„Ceata feciorilor“ de pe Valea Mureșului: Obicei cu urme ale riturilor dacice. Ce spun folcloriștii și etnologii despre ceremonia populară

Din cele mai vechi timpuri, feciorii erau  prezenți  în toată viaţa satului la sărbătorile fixe cum ar fi Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza, dar și la cele pastorale și agrare. Rolul cetei de feciori s-a oglindit cel mai bine în organizarea colindatului de Crăciun. Convieţuirea elementelor creştine cu cele păgâne face ca şi în acest obicei să existe un repertoriu de colinde străvechi împreună cu cele creştine. Vom încerca în cele ce urmează să expunem posibilele apropieri care se pot face între tradiţiile de Crăciun consemnate de folclorişti şi etnologi pe Valea Mureșului, de unele rituri şi credinţe ale dacilor.

Ceremoniile populare din ajunul Crăciunului până la Bobotează aveau, până nu demult, în centrul lor cetele de feciori care îmbrăcau tot felul de măşti de animale: cal, capră, lup, urs. Este semnificativ faptul că la teribila ofensivă a oamenilor pentru alungarea spiritelor rele, la cumpăna anului, se crede că sar în ajutor lupii, singurii care le văd, le aleargă şi le sfâşie cu dinţii.

Rit de inițiere cu reguli stricte

Lipsa unor urme scrise ale limbii şi vieţii dacilor ne determină să presupunem că aceştia aveau o foarte dezvoltată cultură orală. Ca atare, întregul ansamblu de obiceiuri, datini, ritualuri sacre conservau codul de legi, de norme ale convieţuirii. Ele au devenit modele de neînlocuit pentru fiecare generaţie de oameni şi s-au perpetuat, unele, până în secolul trecut.

„Când o datină sau credinţă nu mai are o explicaţie logică şi întrebi de ce se zice sau se face aşa, ţi se răspunde simplu: pentru că aşa am apucat, aşa au făcut sau au zis părinţii sau moşii. Iată de ce avem un folclor extraordinar de bogat şi variat, cu un amestec puternic de păgânism şi creştinism“, scria profesorul Avram Cristea, un neobosit cercetător al tradițiilor din județul Alba, în cartea „Obiceiuri de iarnă pe Valea Mureşului Mijlociu. Studiu şi antologie de colinde”, apărută în 1998.

„În tentativa de cunoaştere a obiceiului colindatului pe Valea Mureşului Mijlociu, începând cu anul 1975 am avut surpriza, participând efectiv la acest obicei (Răcătău şi Mereteu), să descopăr un repertoriu foarte bogat de texte şi variante ale colindelor şi oraţiilor colacului, să văd cu ochii mei darurile primiţiale: colacul şi pecia (muşchiuleţul), să înţeleg ceva din ce însemna pentru oamenii din gospodăriile împrăştiate pe dealuri sosirea vestitorilor naşterii Mântuitorului, dar şi rostul mai vechi, acela de urare pentru un an cu belşug în vite şi în rodnicia pământului“, povestește Avram Cristea.

Feciorii primeau valoarea unor mesageri ai Cerului, fapt marcat şi în textele unor colinde. „Căutând mărturii despre cum se alcătuiau cetele de feciori am intuit faptul că acesta era un rit de educaţie sau iniţiere cu reguli foarte stricte“, continuă profesorul. Accesul în grupul de iniţiaţi ai cetei nu era permis oricui. Tinerii, de 13-14 ani, erau supuşi la o pregătire intensă pentru intrarea în ceata de colindători. Ei trebuiau să cunoască foarte bine colindele, mai ales „Colinda cetei”, altfel suportau pedepse aspre la întâlnirea cu cetele constituite. „Care era mai greu de cap îl băga în pivniţă până învăţa colinda. Stătea ca maimuca şi tot zâcea până învăţa”, așa sună mărturia unui localnic din Blandiana, consemnată în lucrarea profesorului Cristea.

Ierarhia cetei de feciori era stabilită în prima întâlnire imediat după ce se lăsa post de Crăciun. „Tomneam o gazdă de cum să lăsa post de Crăciun, ne adunam acolo şi colindam … Unu întreba «Mă, punem jude?», Celalţi strigau «Punem pe cutare!» Şi îl ridicau de vo tri ori în sus şi zâceau: «Noa, două cănţi de ghin! trăbuie să hie un ficior destoinic, nu oarecare», asa descrie Ion Simion,  din Pianu de Jos,  despre acest ritual pe care l-a mai prins viu prin anii 1936-1937.  Ovidiu Bârlea apreciază în studiul „Colindatului în Transilvania“ că  ridicarea de trei ori în sus a celui ales jude în strigătele feciorilor „pare o rămăşiţă dintr-un rit vechi de consacrare într-o funcţie înaltă”.

Legături între bâta ciobănească și arma războinicului arhaic

La Cioara (actuala Săliştea) feciorii purtau, ca şi căluşarii, bâte ciobăneşti vopsite în trei culori şi la cap cu un smoc de panglici colorate. Obiectul face trimitere la arma războinicului arhaic – măciuca, ce şi-a păstrat, după cum precizează Mircea Eliade, „valoarea de instrument cultual când întrebuinţarea sa militară a făcut loc altor arme mai moderne”.

O dovadă a esenţei originii şi rostulului special al confreriilor de feciori în care tinerii deveneau luptători este relevată într-o colindă din Valea Mare – Ceru Băcăinţi: „Că noi ne sâmţâmu / Multă hiară, multă, / Multă hiară, multă, / Multă şi măruntă, / Şi-n mijloc de hiară / (Î)i cerbu strătioru / Slobozit din noru…”

Amestec de elemente păgâne și creștine

Convieţuirea elementelor creştine cu cele păgâne face ca şi în acest obicei să existe un repertoriu de colinde străvechi împreună cu cele creştine, ceata de colindători să fie primită de preoţi şi în biserică. Unele colinde amintesc de probele de bărbăţie la care se supuneau feciorii, cum ar fi îmblânzitul cailor: „Nime-n lume nu s-aflare” Să-i înveţe murguieii / Murgu iei la calaritu / Făr’ de frâu, făr’ de căpăstru / Făr’ de leac de aţă-n capu …” ,  sună o colindă din Sărăcsău, comuna  Şibot.

Prinderea şi aducerea în cetate a fiarei fără a fi vătămată este o altă precizare a probelor de bărbăţie, mai ales în colindele de june, cum este aceasta din Ceru Băcăinți:  „Ferică de’aist băiatu / Şi de cel ce l-o-mbăiatu / Că ni-aduce leu legatu / Leu legat, nevătămatu / Numai cu lupta-i luptatu…”

Un moment care pare să fi venit din riturile de iniţiere dacice este îngroparea ţurcii de către ceata feciorilor, după cum exista la Cioara şi Balomir, până în urmă cu 60-70 de ani.

Ion Ghinoiu, scrie în „Obiceiuri populare de peste an“ că perioada închegării cetei în vechime, pe la sfârşitul toamnei şi începutul iernii, ca şi suprapunerea unor sărbători populare peste momente precise ale ciclului de reproducţie al lupului indică un început de An Nou dacic, în perioada octombrie-noiembrie.

„Ceata de feciori a avut până aproape de mijlocul veacului al 20-lea un rol bine precizat în organizarea manifestărilor de peste an ale tinerilor, păstrând unele elemente de iniţiere care amintesc de pregătirea tinerilor daci pentru preluarea conducerii şi apărării comunităţii. Caracterul de ceată închisă, cu roluri şi condiţii speciale în casa gazdei şi în activităţile de peste an, a permis cercetătorilor să conchidă descendenţa dinainte de creştinare a acestor rituri“, concluzionează profesorul Avram Cristea în lucrarea citată.

Nicu NEAG