Connect with us

Eveniment

Clădirea internatului și cantina Colegiului „Avram Iancu” din Câmpeni vor fi modernizate cu bani europeni. Valoarea investiției

Publicat

Clădirea internatului și cantina Colegiului „Avram Iancu” din Câmpeni vor fi modernizate. Investiția, finanțată prin PNRR, este estimată la peste 2,7 milioane de lei, fără TVA. 

Primăria Câmpeni a lansat pe 12 mai, în SEAP, o licitație pentru reabilitarea moderată a internatului și cantinei Colegiului Național „Avram Iancu”.

Valoarea totala estimată a investiției este de 2.789.495,02 lei, fără TVA. Proiectul este finanțat prin PNRR.

Potrivit documentației, cele două clădiri propuse spre modernizare se află în orașul Câmpeni, pe strada Mesteacănului, nr. 6.

Construcţiile au destinația de:

  • internat scolar (Corp C1) și spaţii conexe, compus din: dormitoare cu baie, oficiu, birou administrator, spaţii anexe și o spălătorie
  • cantină scolară (Corp C2), compusă din: sală de mese, bucătărie, zone de preparare, depozite, grupuri sanitare, vestiare și spații tehnice.

Clădirea internatului are suprafața construită de 516 mp, iar cea a cantinei de 229. Ambele construcții au destinaţia de „construcţii administrative și social culturale”.

Clădirile au regimul de înălțime P+E (Corp C1), respectiv Sp+P (Corp C2).

Clădirea internatului și cantina Colegiului „Avram Iancu” din Câmpeni vor fi modernizate. Lucrările propuse

Structură:

  • Se vor realiza reparații la nivelul soclului.
  • Se vor realiza lucrări de reparaţie ale şarpantei și învelitorii construcţiei.

Izolații:

  • Termoizolarea pereților exteriori cu vată minerală de 18 cm. Termoizolarea planșeului peste mansardă cu 30 cm și a tavanului subsolului cu vată minerală de 10 cm. Soclul se va termoizola cu polistiren extrudat de 10 cm.
  • Termoizolarea soclului şi a streșinii pentru eliminarea punților termice.
  • Montarea unei bariere contra vaporilor în pachetul termoizolant.

Finisaj:

  • Utilizarea pardoselilor din covor PVC în dormitoare. În restul spaţiilor se păstrează pardoselile actuale.
  • Utilizarea zugrăvelilor lavabile la pereți. Se vor mounta tavane din gips carton în anumite zone.

La exterior:

  • Fațadele se vor finisa cu tencuieli decorative în culori deschis, conform planșelor anexate. Elementele de lemn – streșini, ștucatură, timpane acoperiş de vor repara şi se vor vopsi.

Instalații:

  • Montarea centralei termice eficientă din punct de vedere al consumului, cu combustibil solid (peleți lemn) pentru producerea de apa caldă de consum și agent termic.
  • Refacerea sistemelor de distribuţie a agentului termic și a apei calde menajere.
  • Montarea unui sistem de management și control de la distanta pentru întreaga construcție.
  • Montarea unor unităţi de ventilare cu recuperare de căldura.
  • Repararea, modernizarea și eficientizarea instalaţiilor electrice existente și montarea unor corpuri de iluminat eficiente din punct de vedere energetic.
  • Montarea unui sistem de panouri fotovoltaice pentru asigurarea parțial a energiei electrice necesare funcţionării obiectivului.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.