Actualitate
Centrul de Transfuzie Alba: Stoc de sânge insuficient pentru spitalele din județ. Cetăţenii, invitaţi să doneze
Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba face apel la cetăţenii judeţului şi nu numai, pentru a face donări de sânge. Potrivit reprezentanţilor Centrului, numărul persoanelor care au donat sânge în luna iunie a scăzut 18% față de luna mai, iar în iulie, în fiecare din cele două săptămâni scăderea a fost de peste 30% față de media săptămânală.
„În perioada de vară, când mulți oameni se află în concediu de odihnă, numărul donatorilor scade semnificativ. La fel s-a întâmplat și anul acesta, astfel numărul persoanelor care au donat sânge în luna iunie a scăzut 18% față de mai, iar luna iulie în fiecare din cele două săptămâni scăderea a fost de peste 30% față de media săptămânală.
Pentru noi acest lucru înseamnă un stoc mic de sânge, insuficient pentru a face față solicitărilor venite din partea celor 7 spitale din județ. Din păcate bolnavii au de suferit, în sensul că la unii dintre aceștia (cazurile cronice, intervențiile chirurgicale programate) transfuziile de sânge sunt amânate, ceea ce poate însemna agravarea stării lor de sănătate, apariția unor complicații. Astfel viața lor poate fi pusă în pericol.
Am înștiintat Spitalul Județean de Urgentă Alba, care este principalul consumator, să ia anumite măsuri cum ar fi:
- Limitarea indicației de transfuzie de sânge, pentru cazurile la care este posibil acest lucru.
- Amânarea unor intervenții chirurgicale programate, care necesită transfuzie de sânge. (În funcție de stocul de sânge existent la CTS Alba pentru grupa solicitată)
- Medicii trebuie să comunice aparținătorilor bolnavilor transfuzați să se prezinte la CTS Alba pentru a dona sânge sau să trimită persoane sănătoase, în vederea donării.
Dacă această situație continuă există riscul ca stocul de sânge să fie insuficient nu doar pentru cazurile cronice ci și pentru urgențe, ceea ce înseamnă mai puține vieți salvate”, a transmis dr. Ana Savu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Alba.
„Dacă aveți o stare bună de sănătate și o vârstă cuprinsă între 18-60 ani, veniți la Centrul de Transfuzie Sanguină Alba și donați sânge. Mulți bolnavi internați în spitale așteapta ca cineva să facă acest gest pentru ei, așteapta să primească sângele care le va salva viața. Donând sânge deveniți salvatori de vieți. Sângele donat poate face diferența între viață și moarte”, este apelul lansat de reprezentanții CTS Alba către cetățeni.
De ce să donăm sânge?
1. Sângele donat de persoane sănătoase este de un real folos pentru persoanele aflate în suferinţă, producând o ameliorare a stării de sănătate sau, după caz, vindecare. În spitalele din România sunt bolnavi care aşteapta uneori chiar şi câteva zile pentru a primi preţiosul sânge, fără de care nu se poate efectua o intervenţie chirurgicală, nu se poate iniţia tratamentul cu citostatice etc.
2. Donarea de sânge este benefică pentru sănătatea donatorului, întrucât sângele este împrospătat, imunitatea organismului creşte, scade riscul de producere a infarctului miocardic acut şi a accidentului vascular cerebral cu 30 %.
3. Cu ocazia prezentării la donare se pot descoperi anumite boli, în urma consultaţiei medicale şi a analizelor de sânge efectuate (gratuit).
Se fac următoarele teste de sânge:
– grupa sanguină şi RH;
– teste pentru Hepatita B, Hepatita C, HIV(SIDA), Sifilis, HTLV;
– ALT (probe hepatice);
– Hemoglobina (test pentru anemie) şi glicemia.
4. Dintr-o pungă de sânge se pot obţine 3 produse, astfel că o persoană care donează poate salva trei vieţi.
5. Donatorii de sânge au dreptul să primească, la cerere, pentru fiecare donare:
– 7 tichete de masă
– zi liberă de la locul de muncă sau o zi scutire de frecvenţă pentru elevi, studenţi şi militari, în ziua donării
– decontarea cheltuielilor de transport pentru cei care au domiciliul sau reşedinţa în altă localitate decât cea în care îşi are sediul instituţia la care se face donarea de sânge
– reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun, dacă donarea se face la instituţia de profil din localitatea de domiciliu sau din cea în care donatorul este angajat
– un buletin de analize cu rezultatele testelor efectuate.
6. Sângele uman nu poate fi substituit.
7. Sângele donat are o durată de viaţă limitată, de aceea este important să se doneze constant.
8. Sângele se reface ca volum în câteva ore şi celular în două săptămâni.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News