Eveniment
Deduceri fiscale pentru pensiile ocupaţionale. Măsuri prevăzute de Ministerul Finanțelor, în Pachetul de relansare economică
Deduceri fiscale pentru pensiile ocupaţionale. Ministerul Finanțelor a publicat joi un proiect de Lege privind instituirea unor măsuri de relansare economică care prevede, printre altele, o serie de deduceri fiscale pentru pensiile ocupaționale.
În prezent, în Codul fiscal nu sunt excluse explicit din categoria veniturilor din pensii neimpozabile, veniturile din pensii plătite din fonduri de pensii ocupaționale sau pensiile aferente unui cont de PEPP sau subcont din România.
Deduceri fiscale pentru pensiile ocupaţionale
Prin proiect, Codul fiscal va fi completat pentru a include explicit contribuţiile la fondurile de pensii ocupaţionale în categoria cheltuielilor deductibile, în limita echivalentului în lei a 400 de euro anual pentru fiecare persoană.
„În cazul veniturilor din activităţi independente se propune completarea prevederilor referitoare la deductibilitatea limitată a contribuţiilor la fonduri de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006 şi cele reprezentând contribuţii la schemele de pensii facultative, calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, efectuate către entităţi autorizate, stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, în sensul includerii în plafonul anual ce reprezintă echivalentul în lei a 400 euro, pentru fiecare persoană şi a contribuţiilor la fondurile de pensii ocupaţionale, respectiv a contribuţiilor la schemele de pensii ocupaţionale (...), precum şi a contribuţiilor la produse paneuropene de pensii personale (PEPP) aferente conturilor sau subconturilor din România, plătite în scopul personal al contribuabilului, în cheltuielile care, potrivit legii, sunt deductibile limitat”, se menţionează în expunerea de motive.
Astfel, contribuţiile la fondurile de pensii ocupaţionale, la schemele de pensii ocupaţionale, cât şi contribuţiile la PEPP aferente conturilor sau subconturilor din România, reprezintă cheltuieli deductibile limitat începând cu veniturile aferente anului 2026 pentru contribuţiile plătite începând cu data de 1 martie 2026.
„În ceea ce priveşte plafonul lunar de venit neimpozabil şi care nu se cuprinde în bazele de calcul ale contribuţiilor sociale obligatorii, stabilit în cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat din salariul de bază/solda lunară corespunzătoare locului de muncă ocupat, în condiţiile stabilite prin lege, se fac completări prin includerea în sumele suportate de angajator pentru angajaţii proprii, în limita a 400 euro anual pentru fiecare persoană, a contribuţiilor la fondurile de pensii ocupaţionale, respectiv a contribuţiilor la schemele de pensii ocupaţionale, calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile ocupaţionale de către Autoritatea de Supraveghere Financiară”, se mai precizează în documentul citat.
Astfel, contribuţiile la fondurile de pensii ocupaţionale, respectiv la schemele de pensii ocupaţionale, suportate de angajator pentru angajaţii proprii, reprezintă venit neimpozabil, în limita plafoanelor prevăzute de lege.
„Se propune completarea prevederilor Codului fiscal referitor la determinarea impozitului lunar pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, în sensul în care sunt deductibile contribuţiile la fonduri de pensii ocupaţionale, respectiv contribuţii la schemele de pensii ocupaţionale, calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile ocupaţionale de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, administrate de către entităţi autorizate stabilite în state membre ale Uniunii Europene, aparţinând Spaţiului Economic European sau entităţi autorizate într-un stat aderent la codurile de liberalizare ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, precum şi contribuţiile la PEPP aferente conturilor sau subconturilor din România, suportate de angajaţi, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei al sumei de 400 euro”, menţionează sursa citată.
De asemenea, se clarifică faptul că regulile privind asocierile fără personalitate juridică nu se aplică fondurilor de pensii ocupaţionale constituite conform prevederilor legislaţiei specifice în materie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News