Connect with us
Publicitate

Actualitate

Din 2015, fermierii care primesc subvenţii peste 5000 de euro trebuie să se înregistreze ca PFA. Precizări de la Ministerul Agriculturii

Publicat

exploatatii agricole finantare program Din anul 2015, fermierii care primesc subvenții mai mari de 5.000 de euro pe an și intră în verificarea de fermieri activi vor trebui să se înregistreze cel puțin ca persoană fizică autorizată (PFA).

“În fișa măsurilor pe Pilonul II nu mai există persoană fizică beneficiar eligibil, iar pe pilonul I apare definiția de fermier activ. Acesta are niște interdicții prevăzute prin regulament pentru anumite tipuri de activități care sunt considerate că nu reprezintă fermierul activ, iar la nivel național noi am mai adăugat câteva. Ca să faci această verificare, dacă solicitantul are sau nu acel domeniu de activitate, este obligatoriu ca în sistem să introduci domeniul lui de activitate, iar ca să aibă domeniu de activitate trebuie să fie minimum PFA pentru că trebuie să aibă cod CAEN. Altfel, nu ai cum să îl verifici dacă este sau nu fermier activ”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), George Turtoi.

Secretarul de stat a precizat că această condiționalitate din Pilonul II va fi aplicată și pe Pilonul I pentru toți fermierii care primesc mai mult de 5.000 de euro pe an.

“Condiționalitatea accesată va fi aplicată și pe pilonul I pentru toți cei care primesc mai mult de 5.000 de euro pe an și intră în verificarea de fermier activ. Dacă nu are cod CAEN nu va lua subvenție, iar ca să aibă cod CAEN trebuie înregistrat la ONRC, cel puțin ca PFA, ca sa îi vezi codul CAEN. Vom începe odată cu campania din 2015″, a menționat oficialul MADR.

Potrivit sursei citate, un efect al acestei măsuri se va vedea și în fiscalizarea producției agricole comercializate.

Încercăm să fiscalizăm tot ceea ce înseamnă producție agricolă comercializată. Nu am vrut să facem rău nimănui sau să constrângem pe nimeni, dar este obligație prin regulament să verifici activitatea deponentului. Nu o poți face decât dacă știi care este domeniul lui de activitate înregistrat”, a mai arătat Turtoi, subliniind că sunt persoane care au 5.000 sau chiar 10.000 de oi și nu plătesc niciun impozit la stat pentru că erau persoane fizice.

sursa: agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate