Connect with us
Advertisement

Actualitate

De SÂMBĂTĂ, amenzi uriașe pentru comercianții care păcălesc consumatorii. Care sunt practicile înșelătoare

Publicat

control comercianti foto:bzi.ro Comercianții care utilizează practici comerciale înșelătoare sau agresive pentru a-și prezenta produsele vor primi, începând de sâmbătă, amenzi duble.

Astfel, potrivit actului normativ apărut în Monitorul Oficial, nivelul maxim al amenzilor va crește de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Firmele care aplică practici înșelătoare nu oferă informații clare despre produsele oferite, determinând consumatorii să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o.

Potrivit Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, o practică comercială este înșelătoare dacă aceasta conţine informaţii false sau, în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informaţiile sunt, în fapt, corecte.

Potrivit Ghidului consumatorului privind practicile comerciale incorecte și clauzele abuzive contractuale, printre situațiile ce pot fi considerate practici comerciale înșelătoare se numără:

– un operator economic face publicitate unui serviciu, afirmând că acesta prezintă anumite avantaje și astfel îl influentează pe consumator să încheie un contract. În realitate – aceste avantaje nu există;

– un operator economic oferă un produs conceput în așa fel încât să semene, prin nume sau imagine, cu un alt produs similar cu caracteristici calitative superioare al unui competitor;

– un operator economic face publicitate pentru vânzarea unui apartament cu 3 dormitoare. De fapt, în al treilea dormitor nu încape nici macar un pat de o persoană.

De asemenea, potrivit aceleiași legi, o practică comercială este considerată agresivă dacă, în contextul prezentării situaţiei de fapt şi ţinând cont de toate caracteristicile şi circumstanţele, limitează sau este susceptibilă să limiteze în mod semnificativ libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu cu privire la produs, prin hărţuire, constrângere, inclusiv prin utilizarea forţei fizice sau prin influenţa nejustificată şi, prin urmare, determină sau este susceptibilă să determine consumatorul să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.

Potrivit Ghidului consumatorului privind practicile comerciale incorecte și clauzele abuzive contractuale, printre situațiile ce pot fi considerate practici comerciale agresive se află:

– un service auto efectuează mai multe reparații decât este necesar sau decât s-a convenit și refuză să elibereze mașina până când consumatorul nu plătește întreaga valoare a facturii;

– un vânzător cu amănuntul intimidează un consumator pentru a cumpăra alarme de incendiu mai scumpe decât acesta ar avea nevoie, spunându-i că dacă nu cumpară acest produs el însuși va pune în pericol viața familiei sale – când de fapt produsul ales inițial era suficient;

– un vânzător se ivește la usa dumneavoastră și vă convinge să achizitionați un bun prin mijloace agresive, cum ar fi ignorarea, în repetate rânduri, a solicitării pe care i-ați făcut-o de a pleca. Acest comportament este de asemenea o practică agresivă ilegală și este interzisă.

Prin Legea nr. 33/2015 pentru modificarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, utilizarea de către comercianţi a unor practici comerciale incorecte, constituie contravenţie şi se sancţionează după cum urmează:

– cu amendă de la 5.000 lei la 100.000 lei, pentru practicile comerciale înşelătoare;

– cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, pentru practicile comerciale agresive.

Totodată, Legea nr. 33/2015 interzice comercializarea alimentelor care au data limită de consum și / sau data durabilității minimale depășite.

sursa: avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement