Connect with us
Advertisement

Câmpeni

Continuarea lucrărilor de apărare împotriva inundațiilor, în Apuseni. Pagube de 80 milioane de lei, după viiturile din 2021

Publicat

Administrația Națională Apele Române actualizează studiul de fezabilitate și expertiza tehnică pentru proiectul privind amenajarea râului Arieș și a afluenților acestuia pentru apărarea împotriva inundațiilor a mai multor localități din Munții Apuseni. 

În urma viiturilor și inundațiilor devastatoare produse în județul Alba în perioada 1 – 21 iulie 2021, au fost înregistrate pagube de aproape 80 de milioane de lei. 

Administrația Națională Apele Române – Administrația bazinală de Apă Mureș a lansat joi, 21 octombrie, în SEAP, o licitație pentru actualizarea studiului de fezabilitate și expertiza tehnică pentru apărarea împotriva inundațiilor a unor localități din Munții Apuseni.

Este vorba despre amenajarea râului Arieș și afluenților acestuia pentru apărarea împotriva inundațiilor a localităților Câmpeni, Baia de Arieș, Lunca Arieșului și aval acumulare Mihoiești, județul Alba și Cluj.

Valoarea totală estimată a serviciilor de proiectare este de 330.252 de lei, fără TVA. 

Potrivit caietului de sarcini, inundațiile tot mai frecvente și pagubele majore înregistrate „impun promovarea cu prioritate a investiției <Amenajarea râului Arieș și afluenți pentru apărare împotriva inundațiilor a localităților Câmpeni, Baia de Arieș, Lunca Arieșului și aval acumulare Mihoiești, județul Alba și Cluj>”.

Viiturile înregistrate în ultimii ani au produs o serie de distrugeri lucrărilor hidrotehnice existente, colmatarea excesivă a albiei, inundarea drumurilor adiacente râurilor și avarierea construcțiilor riverane.

De la data actualizării studiului de fezabilitate (2007) s-au mai produs fenomene hidrometeorologice periculoase în anii 2009, 2010, 2017, 2018, 2020 și 2021.

Pagube de aproape 80 de milioane de lei după inundațiile din perioada 1 – 21 iulie 2021

Ca urmare a precipitațiilor abundente căzute în perioada 1 – 21 iulie 2021, pe anumite areale au avut loc scurgeri importante de pe versanți, torenți și pâraie, revărsări ale unor cursuri de ape, care au avut ca și consecință producerea unor pagube pe raza UAT-urilor: Abrud, Ocna Mureș, Zlatna, Albac, Arieșeni, Avram Iancu, Berghin, Bucium, Bistra, Câmpeni, Ciuruleasa, Horea, Livezile, Lupșa, Mogoș, Ocoliș, Poiana Vadului, Poșaga, Roșia Montană, Sălciua, Săsciori, Sohodol, Șona, Șugag și Vadu Moților.

În urma deplasării în teren a comisiilor de specialitate numite prin ordinul prefectului, a fost întocmită situația pagubelor materiale produse ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice periculoase înregistrate în intervalul 1 – 21 iulie 2021:

  • UAT-uri afectate: 25
  • Localități afectate: 88

Pagube – Valoric estimat pentru refacere 

  • Case afectate: 413 – 3.663.417 lei
  • Anexe gospodărești: 462 – 427.998 lei
  • Obiective sociale și administrative: 14 – 668.004 lei
  • Obiective economice: 8 – 135.070 lei
  • Poduri: 12 – 6.540.000 lei
  • Podețe și traversări pietonale: 40 – 1.906.500 lei
  • Drumuri naționale: 7,548 km – 33.858.870 lei
  • Drumuri județene: 6,085 km – 4.543.430 lei
  • Drumuri comunale: 26,498 km – 1.538.140 lei
  • Drumuri forestiere: 29,8 km – 5.492.400 lei
  • Drumuri vicinale: 49,26 km – 1.780.160 lei
  • Drum de acces/sătesc: 45,75 km – 1.578.975 lei
  • Străzi: 21,18 km – 3.545.260 lei
  • Drum local: 15,3 km – 1.486.500 lei
  • Teren arabil: 15,568 ha – 59.432 lei
  • Sere și solarii: 95 mp – 91.375 lei
  • Pășuni și fânețe: 117,623 ha – 17.401 lei
  • Pomi fructiferi: 143 – 5.690 lei
  • Rețele de apă, canalizare: 7 km – 2.972.000 lei
  • Animale moarte: 2.410 – 295.090 lei
  • Stupi albine: 15 – 6.750 lei
  • Rețele electrice (stâlpi/linii electrice/PT): 96 / 5670 / 1 – 205.400 lei
  • Alte pagube – 9.065.676 lei

Valoarea totală a pagubelor se ridică la 79.882.558 de lei. 

Au fost afectate și lucrări executate în cadrul investiției „Amenajarea râului Arieș și afluenți pentru apărare împotriva inundațiilor a localităților Câmpeni, Baia de Arieș, Lunca Arieșului și aval acumulare Mihoiești, județul Alba și Cluj”, lucrări executate în perioada 2008-2009 și nerecepționate.

  • 161 ml zid de sprijin
  • 10 praguri îngropate – Ocoliș

 

Se propune astfel extinderea lucrărilor, astfel:

  • amenajare albie afluenți: 10 km
  • consolidări și apărări de mal: 15 km
  • supraînălțare lucrări: 14,5 km

Valoarea totală estimată a lucrărilor suplimentare este de 98.000.000 de lei, cu TVA inclus. Restul de execuție actualizat cu coeficient IPC iulie 2021 este de 12.755.000 lei. Valoarea totală estimată SF 2021 este de 110.755.000 lei.

Prin lucrările propuse se dorește crearea unei secțiuni de scurgere suficiente pentru tranzitarea undelor de viitură. Lucrările vor avea ca efect eliminarea riscului de producere a unor inundații pe acest sector prin crearea condițiilor necesare pentru curgerea apelor la debite medii și mari.

Astfel se va asigura creșterea gradului de siguranță a locuitorilor localității riverane, precum și a obiectivelor social economice din zonă în cazul producerii unor viituri cu debite maxime importante datorate ploilor cu caracter torențial sau mixte (topiri de zăpezi și ploi).

„Nerealizarea obiectivului de investiții propus va menține riscul crescut de producere a unor noi inundații în zonă, cu înregistrarea unor importante pagube materiale”, se mai precizează în caietul de sarcini.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement