Connect with us
Publicitate

Eveniment

CRIZA din USL: Delegaţia Permanentă a PNL se reuneşte marţi seară. Decizia anticipată de lideri – retragerea miniştrilor din guvern

Publicat

Delegaţia Permanentă a PNL este aşteptată să tranşeze, marţi seară, situaţia din USL, o decizie anticipată de liderii partidului fiind retragerea miniştrilor liberali din Guvern.

Dacă la şedinţa convocată, marţi, de la ora 19.00, la Palatul Parlamentului, PNL decide să-şi retragă miniştrii din Guvern, este de aşteptat ca aceştia să-şi depună demisiile miercuri, înaintea şedinţei de Guvern.

Anunţul convocării Delegaţiei Permanente a fost făcut la sfârşitul săptămânii de preşedintele PNL, Crin Antonescu. Acesta, aflat de luni într-o vizită oficială în Austria, este aşteptat să sosească în ţară marţi la prânz.

Antonescu a susţinut că opţiunea premierului Victor Ponta este „clară”. Întrebat dacă le va cere miniştrilor liberali să se retragă din Guvern, în cazul în care nu va primi un răspuns din partea acestuia privind acceptarea propunerilor PNL, el a spus: „Da. Adică va avea loc o Delegaţie Permanentă, pentru că intrarea sau ieşirea dintr-un guvern nu sunt lucruri pe care le decide un om, nici măcar preşedintele partidului, dar eu, ca preşedinte, cred că asta trebuie făcut, pentru că lipsa unui răspuns nu-i, de fapt, o lipsă de răspuns, ci un răspuns”.

PNL a transmis prin vocea lui Klaus Iohannis că „negocierile pentru remanierea guvernamentală au eşuat”.

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a declarat luni că în acest moment USL „nu mai există de facto”, fiind o alianţă pe hârtie, iar următorul pas după o retragere a miniştrilor din Guvern ar fi denunţarea protocolului USL, însă este puţin probabil să se decidă iniţierea unei moţiuni de cenzură.

„Această situaţie evident va fi adusă la cunoştinţa şi în dezbaterea Delegaţiei Permanente a PNL (…) şi acolo se va trage o concluzie”, a punctat Iohannis.

Întrebat ce se va întâmpla la Delegaţia Permanentă, Iohannis a răspuns: „Probabil, Delegaţia Permanentă va constata acelaşi lucru, că negocierile au eşuat şi că nu putem să continuăm în această formă de colaborare nonexistentă. Şi atunci probabil un posibil prim pas este retragerea miniştrilor noştri din Guvern”.

Prim-vicepreşedintele PNL a mai spus că, după părerea sa, dacă Delegaţia Permanentă hotărăşte retragerea miniştrilor din Guvern, „atunci acest lucru nu va fi reversibil”.

El a fost chestionat dacă o retragere a miniştrilor PNL din Guvern înseamnă ruperea oficială a USL. „Nu neapărat, dar cu siguranţă ar fi un prim pas”, a răspuns Iohannis. El a susţinut că un al doilea pas în sensul ruperii USL, după o eventuală decizie de retragere a miniştrilor din Guvern, ar fi denunţarea protocolului Uniunii Social Liberale. „Nu cred că o să ajungem să discutăm acest lucru (marţi, la DP – n.r.), dar nici nu pot să exclud, sigur, având în vedere că este o şedinţă cu această tematică, poate cineva să solicite introducerea acestui punct pe ordinea de zi”, a spus Iohannis.

Ponta: Un nou guvern poate nu va fi votat de Antonescu, dar va fi susţinut de toţi parlamentarii USL

Premierul Victor Ponta a anunţat că, în situaţia în care PNL se retrage din Guvern, va nominaliza interimari la ministerele conduse acum de liberali şi doar după expirarea termenului pentru interimat va merge în Parlament cu un nou guvern. El a precizat totodată că va încerca, atât timp cât îi permit termenele constituţionale, să găsească o soluţie politică pentru ca guvernarea să continue sub formula USL.

În debutul şedinţei de luni a BPN al PSD, la care presa a avut acces, Victor Ponta a spus că îşi doreşte ca marţi seară „colegii liberali” să nu „sacrifice” USL pentru „proiectul personal” al lui Crin Antonescu.

Liderul PSD a mai afirmat luni seară că, în cazul formării unui nou guvern, fără PNL, se va baza în Parlament, la acordarea votului de învestitură, pe sprijinul tuturor parlamentarilor care fac parte în prezent din USL, el argumentând că viitorul Cabinet va păstra programul USL votat în 2012.

Formula noului Guvern, format de USD după retragerea PNL, ar urma să ajungă în Parlament pe 4 martie, după cum au precizat pentru MEDIAFAX surse social-democrate. „BPN al PSD a decis să mergem în Parlament cu noul Guvern, marţi, 4 martie, astfel încât până pe 8 să fie instalat”, au declarat sursele citate, care au arătat că această decizie a fost luată pornind de la ipoteza retragerii PNL de la guvernare.

Astfel, dacă marţi seară, în Delegaţia Permanentă, PNL va decide să-şi retragă miniştrii din Cabinet, USD va forma un nou Guvern, care va trebui să treacă de votul Parlamentului (USD deţine majoritatea în plenul reunit – n.r.), deoarece se va schimba compoziţia Guvernului. Până la numirea noului Cabinet, premierul Victor Ponta va desemna interimari pe posturile deţinute în prezent de liberali. Având în vedere însă că pe 8 martie expiră interimatul vicepremierului Gabriel Oprea la MAI, social-democraţii au stabilit ca noul Guvern să fie instalat până atunci, astfel că s-a decis ca pe 4 martie formula acestuia să ajungă în Parlament.

De altfel, PSD a convocat pentru data de 3 martie Comitetul Executiv Naţional, „pentru a evalua situaţia politică şi a lua deciziile care se impun”, după cum a precizat Victor Ponta.

UDMR nu a primit invitaţie să vină la guvernare. Foarte repede USL va găsi o soluţie

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că nu a primit nicio invitaţie pentru a intra la guvernare şi este prea devreme să se discute de aşa ceva, pentru că există USL arătând că foarte repede Uniunea va găsi o soluţie de a merge mai departe.

„Nu am primit nicio invitaţie (de a intra la guvernare – n.r.) şi e prea devreme să discutăm de aşa ceva pentru că există USL. Până când există USL această întrebare nu există, ei sunt acum în familie, au nişte probleme familiale. Trebuie să şi le rezolve fiecare cum poate”, a precizat Kelemen întrebat dacă UDMR a fost invitat la guvernare.

Kelemen Hunor a spus că UDMR nu are cum să fie invitată la guvernare în acest moment pentru că foarte repede USL va găsi o soluţie pentru a merge mai departe.

„Nu am fost invitaţi, nu avem cum să fim invitaţi în acest moment pentru că foarte repede USL va găsi o soluţie pentru a merge mai departe. România să aibă un guvern stabil. Nu au spus oamenilor: «Vom guverna până în februarie 2014 după care ne vom certa»”, a adăugat liderul UDMR.

Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, afirmă că Uniunea nu are discuţii în privinţa intrării la guvernare, dar ar pune condiţii premergătoare unei eventuale negocieri, precum problema simbolurilor, Tamas susţinând că UDMR nu poate fi „cumpărată politic” cu săli de sport sau drumuri.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta afirma că Uniunea Social-Democrată are o majoritate fragilă, ce îi permite însă să guverneze în cazul ruperii USL, dar că pentru el este important să se ţină de cuvânt şi faţă de UDMR, amintind că a invitat minoritatea maghiară să facă parte din Guvern în 2012.

El preciza că nu are o problemă în a se lăsa criticat pentru a doua oară că invită UDMR la guvernare, aşa cum s-a întâmplat după alegerile parlamentare din 2012.

Antonescu vrea alegeri anticipate. Ponta caută să facă doar o înlocuire a miniștrilor retrași din guvern

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, a declarat că, dacă USL se rupe, premierul Victor Ponta ar trebui să îşi dea demisia şi ar fi corect să fie organizate alegeri anticipate, deşi nu ar fi recomandate acum.

Întrebat dacă, în condiţiile în care PNL se retrage din guvern, atunci Guvernul condus de Victor Ponta ar fi ilegitim, liderul PNL a răspuns afirmativ.

„Este ilegitim, pentru că domnul Victor Ponta este astăzi prim-ministru pentru că l-a susţinut o coaliţie care se numeşte USL, o alianţă electorală, pentru această alianţă şi nu alta.

Ponta :Legat de demisia mea si a ministrilor, cred ca eram o data la o emisiune in 2012 cand Basescu imi cerea demisia si am zis un lucru pe care oamenii l-au inteles – cat e Basescu presedinte eu nu-mi dau demisia orice ar fi pentru ca atunci Basescu ar numi un alt prim ministru.

Parlamentul poate sa decida demiterea Guvernului, si implicit a mea, ceea ce e alta discutie, dar eu nu-i pun lui Basescu in mana o arma importanta, nu-i dau de buna voie si nesilit de nimeni lui Basescu o arma pe care o va folosi impotriva USL”, a spus Ponta.

Cum se face numirea unui nou guvern

Numirea guvernului se face de Președintele României pe baza votului de încredere acordat de către parlament. Nominalizarea candidatului pentru postul de premier se face de către președinte după consultări cu partidul ori coaliția care deține majoritatea în parlament.

După nominalizarea acestuia, candidatul trebuie într-un termen de 10 zile să propună un program de guvernare și o listă completă de propuneri pentru posturile ministeriale. Odată aceste sarcini îndeplinite premierul desemnat solicită Parlamentului, în ședință comună, votul de încredere.

După consultarea președinților celor două camere și a liderilor grupurilor parlamentare, președintele poate dizolva Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări.

sursa: mediafax,

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate