficient să vă răzgândiți.

Black Friday: Alte precizări de la ANPC

ANPC prin intermediul Centrului European al Consumatorilor Romania (ECC Romania) a realizat un ghid pentru consumatorii care vor sa achiziționeze produse în perioada marilor reduceri de prețuri de Black Friday.

PREȚUL

Cum trebuie afișat?

Indiferent că este vorba de un magazin online sau de unul clasic, prețul trebuie întotdeauna afișat clar, lizibil, în lei și cu toate taxele incluse (TVA și alte taxe suplimentare, dacă este cazul).

Care sunt regulile privind reducerea de preț?

Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință.

Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.

Orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupa de produse identice:

  • fie prin menționarea noului preț lângă prețul anterior, barat;
  • fie prin mențiunile „preț nou”, „preț vechi” lângă sumele corespunzătoare;
  • fie prin menționarea procentului de reducere și a prețului nou care apare lângă prețul anterior, barat.

Plata cu cardul online:

Verificați întotdeauna dacă preluarea datelor se face prin protocol securizat (url-ul de tip https:// înseamnă protocol securizat iar https:// e necriptat).

Refuzați tranzacția dacă vi se cere codul PIN al cardului, parola de Internet sau Mobile banking sau soldul contului atasat cardului. Este normal să vi se ceară codul CVC/CVC2 (format din 3 cifre, inscripționat pe card).

Nu divulgați nimănui datele cardului (cele 16 cifre ale numărului cardului, luna și anul când expiră, numele deținătorului cardului, codul CVC/CVC2) sau informațiile dumneavoastra personale și nici nu țineți cardul și codul PIN în același loc.

Acordați o atenție sporită atacurilor de tip phising care pot apărea in această perioada. Nu accesați linkuri trimise prin e-mail/sms in care vi se cere să introduceți datele personale sau datele cardului.

Raportați imediat orice eveniment cu potențial de fraudă. În acest sens, băncile vă pun la dispoziție un număr de telefon la care le poți apela oricând.

CONTRACTUL

Când se consideră contractul încheiat?

Pentru magazinele clasice, contractul este considerat a fi încheiat în momentul în care plătești și primești produsul. În cazul magazinelor online, contractul este considerat a fi încheiat în momentul confirmării, pe suport durabil, de către profesionist, a acceptării comenzii tale.

Pot renunța la achiziție după ce am încheiat contractul?

A. În cazul magazinelor clasice, legea NU vă dă dreptul de a renunța la contract. Odată achiziționat un produs, acesta nu mai poate fi înlocuit sau contravaloarea acestuia să vă fie rambursată decât dacă este defect, aplicându-se aici regulile privind garanțiile.

B. Pentru magazinele online, legea stabilește un termen de 14 zile calendaristice de la momentul primirii produsului în care poți renunța la achiziție, fără a oferi vreun motiv și fără costuri suplimentare. Dacă vânzătorul nu trimite un curier pentru ridicarea produsului, va trebui să plătiți returul.

Comerciantul este obligat să vî ramburseze prețul plătit (inclusiv costurile de livrare a produsului la tine) în termen de maxim 14 zile de la momentul în care ați renunțat la contract.

Atenție, există anumite cazuri în care nu te poți retrage din contract, cum ar fi pentru produsele care sunt realizate după specificațiile dvs. sau înregistrările audio, video ori programele informatice.

Profesionistul poate reține, în anumite cazuri, din prețul plătit de tine valoarea diminuată a produselor în cazul în care ați folosit produsul mai mult decât pentru a-i testa funcționalitatea.

În cât timp trebuie să primesc produsele comandate online?

Comerciantul trebuie să-și îndeplinească obligațiile contractuale în termen de cel mult 30 de zile de la data la care ai transmis comanda sau într-un termen mai scurt care ți-a fost comunicat. Dacă vânzătorul nu a livrat produsele în termenul stabilit, trebuie să îi soliciți să livreze cât mai repede posibil. În cazul în care livrarea nu se face nici în termenul suplimentar, ai dreptul să soliciti banii înapoi în termen de 7 zile.

Ce se întamplă dacă produsul este deteriorat în timpul transportului?

Dacă produsul ajunge la tine deteriorat sau distrus vânzătorul este cel care suportă pierderea. Poți solicita în acest caz un nou produs sau poți renunța la contract.
Prin urmare, aveți dreptul de a verifica, la momentul primirii coletului, dacă produsul din interior este în cea mai bună stare, astfel încât ulterior să nu existe probleme, chiar dacă există unii comercianți care nu permit acest lucru.

GARANȚII

Se aplică regulile privind garanțiile și în privința produselor achiziționate în perioadele de reduceri?

Regulile privind garanțiile se aplică indiferent de modul în care sunt achiziționate produsele și de prețul acestora, online, din magazinul clasic, la preț redus sau la preț întreg.

Care sunt regulile privind garanția?

Legea 449/2003 este cea care reglementează garanțiile produselor. De fapt, stabileste că există două tipuri: garanția legală de conformitate și garanția comercială, care pot coexista pentru un singur produs.

Garanția legală se aplică pentru orice produs comercializat (cu anumite excepții, clar stabilite). În momentul în care un produs îți este vandut, beneficiezi de garanția legală, fără ca garanția să fi fost oferită de cineva anume, ci numai în temeiul legii.

Garanția legală este de doi ani, dar, pentru produse a căror durată de viață este mai mică de 2 ani, poate fi redusă la durata medie de utilizare a produsului, atât timp cât ești informat despre acest lucru. Garanția legală este responsabilitatea vânzătorului, la fel, în temeiul legii.

Garanția comerciala este cea care ”se dă” suplimentar.

Este ceva în plus față de garanția legală și nu aduce atingere acesteia.

O poate da atât producatorul, cât și vânzătorul.

Garanția comercială poate îmbrăca orice formă: o durată de timp mai mare, rambursarea direct a sumei plătite în cazul apariției unui defect etc.

Dar nu poate înlocui și nu anuleaza garanția legală.

Ce se întâmplă dacă produsul se defectează sau nu respectă specificațiile?

Aveți dreptul la repararea, înlocuirea, restituirea contravalorii sau reducerea corespunzătoare a prețului în cazul în care produsul este defect sau nu respectă specificațiile.

Ca regulă, inițial, poți alege între reparare și înlocuire, dar vânzătorul se poate opune măsurii alese dacă are costuri mai mari pentru punerea în practică a acesteia în comparație cu cealaltă.

De aceea, în practică, repararea este prima măsură care se ia de pentru a asigura funcționalitatea produsului.

Înlocuirea poate interveni în cazul în produsul nu mai poate fi reparat și se va face numai cu un produs identic.

În ceea ce privește produsele de folosință îndelungată, cum ar fi dispozitivele electronice, dacă, în cursul perioadei de garanție, totalul intervalelor în care produsul nu a funcționat din cauza defectelor depășește 10% din respectiva perioadă de garanție, poți solicita înlocuirea sau o rambursare a prețului.

Anularea contractului poate interveni în trei cazuri:

  • când nu ați beneficiat nici de repararea, nici de înlocuirea produsului.
  • când vănzatorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă.
  • când vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-un termen de 15 zile, fără inconveniente semnificative pentru dvs.

Anularea contractului are ca efect punerea părților în situația anterioară contractului. Prin urmare, vei primi suma plătită pentru produs, iar comerciantul produsul înapoi.

Contactați vânzătorul dacă aveți o problemă!

Ce este foarte important, chiar dacă în practică vi se spune să luați legătura direct cu service-ul în cazul unui defect, responsabilitatea va aparține întotdeauna vânzătorului, potrivit legii. Nu aveți niciun fel de contract încheiat cu service-ul, iar acesta nu poate fi tras la răspundere pentru nerespectarea regulilor privind garanția.

Prin urmare, chiar dacă mergi tu la service cu produsul, informează întotdeauna vânzătorul despre problemele apărute.

Produsul reparat/înlocuit este acoperit de o nouă garanție?

În cazul produselor de folosință îndelungată, cum ar fi dispozitivele electronice, produsul înlocuit este acoperit de o nouă garanție care începe din momentul înlocuirii.

În cazul produselor reparate, garanțiile legale și comerciale se prelungesc cu o perioada egală cu timpul scurs din momentul în care ai notificat vânzătorului defectul sau i-ai predat produsul, până în momentul în care produsul a fost reparat și ai fost înștiințat cu privire la acest lucru sau până în momentul în care produsul ți-a fost livrat.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement