Puțină lume știe de unde vine numele județului în care locuim. Se pare că denumirea actuală a judeţului Alba este direct legată de prima atestare la 1097, așadar acum aproximativ 1000 de ani. Atunci este pomenit primul comite, care avea atribuţii administrative şi dincolo de Cetatea din actualul oraş Alba Iulia. Bineînțeles că atunci nu exista noțiunea de județ, însă întreaga zonă și-a luat numele de la orașul cel mai important.
Primele menţiuni provin, potrivit cercetătorilor, de la slavi, care au descoperit, îninte de secolul X, fostul castru roman de la Apulum. Potrivit cercetătorului Ana Dumitran de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, la scurt timp după descoperirea castrului, slavii nu au mai folosit termenul de „Apulum“. A fost înlocuit cu cel de „Belgrad“, în slavona „oficială“ de azi, cu sensul de „Oraşul“ sau „Cetatea Albă“.
Ulterior, a devenit Bălgrad, în vorbirea populară. Bunicii noștri încă mai spuneau așa.
Ce spune Enciclopedia României
Enciclopedia României păstrează această idee. În secolele al IX-lea şi al X-lea aici era un centru fortificat cunoscut în izvoarele istorice cu numele de Alba Iuliae sau Bălgrad nume care avea sensul de Oraşul sau Cetatea Albă. Unele speculații spun că imaginea de cetate albă ar fi putut proveni de la reutilizarea blocurilor (albe) de calcar din fostul castru roman, în zidurile noii cetăți.
Referitor la sensul denumirii de Bălgrad, istoricul român Nicolae Iorga afirma:
„… Belgradul fiind un „grad”, o cetate în fiinţă, arăta tocmai existenta zidurilor, care fiind de piatră, erau si aici, (…), albe pentru ţăranii deprinşi cu lemnul negru al caselor lor. Rolul cetăţilor albe la slavi e mare, dar nu vine din propriul lor aport, ci din influenţa burgurilor france, trecute la moravi”.
Pe lângă numele de Bălgrad au existat şi alte denumiri ale oraşului: Fehèrvar (în limba maghiară) şi Weissenburg (în limba germană).
A fost menţionat documentar pentru prima dată în 1097, iar apoi în 1177 ca reşedinţă a unui comitat şi a episcopiei romano-catolice a Transilvaniei. Oraş a devenit în secolul al XIII-lea şi a avut parte de condiţii favorabile de dezvoltare până la invazia tătară din 1241. A fost consemnat şi cu numele de Karlsburg şi Alba Carolina, iar în 1299 şi 1303, cu numele de Alba Transilvana.
Împăratul austriac Carol al VI-lea a decis reorganizarea Transilvaniei, ca provincie de graniţă, în secolul al XVIII-lea. Alba Iulia a fost unul dintre oraşele transilvănene destinat a primi trupe austriece pentru apărare. Palatul principelui Transilvaniei, existente în oraş, precum şi alte construcţii din oraş au fost transformate în cazărmi pentru a adăposti aceste trupe. Cetatea oraşului a fost grav avariată în timpul războiului curuţilor, motiv pentru care dieta din Sibiu, ţinută în luna mai a anului 1714, a decis reconstrucţia cetăţii Alba Iulia. Noua cetate a fost construită după planurile lui Giovani Morando Visconti.
Cetatea nouă
Lucrările de construire a noii cetăţi a oraşului Alba Iulia au început la data de 4 noiembrie 1715, ziua aniversării împăratului austriac. Guvernatorul Transilvaniei, Sigismund Kornis, şi generalul Steinville au pus în mod simbolic piatra de temelie a fortificaţiilor.
Lucrările s-au încheiat în anul 1738, timpul lung scurs până la finalizarea cetăţii a fost necesar din cauza faptului că proiectul a fost unul de amploare, care a necesitat strămutări de populaţie, demolări a clădirilor aflate pe locul proiectatei fortificaţii, dar şi din cauza războaielor austro-turceşti din anii 1716-1718 şi 1736-1739 şi a ciumei ce a bântuit Transilvania la sfârşitul anilor ’20 ai secolului al XVIII-lea.
Între anii 1918-1919, preşedinte al Consiliului Naţional Român din oraş a fost protopopul ortodox Ioan Teculescu. În aceeaşi perioadă comandant al Legiunii Române Alba Iulia a fost căpitanul Florian Medrea, comandant al gărzii orăşeneşti a fost căpitanul Zmeu, iar preşedintele gărzii a fost Nicolae Şandru.
