Actualitate
Daniela Floroian este oficial directoarea Centrului de Cultură „Augustin Bena”. Consilierii județeni au aprobat rezultatul final al concursului
Daniela Floroian este oficial șefa Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, în perioada 2013-2016. Consilierii județeni din Alba au aprobat, în ședința extraordinară de miercuri, rezultatul final al concursului, în urma căruia proiectul de management al acesteia a fost declarat câștigător, cu nota 9,34. Daniela Floroian îl înlocuieşte în funcţie pe Petru Comșa, tatăl deputatului PP-DD Cornel Comșa. Acesta nu a reușit să obțină la concurs decât 7,93.
Centrul de Cultură “Augustin Bena” a fost înfiinţat la 1 octombrie 2007, cu scopul de a oferi servicii şi produse culturale ca elemente ale dezvoltării şi regenerării sociale a comunităţilor. S-a constituit prin reorganizarea Centrului judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale Alba, a Şcolii Populare de Arte şi Meserii Alba şi prin organizarea serviciului Ansamblul artistic de fanfară şi a serviciului Ansamblul de folclor. La sfârşitul anului 2011, Centrul avea 62 de angajaţi, din care un director adjunct, un contabil şef şi patru şefi de serviciu (conservare şi promovare a culturii tradiţionale, de formare continuă „Şcoala de arte şi meşteşuguri”, Ansamblul de Fanfară şi Ansamblul folcloric).
Directorul-manager al Centrului este ordonator terţiar de credite şi are printre atribuţii: realizarea obiectivelor din contractul de management, prezentarea raportului de activitate anual sau la cererea CJ Alba, reprezintă instituţia în relaţiile cu terţii, elaborează şi propune pentru aprobare proiectul de buget al instituţiei, decide asupra modului de utilizare al acestuia, selectează, angajează şi concediază personalul, negociază contractele de muncă ale salariaţilor, dar şi clauzele contractelor pe care le încheie Centrul, dispune menţinerea, diminuarea sau creşterea drepturilor salariale ale angajaţilor şi încheie acte juridice.
În activitatea sa, managerul este asistat de un consiliu administrativ, format din director, contabilul şef şi un reprezentant al CJ şi de un consiliu de specialitate, din care face parte directorul adjunct şi doi specialişti în domeniu numiţi de director.
În 2011, Centrul de cultură a avut venituri proprii de 128.753 lei, subvenţii de 1.563.826 lei şi cheltuieli de 158.035 lei, din care 64.976 lei cheltuieli de întreţinere şi 93.059 cheltuieli de personal. Tot în 2011, Centrul a lansat opt programe şi 56 de proiecte.
Pentru perioada 2013 – 2016, managementul Centrului va trebui să diversifice oferta culturală, să creeze condiţiile necesare pentru creşterea numărului de beneficiari, să acrediteze cursuri pentru recunoaştere profesională, să dezvolte şi să promoveze relaţii de colaborare cu instituţii culturale din ţară şi străinătate, să identifice şi să atragă parteneri viabili pentru proiectele instituţiei, să realizeze sondaje privind oferta de formare şi calitatea serviciilor şi să eficientizeze prin atragerea de venituri din alte surse decât cele bugetare (cel puţin trei proiecte pe an de activităţi finanţate din alte surse faţă de CJ Alba). De asemenea, va urmări reevaluarea şi recondiţionarea unor spaţii ale instituţiei pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi condiţiilor de lucru.
Proiectul pe care l-a prezentat candidatul pentru postul de manager a trebuit să aibă maxim 40 de pagini şi să cuprindă opinia personală privind dezvoltarea şi evoluţia Centrului, dar şi soluţii concrete în acest sens.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
UN FIN OBSERVATOR.
luni, 11.03.2013 at 22:08
SIFONARIII………..