Connect with us

Eveniment

Comunicat Dr. Teodor Holhoș: peste 5.500 de operații pe an, din toată sfera oftalmologiei

DR. HOLHOS oftalmologie spital operatii

Publicat

Unul dintre cei mai experimentați chirurgi din România, fondatorul celei mai mari rețele de clinici de oftalmologie din țară și al celui mai mare spital de oftalmologie din Transilvania (de curând inaugurat la Alba Iulia), medicul Teodor Holhoș realizează în prezent peste 5.500 de operații pe an, acoperind aproape integral gama de intervenții din chirurgia oftalmologică modernă – de la operații laser de chirurgie refractivă la cele de cataractă și operații retiniene complexe. Singura intervenție care lipsește deocamdată din portofoliu este transplantul de cornee, operație care însă va putea fi realizată la noul spital sub brandul Dr. Holhoș.

Cele peste 5.500 de operații pe care le realizează anual reprezintă de altfel un record personal al medicului. Deși cifra pare foarte mare, în realitate acest nivel este perfect accesibil pentru un chirurg cu experiență, grație avansului tehnologic din oftalmologie. De altfel, Clinicile Dr. Holhoș au devenit cunoscute la nivel național pentru integrarea tehnologiei de ultimă generație cu experiența operatorie și protocoale de siguranță care sunt aliniate standardelor din Europa de Vest.

Citește și VIDEO: Spitalul Dr. Holhoș, primul spital privat din Alba, a fost inaugurat. La eveniment au fost prezenți Andra și Cătălin Măruță

Rețeaua Clinicilor Dr. Holhoș funcționează în șase orașe din Transilvania, oferindu-le pacienților evaluări complete, intervenții de chirurgie refractivă cu toate tehnicile consacrate, intervenții pentru cataractă (inclusiv cataractă secundară) și operații pe retină. Dotările de top ale clinicilor includ platforme laser de chirurgie refractivă (pentru corecția dioptriilor), precum și aparatură pentru investigații (tomografie oculară, topografii corneene, biometrie).

Operații cu tehnologie de vârf

Dr. Teodor Holhoș oftalmologie

În domeniul operațiilor cu laser pentru corecția dioptriilor, dr. Teodor Holhoș realizează întregul portofoliu de proceduri, de la intervențiile clasice de tip PRK (keratectomie fotorefractivă) și FemtoLASIK la tehnici avansate precum SMILE Pro – alegerea procedurii fiind făcută de la caz la caz, după un consult de specialitate și investigații amănunțite.

„Tehnologia a evoluat foarte mult”, spune Dr. Holhoș, „dar experiența chirurgului rămâne cea mai importantă – de la programarea parametrilor laserului până la manevrele care fac diferența în cazurile dificile (de exemplu, la pacienții cu nistagmus pe care îi operăm cu SMILE Pro). Noi, în clinicile noastre, avem programe interne de formare continuă a personalului medical, inclusiv prin stagii de pregătire la nivel internațional.”

Cum poți scăpa de ochelari în numai 7 secunde

Astfel, PRK rămâne o soluție utilă în anumite situații clinice (de exemplu, în cazul pacienților cu cornee prea subțire, ceea ce exclude realizarea unei intervenții cu excizie de țesut).

Procedurile LASIK/FemtoLASIK sunt indicate în numeroase cazuri de miopie, hipermetropie sau astigmatism, punând în valoare combinația dintre precizia laserului și recuperarea rapidă. În unitățile Rețelei Dr. Holhoș se realizează și operația Presbyond, pentru pacienții de peste 40 de ani care suferă de presbiopie.

Pe de altă parte, SMILE Pro reprezintă noua generație de intervenții minim invazive, potrivită atât pentru corecția miopiei (inclusiv a astigmatismului miopic), cât și – o premieră în Transilvania! – pentru corectarea hipermetropiei.

În procedura SMILE Pro, laserul decupează o lenticulă din stratul intermediar al corneei, durata exciziei (faza critică a procedurii) fiind de aproximativ 7 secunde, ceea ce reduce la minimum riscurile intraoperatorii. Ulterior, lenticula este extrasă printr-o incizie în cornee de dimensiune foarte mică, de numai 2-4 mm.

De asemenea, această procedură reduce riscul apariției sindromului de ochi uscat post-operator (un efect secundar comun, trecător, însă supărător pentru pacient) și accelerează recuperarea.

Operații de cataractă, pentru o vedere fără probleme până la vârste înaintate

Dr. Teodor Holhoș are o experiență vastă în chirurgia cristalinului, cu 30.000 astfel de operații realizate de-a lungul carierei. Implantul de cristalin artificial este în prezent singura soluție pentru tratarea cataractei, afecțiune care constă în opacifierea cristalinului natural și care apare frecvent la vârste înaintate. Cataracta este o afecțiune progresivă, care poate avansa până la stadii în care tratamentul chirurgical devine foarte dificil sau chiar imposibil, astfel încât pacienților cu cataractă li se recomandă să nu amâne intervenția.

„Noi operăm cu succes inclusiv cazuri foarte complicate de cataractă, la pacienți cu comorbidități sau cu forme avansate ale bolii”, spune dr. Holhoș. „Dar recomandarea noastră absolut fermă, pentru toți pacienții cu cataractă, este să vină cât mai devreme la medic să rezolve problema. Cu cât mai repede mergem la medic, cu atât mai bune vor fi rezultatele operației – pentru că, repet, doar chirurgical se poate rezolva o cataractă.”

Un alt aspect important este faptul că operația de cataractă cu implant de cristalin reprezintă o soluție definitivă, care rezolvă permanent problema vederii, chiar și la cele mai înaintate vârste.

Procedura standard folosită pentru tratarea cataractei este implantarea unui cristalin artificial, intervenția fiind de scurtă durată, nedureroasă și realizată în regim ambulator, fără internare. În funcție de profilul și preferința pacientului, se poate implanta un cristalin monofocal, bifocal sau trifocal (inclusiv în variante torice, pentru corecția astigmatismului), cu obiectivul de a reduce semnificativ sau chiar elimina dependența de ochelari.

Postoperator, pacientul are nevoie doar de tratament topic și restricții minime, iar complicațiile sunt rare și de regulă ușor de gestionat. De asemenea, așa-numita „cataractă secundară”, o complicație care apare relativ frecvent după operație, este ușor tratabilă, printr-o intervenție chirurgicală simplă care se face tot în regim ambulator.

Intervențiile pe retină, cele mai dificile

Dr. Holhoș realizează și intervenții complexe pe segmentul posterior al ochiului, acoperind practic toată gama de operații de chirurgie retiniană: pentru rupturi sau dezlipire de retină, peeling ILM (pentru găuri maculare, membrane epiretinale, edem macular diabetic, ocluzii ale venei retiniene, tracțiune vitreomaculară etc.), vitrectomii și tratamentul complicațiilor retinopatiei diabetice. Sunt foarte puțini medici chirurgi oftalmologi în sfera chirurgiei retiniene în România.

Aceste operații, în care contează cel mai mult nu dotările tehnice, ci experiența și îndemânarea chirurgului, pot dura până la 2 ore, dar se realizează în general tot în regim ambulatoriu.

Astfel, prin paleta completă de operații, prin dotările de top cu platforme laser și aparate de investigații, precum și grație experienței sale considerabile, dr. Teodor Holhoș le oferă pacienților un parcurs integrat – evaluare, tratament și urmărire postoperatorie – la standarde europene.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.