Educație
Doar unu din doi copii înscrişi în clasa I acum 12 ani ajung să ia Bac-ul. Restul ajung la muncă necalificată. Analiză ZF
Doar unu din doi copii înscrişi în clasa I ia Bac-ul. Restul ajung să facă muncă necalificată în țară şi în străinătate.
Doar 45% dintre cei care au intrat în clasa I în urmă cu 12 ani au luat bacul. Însumate pentru o perioadă de cinci ani, datele arată că, din cei peste un milion de elevi care s-au înscris în clasa I în România în perioada 2006-2010, doar 450.000 au ajuns în clasa a XII-a şi au promovat examenul de bacalaureat, potrivit zf.ro.
Doar în 2022 au absolvit bacalaureatul circa 91.000 de elevi, însă în anul şcolar 2009/2010, când ei erau în clasa I, numărul total de elevi înscrişi la clasa I era de peste 200.000 de copii, de peste două ori mai mare.
Potrivit zf.ro, cauza este reprezentată de 30 de ani de subfinanţare a sistemului de învăţământ, atât la nivelul salariilor profesorilor, cât şi la nivelul infrastructurii şcolare.
Un profesor cu studii superioare, ca debutant, câştigă 2.500 de lei net pe lună, cât un angajat de la Lidl, pe când un medic rezident câştigă 5-6.000 de lei net, iar un ofiţer de poliţie debutant câştigă 7- 8.000 de lei net, mai scrie sursa citată.
Degradarea competenţei corpului profesoral s-a produs din cauza salariilor mici şi neglijarea investiţiilor în infrastructura şcolară.
În acest context, cei care nu iau Bacalaureatul ajung să lucreze ca spălători de mașini, chelneri sau casieri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
luni, 04.07.2022 at 21:39
Păi e şi normal,dacă admiterea este o simplă înscriere. De lăsat nu poţi lăsa repetent, că se spune că profesorul nu e bun şi câte altele. Deci promovaţi proştii, că peste timp ajung în Parlament şi mai fac şi legi. Romania educată !!!