Eveniment
Dosarul violențelor din 10 august, CLASAT PARȚIAL de DIICOT. Figuri cheie implicate în evenimente au scăpat de anchetă
Dosarul violențelor din 10 august, din Piața Victoriei, unde mii de protestatari au fost dispersați violet de către forțele de ordine, a fost clasat parțial, iar o parte din anchetă fost declinată de DIICOT către Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General.
Mai exact, câteva figuri cheie, care au coordonat intervenția forțelor de ordine asupra protestatarilor, au scăpat de anchetă: ”clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către suspecții maior CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, comisar şef de poliţie CHIRICĂ MIHAI DAN, colonel CUCOŞ GHEORGHE SEBASTIAN și colonel SINDILE IONUŢ-CĂTĂLIN a infracțiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă” se arată într-un comunicat DIICOT.
De asemenea, urmărirea penală pentru purtare abuzivă și abuz în serviciu a fost declinată către Secția Pachetelor Militare: ”declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu constând în aceea că ”în data de 10.08.2018, începând cu ora 1800, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din mun. Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare” se mai arată în comunicat.
Mai mult de atât, procurorii DIICOT au clasat cauza în care s-a anchetat dacă forțele de ordine au acționat cotrar Constituției României:
”Prin ordonanța din data de 26.06.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au dispus următoarele:
Clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii, în forma tentativei, a infracțiunii de acțiuni împotriva ordinii constituționale”, se mai precizează în comunicat.
Momentele cheie în ancheta ”10 August”, conspectate de G4media.ro
10 august 2018: zeci de mii de oameni, majoritatea veniți din diaspora, au protestat în Piața Victoriei, cerând demisia Guvernului condus de Viorica Dăncilă, nemulțumiți fiind în principal de atacul repetat la justiție al Partidului Social Democrat, în fruntea căruia, la momentul respectiv, era Liviu Dragnea. Violențele între protestatari și forțele de ordine nu au întârziat să apară, iar manifestația a degenerat, jandarmii intervenind cu gaze lacrimogene, tunuri de apă pentru a dispersa mulțimea și a evacua zona.
11 august 2018: Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar anunță deschiderea unei anchete, în cadrul căreia aproape 800 de protestatri au depus plângeri împotriva forțelor de ordine, pe care le acuzau de violență. Plângerile îi vizau și pe Carmen Dan, ministrul de Interne la acel moment, și conducerile Jandarmeriei Române și a Capitalei, dar și pe Liviu Dragnea.
14 august 2018: Secția Militară a Parchetului General preia dosarul și începe urmărirea penală in rem, adică doar pentru fapte, pentru abuz în serviciu și purtare abuzivă.
12 septembrie 2018: Jandarmeria Română depune plângere la DIICOT, în care sesizează infracțiuni împotriva ordinii de stat, acuzând o presupusă lovitură de stat a protestatarilor din Piața Victoriei.
14 septembrie 2018: Liviu Dragnea, lideerul PSD, a fost audiat ca martor la Parchetul General, după ce a declarat că în 10 august s-a încercat o lovitură de stat.
21 septembrie 2018: Ionuț Sindile, Sebastian Cucoș, Laurențiu Cazan și Mihai Chirica, șefi din Jandarmerie, respectiv Ministerul de Interne, care au coordonat intervenția forțelor de ordine la manifestația din 10 august, sunt chemați la Parchet și informați că au fost puși sub acuzare pentru abuz în serviciu, participație improprie la purtare abuzivă, participație improprie la fals intelectual, participație improprie la uz de fals sau complicitate la săvârșirea acestor infrracțiuni.
3 mai 2019: Parchetul anunță extinderea anchetei și pentru complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă, justificând evacuarea oamenilorr din Piața Victoriei a fost abuzivă.
16 mai 2019: Bogdan Licu, procurorul general interimar, spunea că un ”10 august” poate apărea oricând, atâta vreme cât urmează alegerile și există o campanie electorală în desfășurare.
26 iunie 2019: DIICOT a cerut dosarul pentru a analiza daca se pot reuni cauzele de la Secția Militară a Parchetului General cu cea de la Direcția de Combatare a Crimei Organizate, deschisă la sesizarea Jandarmeriei Române.
2 iulie 2019: procurorul general interimar a declarat că se impune o confruntare între procurorii care instrumentează cele două dosare, pentru a lua o decizie, întrucât cercetările de la Parchetul General au stagnat.
23 iulie 2019: DIICOT reunește cele două dosare
24 iulie 2019: premierul de atunci, Viorica Dăncilă, a declarat, la un post de televiziune, că protestele din 10 august au fost o tentativă de lovitură de stat și i-a comparat pe manifestanți cu ”vestele galbene” din Franța.
14 noiembrie 2019: Ministerul de Interne, la conducerea căruia era Marcel Vela, a desecretizat raportul de intervenție a jandarmilor la protestul din 10 august
20 decembrie 2019: Fostul ministru de Interne Carmen Dan a fost audiată ca martor la DIICOT. Întâmpinată cu huiduieli, după audieri, Dan a precizat, pe pagina sa de Faecbook, că nu a fost în ipostaza de a da directive legate de modul de acțiune din 10 augsut.
sursă: DIICOT, g4media.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News