Connect with us
Advertisement

Actualitate

Eveniment la Teiuș: A fost evocat martirul Ioan Bălan, în prezența a doi episcopi greco-catolici

Publicat

Un eveniment emoționant a avut loc la Teiuș, în prezența a doi episcopi greco-catolici. Este vorba despre o slujbă religioasă și o evocare a episcopului martir Ioan Bălan, victimă a represiunii comuniste. 

”Într-o atmosferă de o mare încărcătură spirituală biserica greco-catolică teiușeană, împre sună cu un număr mare de enoriași, preoți parohi, oficialități, au primit doi înalți prelați în persoana lui Călin Ioan Bot, episcop al Eparhiei de Lugoj și Cristian Dumitru Crișan, episcop auxiliar al Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Făgăraș.

Cu aceasta ocazie, pe lângă slujba religioasă, momentele deosebite generate de Sava Negrean Brudașcu, s-a evidențiat personalitatea episcopului martir Ioan Bălan, fiu al Teiușului, care a cunoscut calvarul universului concentraționar al secolului trecut, declarat de către Consiliul Local Teiuș ,,Cetățean de Onoare” post-mortem.

Încărcătura emoționala a evenimentului, coordonat de preotul Paul Turcu a fost una deosebită” a precizat primarul Mirel Hălălai.

Ioan Bălan, născut la Teiuş în data de 11 februarie 1880, a studiat Teologia la Seminarul Central din Budapesta.

În 1903 a fost hirotonit preot. Şi-a continuat apoi studiile la Viena. A revenit la Blaj, iar în 1909 s-a mutat la Bucureşti, unde se cerea un confesor greco-catolic.

În 1919 a revenit la Blaj, unde a fost numit Canonic Mitropolitan, iar în 1921 Rector al Academiei de Teologie Blaj.

În 1929 a fost numit delegat în Comisia Vaticanului pentru redactarea Codului Canonic al Bisericilor Răsăritene.

În noiembrie 1936 a fost consacrat la Blaj ca şi Episcop al Lugojului, în urma numirii Episcopului Alexandru Nicolescu ca Mitropolit.

Refuzând trecerea la Ortodoxie, a împărtăşit soarta celorlalţi Episcopi greco-catolici, fiind arestat pe 28 octombrie 1948.

A fost dus la mănăstirea ortodoxă de la Dragoslavele, apoi la Mănăstirea ortodoxă de la Căldăruşani (februarie 1949) şi de acolo la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei (mai 1950).

A fost mutat cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeş (1955). În 1956 a fost transferat la Mănăstirea ortodoxă de Maici de la Ciorogârla (lângă Bucureşti), unde a rămas în izolare până la sfârşitul vieţii.

Îmbolnăvindu-se grav, a încetat din viaţă într-un spital din Bucureşti, în ziua de 4 august 1959. A fost înmormântat în cimitirul Belu catolic.

Pe 2 iunie 2019, Episcopul Ioan Bălan, împreună cu alți șase Episcopi martiri, au fost declarați Fericiți de către Papa Francisc la Blaj.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement