Actualitate
Ce se întâmplă în cazul unui accident cu trotineta electrică. Reguli prevăzute în Codul Rutier și ce despăgubiri dau asigurările
Codul Rutier are zeci de articole care reglementează circulația cu trotineta electrică. Acestea ar trebui să fie respectate, dar cei mai mulți nici măcar nu le cunosc și aplică propria lege atunci când sunt în trafic, iar asta duce la tot mai multe accidente și conflicte în trafic.
România s-a transformat în ultimii 3 ani într-un rai al trotinetelor electrice. Sunt la tot pasul: în trafic, pe pistele pentru biciclete sau pe trotuar. Avem și o lege a trotinetelor.
Marea problemă este însă că tocmai cei care le folosesc, nu o cunosc, scrie digi24.ro
Trotinetele electrice pot fi folosite doar pe pistele pentru biciclete, iar atunci când acestea nu există, locul lor este pe șosea.
Pe trotuar au fost interzise. Faptul că mulți nu cunosc legea duce la conflicte în trafic între șoferi și cei care merg pe trotinete.
Conform legii, trotinetele electrice ar trebui să aibă viteze cuprinse între 6 și 25 de kilometri pe ora.
Marea problema este că foarte multe dintre acestea sunt modificate și pot să prindă viteze mult mai mari, de 40 chiar 50 de kilometri pe ora. Asta înseamnă că polițiștii ar trebui să facă mai multe verificări și chiar să folosească aparatele radar.
Ce se întâmplă dacă o trotinetă lovește o mașină
Legea trotinetelor a intrat în vigoare anul trecut, însă are în continuare multe necunoscute.
Dacă o trotinetă lovește o mașină, atunci șoferul poate primi bani pentru reparații doar dacă merge în instanță.
RCA-ul nu este obligatoriu pentru trotinete, iar procesul poate să dureze chiar și un an.
Autoritățile, dar și asiguratorii au luat măsuri după sutele de accidente cu trotinete electrice petrecute în țară. Au fost introduse sancțiuni pentru nerespectarea regulilor, dar și asigurări care să despăgubească victimele în cazul unor accidente.
În cazul în care o persoană care circulă cu trotineta electrică sau cu bicicleta, accidentează pe cineva, cheltuielile de spitalizare sunt suportate prin asigurare, aceasta acoperind daune în limita a 1.000 de euro. Nu vorbim doar despre vătămări corporale; asigurarea acoperă și pagube materiale, chiar și cheltuielile în urma unui deces.
Este important de menționat că daunele sunt acoperite doar în cazul deplasărilor în zonele special amenajate. Așadar, ar putea apărea o problemă în privința pistelor trasate în orașe.
Nu e clar în acest moment dacă asigurarea acoperă accidentele petrecute și în afara orașelor.
O astfel de asigurare obligă utilizatorul de trotinete și biciclete electrice să conducă prudent. Asta pentru că asiguratorul suportă doar pagubele produse de persoanele care nu circulă cu mai mult de 25 de kilometri pe oră.
Așadar, cei care se încadrează în aceste cerințe ale asiguratorului și au peste 14 ani beneficiază de protecţie pentru o gamă extinsă de riscuri. Asta în contextul în care în perioada 2016 – 2019 au fost aproape 200 de accidente în care au fost implicate trotinete electrice.
Principalele greșeli pe care le fac conducătorii de trotinete
Principala greșeală pe care o fac utilizatorii de trotinete este că merg în afara pistei de biciclete, atunci când există pistă de biciclete.
Unde este pistă pentru bicicletă, cei cu trotinete electrice trebuie să meargă pe partea carosabilă, unde limita de viteză nu depășește 50 km pe oră.
Trotuarul este destinat strict pietonilor. Dacă în trafic este aglomerat, recomandarea este să meargă în spatele unui șofer, nu să facă slalom printre mașini.
O altă greșeală este ca pe trotinetă să fie două persoane, ceea ce e strict interzis și se sancționează.
Majoritatea celor care merg pe trotineta electrică nu poartă cască sau lasă trotineta la întâmplare, pe stradă, după ce nu o mai folosesc.
Este ilegal să lași trotineta oriunde.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
dolfi
marți, 06.07.2021 at 23:22
toti participantii la trafic trebuie educati. Inclusiv PIETONII!!! Acestia din urma se plimba ca gainile bete pe pistele de biciclete, pe carosabil, traverseaza strazile pe unde apuca fara sa se asigure. Aveti voi acuma o obsesie cu astia cu trotinetele…
suzaniku nea
miercuri, 19.06.2024 at 19:57
Ăstea ar fi trebuit interzise total, aşa cum se procedează în alte ţări! Nu mai există siguranţă nici pe trotuarele care sunt oricum ocupate 50% de maşini parcate! Cine are interesul să menţină infatilismul ăsta?!? Multe ‘troti’ aţi văzut circulând pe stradă, regulamentar? În schimb, e plin de puşti cu curu’ mare care circulă pe ele cu viteză printre cei aflaţi pe trotuar! Dacă te loveşte la viteza cu care circulă, cine plăteşte? Doar teorie, OUG-ul lu’ Peşte, probabil aşteaptă ceva comisioane şi să crească numărul de victime nevinovate şi spitalizate ca să pună o lege serioasă în aplicare în Romanistan?
suzaniku nea
miercuri, 19.06.2024 at 20:01
Multe piste de biciclete ai văzut în Ro sau te afli undeva prin Olanda? Mişcaţi-vă ditamai ….. pe stradă ca oamenii normali, nu pe troti, eventual câte doi, în cuplu, ca să nu vă pierdeţi! Ce bine ar fi să se reintroducă armata să facă puţină educaţie cu voi, putorilor!