Cum funcționa șezătoarea, ”serviciul matrimonial” din satele românești. Povești din timpurile în care viața era mai simplă

În vremurile în care viața era mai simplă, comunitatea era principalul punct de sprijin a localnicilor din satele românești. Cel mai important loc de socializare, dar și de aflare a veștilor din sat și nu numai, era șezătoarea. 

Recent, la Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina din Alba Iulia, s-a deschis un nou centru etnografic al județului Alba.

Într-o broșură a centrului este explicat în linii mari cum funcționa o șezătoare, și ce rol avea aceasta în viața satului.

Cel mai des întâlnit, șezătorile se făceau în timpul unor mari sărbători religioase. De obicei în post, când nu erau permise jocurile, singurile jocuri fiind cele de cărți practicate de bărbați.

La șezătoare se despuia porumbul, iar când feciorii găseau câte un porumb cu tuleul roșu, sărutau pe rând toate fetele din încăpere.

Un obicei cu puternice implicații adânci în viața satului, la șezătoare se puteau discuta despre viitoare relații între cei tineri, un fel de serviciu matrimonial tradițional.

Reprezentanții centrului etnografic menționează în brășură că șezătoarea era un obicei cu multiple funcționalități și implicații adânci în viața social cultural matrimonială a membrilor unei comunități rurale.

Șezătoarea era organizată de obicei în perioada iernii (în numeroase sate, frecvența acestora depășea 3 seri pe săptămână), când munca de la câmp înceta. Seara după cină, un grup de fete se adunau la un loc, „la gura sobei și la lumina unei lămpi, într-o casă apropiată (de regulă în casa unei văduve singure cu care fetele se tocmeau), își torceau fuiorul de cânepă și caierul de lână”.[3]

Aici avea loc și schimb de informații despre evenimentele petrecute în viața satului, sau era un prilej de încheiere a viitoarelor căsătorii.

De asemenea la șezătoare erau ocazii pentru transmiterea unor informaţii, obiceiuri, ori de a învăţa cântece populare. ”

La şezătoare participau în general tinere, care veneau cu lâna, cânepa sau cusutul. Se torcea, se cosea, era şi o formă de transmitere a istoriei satului, a obiceiurilor, a cântecelor populare etc. Sigur că spre finalul şezătorii, un pic mai târzior veneau şi feciorii.

Ele începeau de obicei mai pe la 6-7 seara, iar după ora 9-10 veneau feciorii“, mai arată etnografa, etnografa Janeta Ciocan, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară, într-un articol pentru adevărul.ro.