Connect with us

Eveniment

Cum s-a petrecut accidentul mortal de pe A1 la Sebeș. Un bărbat a murit. Șoferul TIR-ului care l-a lovit consumase alcool

Publicat

Poliția Alba a transmis precizări despre accidentul mortal petrecut miercuri dimineața pe autostrada A1 în zona Sebeș. A murit un bărbat de 50 de ani, din Șard, care verifica un cauciuc la un TIR, staționat pe banda de urgență.

A fost acroșat de alt TIR și proiectat pe carosabil, unde a fost lovit și de o autoutilitară. Șoferul TIR-ului care l-a acroșat avea 0,22 alcoolemie.

Vezi FOTO: Accident grav pe autostrada A1 zona Sebeș. Persoană DECEDATĂ, după ce a fost lovită de un camion

”La data de 20 august 2025, în jurul orei 09.50, polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.

Din cercetările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a reieșit că, pe autostrada A1, la kilometrul 324+700 de metri, conducătorul unui ansamblu rutier (TIR – n.r.) staționat pe banda de urgență, în timp ce ar fi efectuat verificări la anvelopa acestuia, ar fi fost acroșat de un ansamblu rutier (TIR – n.r.), condus de un bărbat de 52 ani, din comuna Petrești, județul Alba.

Ulterior, în urma impactului, bărbatul ar fi fost proiectat pe partea carosabilă și ar fi fost lovit de o autoutilitară care se deplasa pe banda 1 a autostrăzii.

În urma evenimentului, din nefericire, bărbatul de 50 de ani, din localitatea Șard, județul Alba, a decedat.

Conducătorul ansamblului (TIR-ului, n.r.) a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.