Connect with us

Eveniment

Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026

Publicat

Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, a obținut premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026. 

La începutul fiecărui an, municipiul Blaj găzduiește Concursul Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, o competiție menită să marcheze Ziua Culturii Naționale. Competiția amintită este organizată pe două secțiuni, „Creație” și „Recitare”, în cadrul cărora se întrec cei mai talentați tineri preocupați de arta cuvântului și a rostirii acestuia.

Participant pentru a treia oară la această competiție internațională, secțiunea „Creație”, elevul Darius Răulea, de la Liceul German Sebeș, coordonat de prof. doctor Mihai-Octavian Groza, a fost răsplătit pentru creațiile sale literare cu un binemeritat premiu II.

În anii precedenți, acesta a obținut o mențiune, respectiv un premiu II la aceeași secțiune.

Concursul Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ajuns la cea de-a XXVI-a ediție, este organizat de Despărțământul ASTRA „Timotei Cipariu” Blaj, în parteneriat cu Primăria Municipiului Blaj, Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.