Connect with us
Advertisement

Eveniment

Efectul iernilor calde: România a început să testeze culturi de kaki, kiwi, banana nordului, curmal chinezesc, rodie sau smochin

banane

Publicat

România a început să testeze culturi de kaki, kiwi, banana nordului, curmal chinezesc, rodie sau smochin.

Schimbările climatice, cu efectele sale negative, aduc și oportunități economice, iar una dintre acestea ar fi apariția pe scară tot mai largă în România a culturilor de fructe exotice, arată un reportaj Europa Liberă România.

18 ianuarie 2023 a fost cea mai caldă zi de ianuarie din istoria măsurătorilor meteorologice făcute în România.

Climatologii și meteorologii afirmă că e un nou indiciu concret care confirmă tendința schimbărilor climatice.

O asemenea oportunitate este apariția pe scară tot mai largă în România a culturilor de fructe exotice, pe care în trecut le găseam doar în zonele calde sau tropicale. Specialiștii români le numesc „specii pomicole noi”.

Este vorba despre kaki, kiwi, banana nordului, curmalul chinezesc, rodia sau smochinul.

De altfel, inclusiv în Alba Iulia, smochinul se găsește în multe grădini, iar fructele ajung la maturitate.

Europa Liberă a discutat cu specialiști, ingineri și oameni din mediul academic, dar și cu producători implicați în cultivarea acestor genuri de fructe.

Citește și FOTO: Producție record de ”banane de Alba Iulia”, în sera cu minuni de la Schit. Ciorchinii uriași așteaptă să fie culeși

Prof. dr. Florin Stănică, de la Facultatea de Horticultură a USAMV București și Președintele Societății Române a Horticultorilor, spune că facultatea sa are cercetări știintifice consistente și culturi experimentale pentru soiuri de kiwi, curmal chinezesc, sau pentru așa-numita banană a nordului. Acestea, spune el, sunt plante adaptate deja la climatul din România.

„În ultimii ani, iernile sunt mult mai blânde. Sunt convins că pe măsura trecerii timpului, aceste plante vor ajunge să fie cultivate pe suprafețe tot mai mari”, spune Stănică.

De exemplu, curmalul chinezesc e o plantă cu mare potențial în România pentru că, potrivit specialiștilor, produce multe fructe, nu e o specie pretențioasă, poate fi cultivat pe soluri sărace și nu are nevoie de irigație.

De asemenea, kiwi e o plantă pentru care există mai multe soiuri selectate și omologate în România care pot fi cultivate, ca reper general, și în zonele în care sunt acum livezi de măr sau prun.

Bianca Ștefănoiu, ingineră la Pepiniera Periș, spune că în acest moment există deja plantații de fructe exotice în multe regiuni din România.

„Pe fondul încălzirii vremii din România, oamenii au început în urmă cu câțiva ani să înființeze asemenea culturi. Zonele unde temperatura minimă nu coboară iarna sub -10, -15 grade se pretează la genul acesta de culturi.”

Printre plantele care s-au aclimatizat natural sunt și soiuri ale pomului de kaki, originar din zona China, Coreea și Japonia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Mika

    marți, 24.01.2023 at 19:49

    Stati sa vedeti si efectele verilor tot mai secetoase!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement