Connect with us
Advertisement

Actualitate

De ASTĂZI: INDEMNIZAŢIA pentru creşterea copilului, plafonată la 8.500 de lei. Cum se acordă acest drept, din septembrie

Publicat

mama si copilDe vineri, 1 septembrie, intră în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului prin care indemnizaţia de creştere a copilului, acordată de stat, va fi plafonată la cel mult 8.500 de lei. Decizia se va aplica atât în cazul indemnizaţiilor care se vor achita de acum înainte, cât şi celor care deja se află în plată.

Conform noii prevederi, indemnizația lunară pentru creșterea copilului se va stabili ca și până acum, repectiv la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, cu menținerea cuantumului minim actual de 85 % din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată, însă cu limitarea la un nivel maxim de 8.500 lei.

Oricare dintre părinții firești ai copilului poate să beneficieze de concediul de creștere a copilului și de indemnizație. Mai mult, acestea se cuvin pentru fiecare dintre nașteri, dacă părinții au mai mult de un copil.

„Persoanele care, în ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit (…), beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară”, prevede Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010..

În decursul anului trecut, prevederile ordonanței au fost modificate, iar până la intervenirea schimbărilor condiția era ca părintele să fi realizat venituri în ultimul an dinaintea nașterii copilului său și trebuia să opteze între CCC până la vârsta de un an a copilului și CCC până la vârsta de doi ani.

În afară de banii obţinuţi din salarii, activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, cele 12 luni de venituri necesare anterior naşterii copilului pot fi constituite integral şi din perioade în care, de exemplu, solicitanţii au beneficiat de şomaj, concediu medical, pensie de invaliditate sau concediu fără plată pentru creşterea copilului.

Indemnizația lunară pentru creșterea copilului se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.

În prezent, salariul minim brut este de 1.450 de lei, astfel că indemnizația nu poate fi mai mică de 1.233 de lei. Iar începând cu luna septembrie 2017 va exista din nou un plafon, ceea ce înseamnă că nicio indemnizație nu va putea fi mai mare de 8.500 de lei.

În plus, nivelul indemnizației crește cu 85% din cuantumul salariului minim pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere, potrivit ordonanței.

Vezi mai multe detalii: INDEMNIZAŢIA şi CONCEDIUL de creștere a copilului se modifică din septembrie. Nicio indemnizație nu va putea fi mai mare de 8.500 de lei

La nivel național, din cei 160.807 de beneficiari de indemnizație pentru creșterea copilului, circa 1.100 de beneficiari au indemnizații care depășesc 9.000 lei. În prezent, sunt în plată indemnizații care reprezintă de până la 130 ori indemnizația minimă.

Din suma totală care se acordă lunar de la buget pentru plata indemnizației pentru creșterea copilului, de circa 274 milioane lei, aproximativ 130 milioane lei (47,4% din total) reprezintă plăți pentru beneficiarii care primesc cuantumul minim al indemnizației (85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată – 1.233 lei), iar 1.100 de beneficiari primesc o indemnizație mai mare de 8.500 lei, primind aproximativ 16 milioane lei lunar (5,9% din total).

Vezi detalii complete despre concendiul pentru creșterea copilului, documente necesare, ce venituri se pot obţine în perioada concediului:

Indemnizaţia pentru creşterea copilului în 2017. Noutăţi, condiţiile de acordare şi actele necesare

surse: gov.ro, avocatnet.ro, realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Mario

    vineri, 22.09.2017 at 09:23

    Bună ziua. Am și eu o întrebare, dacă am lucrate 9 luni în ultimii 2 ani,am o problema și nu am mai putut sa merg la serviciu și m-a lăsat acasă,fără sa știu ca sunt însărcinată, acum am intrat în 31 săptămâni de sarcina…. Ce pot sa fac pt a beneficia și eu de indemnizație????mulțumesc..

  2. tanase anghel

    joi, 09.11.2017 at 09:34

    sa se i a an seama de catre guvernanti caci sa nu se joace cu soarta copiilor caci la votare… un copil nu se poate creste cu o asa suma de imdemnizatie la un salariu minim pe economie va multumesc.

  3. Rozalia

    miercuri, 03.01.2018 at 14:48

    Daca eu sunt angajata cu 3 ore si rămân însărcinată pot beneficia de indemnizație…chear daca salarul meu pe cartea de munca este de 634 de lei..?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement