Connect with us
Advertisement

Eveniment

Borna de 1000 de kilometri de autostradă, atinsă cu un tronson ce nu e legat de vreun drum rapid. Inaugurarea este joi

Publicat

Borna de 1000 de kilometri de autostradă în România este atinsă joi, odată cu inaugurarea unui tronson stingher, în județul Sălaj. Este vorba despre segmentul de 13,5 kilometri din Autostrada Transilvania ce nu este conectat la niciun alt drum rapid.

Anunțul privind deschiderea porțiunii de autostradă a fost făcut miercuri, de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

“Mâine (joi, 21 septembrie) dăm în circulaţie cei 13 kilometri din Autostrada Transilvaniei. E vorba de Nuşfalău – Suplacu de Bacău.

Într-un final, după 30 şi ceva de ani de la Revoluţie, ajungem să atingem în sfârşit borna de 1.000 km de autostradă şi drum expres.

Daţi-mi voie să închid cu o dorinţă (…): sper ca pentru următorii o mie kilometri sunt convins că nu se mai aşteaptă 30 şi ceva de ani ca să se atingă această bornă. În acest moment sunt contractaţi aproape 760 km de drum expres şi autostradă, deci contractele semnate, adică în derulare.

Vezi VIDEO: Contracte semnate pentru Autostrada Sibiu-Făgăraș lot 4 și porțiuni din A8 și A0. Situația pe tronsoanele neterminate din țară

Termenele de finalizare, până la ultimul dintre ele, termenul este 2028.

Deci, să zicem, în cinci ani, ar trebui ca cel puţin aceşti 760 km să fie în plus. Mai mult decât atât, sunt încă 500 de kilometri, astăzi când vorbim, aflaţi în diverse stadii ale licitaţiilor înainte de semnarea contractelor, ceea ce ne face să fim optimişti că, până maxim în 2030, atingem cealaltă mie de kilometri. Este absolut realizabil acest lucru”, a declarat Grindeanu.

Contract de aproape 400 milioane lei fără TVA

Precizări a făcut și șeful CNAIR, Cristian Pistol.

”Mâine (joi, 21 septembrie), la ora 13.00, atingem și depășim borna de 1000 km de drum de mare viteză în România.

După deschiderea circulației pe Secțiunea Nușfalău – Suplacu de Barcău (13,55 km) a Autostrăzii Transilvania, lungimea drumurilor de mare viteză (autostradă și drum expres) va ajunge la 1004 km.


Antreprenorul turc, Nurol Insaat Ve Ticaret SA, a construit și proiectat acest sector de autostradă în 2 ani.

Contractul finanțat prin Programul Transport a avut o valoare de 384,14 milioane de lei (fără TVA)”, a anunțat șeful CNAIR, Cristian Pistol.

Lucrările au început în 2021 pe acest segment și trebuiau terminate în februarie 2023, dar au fost îngreunate de condițiile meteo, potrivit oficialilor din minister.

Lotul stingher

Porțiunea de autostradă ce va fi deschisă joi nu este conectată la restul drumului rapid. Celelalte loturi sunt în pregătire și ar putea fi gata abia cel mai devreme peste doi ani.

Pe segmentul Barcău – Chiribiș (26,5 km), au fost patru licitații, ultima fiind contestată.

Pe segmentul Nușfalău – Poarta Sălajului (41 de kilometri), lucrările includ și cel mai lung tunel rutier din România, de aproape trei kilometri pe sub masivul Meseș.

Au fost depuse șapte oferte pentru proiectarea lucrărilor cu cea mai mare valoare din istoria proiecteor CNAIR: aproape 1,5 miliarde de euro.

Licitația a fost blocată temporar, din cauza clarificărilor solicitate de firmă având în vedere complexitatea lucrărilor, potrivit europalibera.org

Cu excepția primului tronson inaugurat, Turda – Gilău (42 km), Autostrada Transilvania a fost inaugurată pe „cioturi”, de sub 20 km fiecare:

  • 10 km între Turda – Câmpia-Turzii în 2009
  • Gilău – Nădășelu (9 km, în 2019)
  • Biharia – Borș (5 km) în 2020
  • porțiuni inaugurate între Gilău – Cluj și Târgu-Mureș ( 2018-2021) între 3,6 și 18 km.

Segmentul Chețani-Câmpia Turzii (18 km) ar urma să fie deschis la finalul anului.

sursă foto: captură video CNAIR/Facebook

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    joi, 21.09.2023 at 11:05

    Conform politicii PSD-iste, nu duce niciunde. Măcar sunt consecvenţi. Şi aşa o vom duce tot timpul.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement