Connect with us
Advertisement

Economie

Decalaj de 50 de ani între cetățeni și parlamentari, în privința averilor. Ce bani, case și terenuri au aleșii

Publicat

Românul obișnuit va ajunge la nivelul venitului mediu anual încasat de un parlamentar abia peste 50 de ani, arată o analiză realizată de Europa Liberă. Este vorba despre o radiografie care pornește de la ultimele declarații de avere ale parlamentarilor. O comparație cu datele oficiale despre cât câștigă românii de rând și ce economii au.

Într-un an, românul din statistici, adică cel mediu, are venitul total de 3.444 euro, în vreme ce un parlamentar, după media arătată de declarațiile de avere, ajunge la 58.210 euro. Altfel spus, banii pe care îi câștigă 17 români la un loc ajung să egaleze venitul mediu al unui singur deputat sau senator.

Statistic vorbind, portretul parlamentarului mediu, reieșit din media fiecărei categorii de avere declarată public, și portretul românului mediu, așa cum rezultă din statistici, au puncte comune. Și parlamentarul, și românul obișnuit, au un venit (compus din salariu și alte resurse financiare, precum chirii, dividende, vânzări), niște economii (depozite și conturi bancare), locuință și mașină. În plus, spre deosebire de românul „de rând”, parlamentarul își declară public și terenurile deținute, investițiile financiare, acțiunile în firme și împrumuturile acordate în nume personal altor firme sau oameni.

​Diferența se vede cel mai bine la venituri. Românul din statistici a avut în 2017 un venit mediu de 3.444 de euro pe an, în timp ce media în Parlament este de 58.210 euro pe an. Adică, de 17 ori mai mult. În vreme ce prima categorie trăiește mai mult din salariu, parlamentarii au și alte surse care le aduc bani în buzunar: dividende, chirii, pensii sau dobânzi bancare.

Terenurile deținute de parlamentari însumează cât suprafața unui oraș de mici dimensiuni din România. În medie, un parlamentar deține 35.087 metri pătrați de terenuri. În realitatea necifrică, asta se traduce în jumătate din suprafața Casei Poporului sau în mai mult de trei terenuri de fotbal.

Mașinile și alte autovehicule sunt poate punctul comun pe care parlamentarul mediu și românul mediu îl împărtășesc aproape de la sine. Însă, doar din punct de vedere al vechimii autovehiculului, care la parlamentar este în medie de 12 ani (an mediu de fabricație 2006), iar la românul de rând, de 16 ani (an mediu de fabricație 2002). Dacă în medie un parlamentar deține o mașină, în restul României parcul auto este distribuit mult mai sărac: câte o mașină la 4 români, adică un sfert de mașină la fiecare român.

Parlamentarii se ocupă și cu împrumuturile în nume personal, pentru rude, alte persoane sau firme – proprii sau ale altora. Și românii dau bani cu împrumut, însă nu există date statistice despre acest lucru. Cel mai probabil însă, sumele nu se ridică la cele din Parlament. În medie, un parlamentar a acordat din propriile buzunare împrumuturi de 23.626 de euro în cel mai recent an declarat.

Articolul întreg pe romania.europalibera.org

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement