Actualitate
Clădirile de patrimoniu din Roşia Montană, în atenţia specialiştilor în istorie şi arhitectură
Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roșia Montană (GIMPCRM) s-a întrunit, recent, la Bucureşti, pentru a treia oară, să discute despre impactul pe care îl va avea proiectul de exploatare minieră propus de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) asupra patrimoniului arhitectonic al localității Roşia Montană. Contextul este dat de amploarea activităților industriale planificate, măsurile preconizate de RMGC, care urmăresc minimizarea impactului, precum și programele de restaurare a patrimoniului construit.
În vederea unei cunoașteri exacte a situației actuale, dar și a modului în care este proiectată realizarea investiției în zona aflată în afara ariei de protecție, arhitectul Doina Harda, din cadrul „Alba Proiect” SA, a prezentat principalele prevederi și reglementări ale Planului Urbanistic Zonal (PUZ) de zonă industrială pentru Roșia Montană. Arhitectul Veniamin Gomboșiu, din cadrul „ASAR Grup” SRL, autorul PUZ-CP pentru zona centrală istorică a Roșiei Montane, a explicat participanților la întâlnire viziunea autorităților locale din Roșia Montană cu privire la protecția obiectivelor de patrimoniu și istorice din localitate.
Reuniunea a continuat cu prezentarea, de către arhitectul Katalin Moscu, din cadrul „Kamos” SRL, a lucrărilor de întreținere, conservare și restaurare, întreprinse la clădirile din centrul istoric al Roșiei Montane, aflate în majoritatea lor în proprietatea RMGC. Potrivit datelor furnizate de Katalin Moscu, până în prezent, au avut loc lucrări de intervenție, consolidare și reabilitare la peste 160 imobile din centrul istoric al localității. Scopul acestor lucrări, potrivit situației prezentate de arhitect, este stoparea procesului de degradare și pregătirea acestor imobile pentru refuncţionalizarea integrală. Katalin Moscu a atras atenția membrilor GIMPCRM şi asupra situației grave a unor clădiri istorice, ce nu se află în proprietatea RMGC, dar care necesită de asemenea lucrări urgente de consolidare. Proprietarii de drept ale acestora refuză să înțeleagă necesitatea lucrărilor de intervenție, respingând ajutorul propus de compania minieră, care s-a oferit să finanțeze lucrările de salvare.
Studenţii de la Arhitectură, implicaţi în programul de reabilitare a clădirilor de patrimoniu
Profesorul universitar Emil Barbu Popescu, președintele Universității de Arhitectură „Ion Mincu”, a declarat că prezentarea celor două documente, PUZ pentru zonă industrială și PUZ-CP pentru centrul istoric zonă protejată, alături de vizita efectuată nu cu mult timp înainte la Roșia Montană, este un demers relevant, de natură să lămurească multe dintre neclaritățile celor preocupați de soarta patrimoniului din Roșia Montană. Cu atât mai mult cu cât, a arătat acesta în continuare, Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” a fost scena unor vii controverse cu privire la proiectul de exploatare a aurului de la Roșia Montană. Popescu a anunțat că Universitatea ”Ion Mincu” a luat decizia de a se implica prin Centrul de Cercetare, Proiectare, Expertiză și Consulting al universității, în lucrări de specialitate menite să salveze patrimoniul construit al Roșiei Montane, subliniind faptul că datoria arhitecților și restauratorilor este de a acționa pentru conservarea patrimoniului construit. În privința deciziei cu privire la oportunitatea proiectului investițional din Roșia Montană, profesorul a opinat că aceasta este de competența autorităților statului, intervenţia specialiștilor pretându-se unei analize profesionale stricte. Acesta a mai afirmat că vizitarea localității este o etapă mai mult decât necesară pentru înțelegerea situației din Roșia Montană și pentru analiza lucidă a modului în care pot fi reconciliate dezvoltarea economică și protejarea patrimoniului. De aceea, la campania de studii de specialitate din localitate urmează să ia parte studenții din anii terminali ai facultăților din UAUIM, precum și profesori coordonatori.
În acest context, academicianul Răzvan Theodorescu a arătat că implicarea UAUIM, prin efectuarea unor lucrări atât de importante pentru evidența exactă a imobilelor de patrimoniu și istorice este un real câștig pentru patrimoniul din Roșia Montană.
Revitalizarea și locuirea imobilelor versus crearea unui „muzeu al satului”
Membrii GIMPCRM au fost informați de către reprezentanții RMGC cu privire la etapele de lucru ale restaurării celor peste 200 de imobile din zona protejată, precum și cu privire la funcțiunile pe care compania minieră, în consultare cu comunitatea locală și autoritatea competentă urmează să le atribuie acestora. S-a comunicat, de asemenea, importanța socială a acestor clădiri și nevoia refuncționalizării acestora conform standardelor de viață actuale, susținându-se revitalizarea și locuirea acestor imobile și nu crearea unui „muzeu al satului”.
În acest context, GIMPCRM solicită companiei RMGC să definitiveze, în timp util, lista de funcțiuni, dată fiind importanța, pentru menținerea în stare bună a unei clădiri monument și a activităților care se desfășoară în aceasta. Totodată, salută demararea de către RMGC a preparativelor pentru restaurarea unor clădiri cu mare valoare simbolică pentru moștenirea culturală a localității, construite la jumătatea secolului al XIX-lea, respectiv la sfârșitul acestuia.
Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roșia Montană a fost constituit în luna februarie 2011, din acesta făcând parte specialişti în arheologie, arte, ştiinţe istorice şi arhitecţi din toată ţara.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
vivi
miercuri, 11.05.2011 at 23:20
imi pare rau ca statul nu face nimic pentru a restaura zona, tot strainii trebuie sa vina si sa ne faca treaba, urat