Contacteaza-ne si pe
Publicitate

EVENIMENT

Cercetare interesantă a unui istoric din Alba Iulia: Cum a fost reflectată moartea lui Elvis Presley în presa comunistă

Publicat


Un istoric din Alba Iulia, pasionat de viața celebrului star american Elvis Presley, a cercetat modul în care moartea acestuia a fost reflectată de presa comunistă. De la moartea Regelui muzicii rock-and-roll se împlinesc astăzi 16 august 2019, 42 de ani.

Rezultatele cercetării istoricului Tudor Roșu de la Muzeul Național de Istorie din Alba Iulia sunt extrem de interesante, în condițiile în care chiar și moartea unuia dintre cele mai mari staruri ale muzicii mondiale, era trecută prin filtrul ideologiei și al manipulării.

Tudor este un fan peste timp al lui Elvis Presley și chiar are acasă o colecție impresionantă de viniluri cu melodiile acestuia.

Istoricul din Alba Iulia a pus la dispoziția Alba24 câteva informații strânse într-un articol, pe care vă invităm să le citiți, pentru că merită.

 

Cum a reflectat presa comunistă moartea lui Elvis Presley

De Tudor Roșu

Dispariţia lui Elvis, la 16 august 1977, este slab redată în publicaţiile vremii din România Socialistă, prin notificări telegrafice dar nu lipsite de informaţii eronate. Să nu uităm, ne aflăm la câteva zile după greva minerilor din Valea Jiului (1-3 august 1977), când presa avea alte griji, aşteptând cu încordare reacţia „marelui conducător” şi „sarcinile de partid” ce reveneau acum oamenilor din presă.

România liberă nota evenimentul morţii două zile mai târziu de la producerea lui, fără a omite că Elvis „a înregistrat mai multe milioane de discuri înainte de a se retrage din viaţa artistică în 1972”[1] [evident, fake-news! Cariera artistică a starului a continuat până în 1977].

Scânteia tineretului transmitea simultan aceeaşi ştire, în aceeaşi formulă şi cu aceleaşi greşeli[2]. Scânteia aducea însă „clarificări”, reiterând clişeele uzitate atunci când venea vorba de Elvis. Totuşi, în ciuda titlului deloc binevoitor, Dispariţia unui „idol”, se păstra totuşi o minimă decenţă prin utilizarea condiţionalului-optativ:

„[…] moartea sa n-ar fi fost străină de consumul de droguri, care ar fi grăbit deznodământul. În ultimii ani cântăreţul a fost de mai multe ori spitalizat din cauza unor tulburări ale căilor respiratorii şi ale vederii, precum şi a unei tendinţe tot mai accentuate de creştere în greutate, fostul idol al muzicii rock devenind, practic, diform.”[3]

Iar cu privire la evenimentul înmormântării, România liberă puncta:

„La Memphis, Tennessee, a avut loc joi după amiază ceremonia înhumării celebrului cântăreţ Elvis Presley […]. Carul mortuar alb, urmat de zece limuzine tot de culoare albă – culoarea favorită a cântăreţului […]. La locuinţa celui ce a fost numit „regele rockului” au fost aduşi nenumăraţi saci cu telegrame de condoleanţe sosite din întreaga lume. În statele Tennessee şi Mississippi a fost declarată zi de doliu.”[4]

În deceniul scurs de la moartea Regelui, poziţia publicaţiilor româneşti a urmat cam aceleaşi linii directoare.

Ori de câte ori un articol este ceva mai extins, tatonează invariabil „caracterul moral” al starului, tema abuzurilor, a consumului de mâncare şi a drogurilor fiind una predilectă.

De cele mai multe ori maliţia autorilor transmite un sarcasm neşlefuit, analiştii părând că se apucaseră de scris mai mult ca să poată folosi cuvântul „degradant”. Cum altfel, când „pentru noi, cei neiniţiaţi în cultul Elvis, totul apare de un ridicol copleşitor”?

Prin urmare, Elvis a fost „[…] damnat să nu fie niciodată sătul oricât ar înfuleca”; „în fond, nu era decât un bărbat care înghiţea pe nesăturate pilule cu droguri, un mâncău neînfrânat care jubila auzindu-şi înregistrările ori văzându-se pe ecranele televiziunii, trândav şi impertinent, de o suficienţă agresivă şi sfidător din cale afară. Nu gândea niciodată şi, oricum, nu stătea pe gânduri înainte de a se sui într-un avion cu direcţia Denver pentru a hăpăi sandviciuri cu unt de arahide. Şi totuşi, în ciuda acestor adevăruri strivitoare, faima lui a crescut. A devenit o figură complexă a mitului american.”

Aşadar, nu doar personajul Elvis este înfierat, ci şi sistemul care permitea şi încuraja excentricitatea, manifestarea ei la cote înalte. Expresia „De mortuis nihil sine bene” nu era valabilă de aceia care „investigau” personalitatea lui Elvis Presley: „pentru unii mesia, pentru alţii un bufon de un egoism sălbatic”; se vorbeşte despre „obiceiurile de mardeiaş şi huligan şi ciocnirile provocate deliberat cu celelalte maşini şi chiar o excursie la morga din Memphis”; despre palatul starului se spune că „un critic american l-a numit Calea Regală americană a prostului gust”; aici, la Memphis, este înconjurat de „gorile şi o haită de ciobăneşti germani”[5]. Fanii sunt, de asemenea, ridiculizaţi de câte ori e cazul:

„Desigur, nu-i greu să caricaturizezi pe admiratorii lui Elvis. Cei mai pioşi par de-a dreptul ţăcăniţi […]”. Explicaţia interesului pentru starul decedat e la îndemâna politrucilor, iniţiaţi în înţelegerea reţetei financiare americane: „E un blestem, nu chiar de neînţeles: în jurul mormântului lui Elvis străjuieşte neîncetat dolarul”[6].

De obicei, publicistica voia să fie neapărat acuzatoare, presupusele „droguri” (un calc lingvistic forţat, prin traducerea lui „drugs” ca „droguri”) şi abuzurile din viaţa particulară furnizând argumente pentru causticitatea „evaluărilor”.

Presa se vrea o cunoscătoare a raţiunilor ascunse ale succesului, devenind, cel puţin din perspectiva lectorului actual, sufocant de didacticistă, moralizatoare, agasantă.

Aşa se punea problema atunci când venea vorba de statuia lui Elvis, căci „la Memphis ar fi trebuit să existe mai întâi o altă statuie, cea a lui Martin Luther King”.

Nu mai puţină grijă se poartă şi pentru copilăria tristă a Lisei Marie Presley, unicul copil al decedatului star şi moştenitoare a unui imperiu ce nu putea să-i aducă, după retorica vremii, decât nefericire.

Viaţa Lisei este deci forţată să exemplifice un slogan pus pe buzele juvenililor români, cum că „alţi copii din alte state nu-s ca noi / Au viaţa plină şi stropită cu noroi”.

Valul de compasiune pentru copilăria traumatizată a Lisei se concretiza în tirade pline de proverbe şi de previziuni negre.

Astfel, formulele se pliază expresiei copilăriei nepriincioase: „Şi totuşi Lisa Marie Presley nu este fericită. […] La şcoală, la joacă, la plimbare etc., ea se deplasează numai însoţită de… gorile!”; „Există oare o ilustrare mai grăitoare a proverbului nostru care spune că pasărea nu se simte bine în colivie nici dacă aceasta este făcută din aur?”; „Mereu aceşti bani blestemaţi, care te împiedică să trăieşti, să iubeşti, să ai prieteni şi chiar să te căsătoreşti!”; refugiul ei în faţa vitregiei condiţiei sale de odraslă capitalistă se face „în manieră californiană: cu droguri, alcool şi secte”.

Există şi comentarii favorabile starului, vizând talentul său şi operele de caritate, însă şi acestea suferă unele amendamente: „Elvis nu mai e demult, dar numele, vocea şi filmele lui vin şi revin mereu. […] un inegalabil, un incomparabil. Aşa susţin noii lui fani şi impresarii acestui mit amintire”;

„Moartea lui Elvis nu a făcut altceva decât să confirme zicala potrivit căreia prima condiţie pentru a deveni nemuritor este să mori! Elvis a devenit definitiv şi pentru totdeauna regele rockului”; Elvis era de o „mărinimie rar întâlnită, el trimiţând o parte din câştiguri unor orfelinate sau cămine pentru bătrâni”.

Viaţa Regelui[7] era detaliată numai pentru a extrage din ea temele anticapitaliste care conveneau regimului, deconstruirea mitului american fiind unul din obiectivele de prim rang.

Povestea lui Elvis trebuia să genereze aşadar acele pilde care educau „omul nou”. De aceea, se punea mereu accent pe reclama din spatele succesului, pe cinismul reţetei financiare („afaceri mari în stilul Mafiei din Memphis”) şi pe lipsa de demnitate a fanilor amatori de „pelerinaje”. Persiflarea fanilor – foarte importantă pentru demitizarea lui Elvis ca fenomen social – sfârşea prin a fi stângace, desuetă, grunzuroasă. „Imitatorii”, acei Elvis Impersonators, erau de-a dreptul diabolizaţi „tineri care, contra unei sume frumuşele, sunt dispuşi să se lase… operaţi estetic pentru a semăna cu Elvis. […] Şi să nu credeţi că nu s-au găsit muşterii!”

Se vorbea tendenţios şi despre primele meserii ale starului, precum cea de camionagiu la începutul anilor ’50, subliniindu-se că pe atunci „starea de spirit a americanilor era influenţată de şomaj, deziluzii şi resemnare. Speranţele claselor mai puţin privilegiate nu se împlineau aşa cum era de dorit”.

Adulatorii lui Elvis ipostaziau involuntar alienarea individului, popularitatea cântăreţului fiind explicată prin faptul că „el exprima ură dar şi deznădejde, însingurarea dar şi înstrăinarea”; alţi critici dădeau de înţeles că Presley era şi „întruchiparea sentimentului de libertate” într-o societate dezumanizantă, a banului şi profitului fără scrupule.

Tot elanul criticist se concentrează apoi pe soţul şi tatăl dezastruos, vina căzând tot pe sistemul capitalist. Desigur, stupefiantele constituie iarăşi o temă predilectă, căci „în cei doi ani care i-au precedat moartea […] i-au fost prescrise peste 12.000 de tablete de tranchilizante şi droguri”, la fel cum interesează cauza şi condiţiile morţii.

Sub lupa „elvisologilor” intrau excentricităţile ori bizareriilor identificate pretutindeni, numai pentru a „demasca” adevărata faţă a bunăstării americane.

„Visul american” este tratat ca nălucire şi chiar înşelăciune: „În Statele Unite, Elvis reprezenta şi mai reprezintă pentru generaţia sa visul împlinit al americanului: îmbogăţirea şi atingerea gloriei! Adică visul, himera după care aleargă milioane şi milioane de americani”. Sau, în alt loc: „Nici Presley, nici Dean [James] nu au putut rezista şocului succesului. Amândoi au murit înainte de vreme, neputincioşi în a-şi stăpâni angoasele. […] Amândoi au eşuat de fapt […]”.

Cam acestea au fost opiniile oficiale, care indică o „piaţă oficială” pauperă, mult sub ceea ce aşteptau admiratorii înfocaţi sau publicul larg.

Bibliografie:

[1] Th. Ş., „Elvis Presley”, în România liberă, 18 august 1977, XXXV, nr. 10207, p. 6.

[2] „Elvis Presley a încetat din viaţă”, în Scânteia tineretului, XXXIII, seria II, nr. 8784, 18 august 1977, p. 4.

[3] „Dispariţia unui idol al muzicii uşoare”, în Scânteia, XLVII, nr. 10885, 18 august 1977, p. 5.

[4] U.V., „La Memphis”, în România liberă, XXXV, nr. 10209, 20 august 1977, p. 6.

[5] BTT. Almanah turistic pentru tineret, 1982, p. 118.

[6] Radu Cosaşu, „Odihna regelui defunct”, în Cinema, XXV, 9, sept. 1982, p. 19.

[7] Almanah BTT, 1982, pp. 117-120; „O poveste tulburătoare”, în Orizont magazin, martie 1989, pp. 32, 38.


Vezi cele mai interesante video Alba24.ro


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EDUCAȚIE

Legea pentru combaterea violenței psihologice în școli, promulgată de Iohannis. Poreclele, insultele, umilirile, sunt interzise

Publicat

bullying

Legea pentru combaterea violenței psihologice în școli a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Legea bullying-ului prevede ca în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare, Ministerul Educației Naționale să elaboreze norme metodologice de aplicare. Astfel, violenţa, care se poate manifesta fie fizic, prin comportamente repetate de lovire, piedici, îmbrânceli, plesnit sau […]

Citește mai departe
Publicitate

ECONOMIE

Casa de Pensii Alba, pe locul doi la nivel național în privința RESTANȚELOR la recalcularea pensiilor. Constatările ministrului

Publicat

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat într-o postare pe contul ei de Facebook că județul Alba este pe locul al doilea din țară ca nivel al întârzierilor la recalcularea pensiilor.  Aceasta a afirmat că există termene depășite de până la 6 luni, o concluzie pe care a tras-o după o videoconferință ținută cu toți directorii […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Adio Electroputere Craiova! Una dintre cele mai vechi fabrici din România îşi închide porţile după 70 de ani

Publicat

Electroputere Craiova, cândva simbol al industriei românești, îşi închide producţia din decembrie, după 70 de ani de activitate. Fabrica, patronată de investitori arabi, are pierderi de milioane de euro, iar în acest an uzina a avut un singur contract. Din 4 secţii câte avea înainte de privatizarea din 2007, Uzina Electroputere a mai rămas cu […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

NOU RECORD al Primăriei Alba Iulia: 5.000 de euro pe metrul pătrat, pentru renovarea unui spațiu din Cetatea Alba Carolina

Publicat

alba iulia cetate

Reprezentanții Primăriei Alba Iulia intenționează să investească în reamenajarea un spațiu abandonat, din Cetatea Alba Carolina, peste 1,1 milioane de euro. Spațiul are o suprafață de 227 de metri pătrați, ceea ce, la un calcul simplu, înseamnă un cost record de aproape 5.000 euro pe metrul pătrat. Spațiul este situat în Cetatea Alba Carolina, în […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate