Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Colegiul Tehnic „Apulum” din Alba Iulia, implicat în parteneriatul Leonardo da Vinci alături de mai multe țări din Europa

Publicat

Pe parcursul anilor 2013-2015, Colegiul Tehnic „Apulum” din Alba Iulia este școală parteneră, alături de alte țări precum Italia, Lituania, Ungaria, Turcia, Portugalia, în programul Leonardo da Vinci: „Modeling cultural sewing techniques”. Proiectul se va finaliza anul viitor cu o întâlnire la Alba Iulia şi cu un Festival Internațional în care vor fi prezentate creațiile tinerilor.

Parteneriatul Leonardo da Vinci constituie un cadru pentru activități de colaborare desfășurate între organizațiile care activează în domeniul educației și formării profesionale (VET) și care colaborează pe teme de interes comun pentru organizațiile participante. Colaborarea în cadrul parteneriatului se realizează între unități de învățământ de profil tehnic-vocațional, în domeniul textile, alte instituții VET specializate, întreprinderi, universități. Colaborarea cu instituțiile implicate (Turcia-coordonator, Italia, România, Lituania, Portugalia, Ungaria) se va baza pe respectarea tradițiilor și a tehnicilor specifice de realizare a costumelor tradiționale, pe însușirea exemplelor de bune practici ale fiecărui partener astfel încât, în colaborare va fi realizată o expoziție internațională, un festival internațional, având la bază produsele comune realizate în cei doi ani de activitate.

Parteneriatul constituie o oportunitate pentru viitorii absolvenți, pentru cadrele didactice de specialitate, o provocare în domeniul cunoașterii, și va putea contribui la o mai bună integrare a viitorilor absolvenți pe piața muncii.

În perioada 8 – 10 octombrie 2013 a avut loc prima întâlnire de proiect, în Isparta, Turcia, țară coordonatoare. În cadrul acestei întâlniri, s-a discutat, programul detaliat, al următoarelor întâlniri. Fiecare partener va îndeplini sarcinile ce îi revin, va desfășura activitățile, și va contribui la realizarea produselor proiectului.

În perioada 6 – 7 martie 2014 a avut loc a doua întâlnire de proiect, în Braga, Portugalia. Conform graficului stabilit anterior, fiecare țară parteneră a avut de prezentat istoricul tradițiilor populare și semnificațiile acestora, incluzând toate zonele reprezentative ale țării. Profesionalismul și seriozitatea fiecarei echipe de proiect a făcut ca materialele prezentate să fie de un real folos pentru etapele următoare ale parteneriatului. S-a pus apoi accentul pe completarea cu toate informațiile necesare și cu toate activitățile realizate a site-ului proiectului, care va constitui unul dintre produsele acestuia, fiecărei echipe revenindu-i sarcina de a contribui la vizibilitatea acțiunilor sale. Au fost discutate modalitățile de comunicare efectiva în cadrul proiectului, modalități de informare și diseminare continuă a activităților, propuneri pentru crearea echipelor mixte de lucru în vederea realizării produselor finale. S-au stabilit pașii care vor trebui urmați până la următoarea reuniune de proiect, astfel încat să se poata creiona deja produsele finale de către fiecare partener, produse care vor participa la Festivalul Internațional la sfârșitul celui de-al doilea an de proiect.

În perioada 29-30 mai 2014 s-a desfășurat cea de-a treia reuniune de proiect la Kaunas, Lituania. Scopul întâlnirii a fost analizarea și discutarea stadiului până la care s-a ajuns în realizarea produselor finale ale parteneriatului (ținutele care vor fi prezentate la Festivalul Internațional de la Alba Iulia – mai, 2015, portofoliul ilustrativ și prezentarea multimedia a acestora, web-siteul proiectului, broșura de prezentare a proiectului, variante ale pliantului comun al proiectului, alte prezentări multimedia). Pliantul de prezentare a activitaților proiectului va fi comun tuturor partenerilor și va cuprinde principalele aspecte ale activităților întreprinse. Printre activitățile desfășurate în cadrul reuniunii se numără: prezentarea de către fiecare delegație a prototipurilor produselor finale, precum și a detaliilor tehnice legate de confecționarea acestora, finalizarea draftului portofoliului pentru costumele care vor constitui produsele finale ale parteneriatului, analiza activităților desfășurate de la întâlnirea de proiect precedentă, discuții constructive pe baza aspectului și al conținutului final al pliantului, broșurii, a site-ului proiectului, a prezentărilor multimedia care se vor realiza, sarcini de lucru până la următoarea reuniune de proiect. Se poate spune că după un an de activitate, majoritatea obiectivelor au fost atinse, realizările delegației române fiind întrutotul apreciate, iar colaborarea în cadrul echipei de proiect este deosebit de fructuoasă, incluzând atât elevii cât și cadrele didactice implicate, precum și o mare parte a colectivului de cadre didactice și elevi ai colegiului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate