Ești angajat cu normă parțială? Munca pentru orele suplimentare nu se poate plăti. Detalii din legislaţie

Persoanele care au contracte de muncă cu timp parțial nu pot fi obligate să muncească ore suplimentare, potrivit Codului muncii. Astfel, e foarte probabil ca cei care aleg să facă ore suplimentare să nu fie recompensați de către angajator pentru acestea. De asemenea, o instanță poate să-l refuze pe salariatul care cere recompensarea orelor suplimentare, considerându-le muncă „la negru”. 

La contractul de muncă cu timp parțial, în Codul muncii există o interdicție absolută cu privire la efectuarea de ore suplimentare. Dacă permite efectuarea acestora, atunci asta nu poate să aibă decât caracter excepțional, adică în cazurile de forță majoră sau pentru că e necesar să se facă lucrări pentru a preveni producerea unor accidente ori pentru a înlătura consecințele unora.

Interdicția aceasta trebuie trecută în contractul de muncă încheiat, altfel legiuitorul prezumă, fără a se permite dovada contrară, că e vorba de un contract de muncă pentru normă întreagă (adică opt ore de muncă, 40 de ore norma săptămânală). Codul muncii impune ca un contract de muncă cu timp parțial să cuprindă obligatoriu și durata muncii şi repartizarea programului de lucru, precum și condiţiile în care se poate modifica programul de lucru. De includerea acestor prevederi în contract depinde, de asemenea, catalogarea acestuia drept contract cu timp parțial de muncă.

Salariatul cu normă parțială se bucură de aceleași drepturi ca cel cu normă întreagă, însă, potrivit Codului muncii, „drepturile salariale se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru”.

În actul normativ se pleacă de la premisa că angajatul care are interdicția de a presta ore suplimentare respectă această interdicție, în aceeași măsură cu angajatorul său, care nu i le poate impune decât în acele situații de excepție. Așadar, interdicția există și se prezumă că e respectată. Problema care intervine în momentul în care se lucrează în mod frecvent peste norma de muncă (contractul e pentru patru ore, dar se lucrează opt sau nouă ore, poate chiar mai mult) este că recompensa pentru aceste ore prestate poate să nu fie obținută niciodată.

Angajatorul care remunerează (eventual) aceste ore suplimentare o face pe lângă statul de plată. Dar dacă salariatul va vrea să ceară recompensarea acestor ore pe calea instanței, atunci s-ar putea lovi de refuzul judecătorilor de a recunoaște aceste ore ca altceva decât muncă „la negru”.

sursa: avocatnet.ro