Connect with us

Eveniment

Există sau nu bani de pensii, până la finalul anului? Răspunsul ministrului Muncii, Florin Manole

Publicat

Există sau nu bani de pensii, până la finalul anului? Ministrul Muncii, Florin Manole, a afirmat că sunt bani de pensii până la finalul lui 2025. Acesta a fost întrebat, joi, la Antena 3, dacă are ministerul bani de pensii până la sfârşitul anului.

„Întotdeauna va avea”, a răspuns ministrul Muncii. El a fost întrebat în contextul în care mai multe ministere au afirmat că nu mai au bani de salarii până la sfârşitul anului.

„S-au mai spus lucrurile astea şi în alte dăţi. Şi banii au fost. Banii sunt şi vor fi dacă vom face nişte economii şi vom face nişte economii anul ăsta.

Vom face economii de la unele investiţii care pot aştepta să fie implementate şi anul viitor. Vom face o economie din cheltuielile ministerelor.

Vă dau un exemplu. Renunţăm în câteva zile la o chirie de 30.000 de euro pe care o plăteam unui privat pentru un sediu.

Am găsit soluţie şi putem să acomodăm colegii noştri care lucrau acolo în alte părţi, astfel încât fie să plătim RA-APPS-ului o sumă în plus, fie să găsim o soluţie în interiorul clădirilor pe care le avem.

Avem o clădire pe care o putem renova cu puţin bani. Şi asta ne va ajuta să punem acolo suficiente birouri şi să economisim foarte mult dacă am fi plătit chirii”, a explicat Florin Manole, citat de Economedia.

Există sau nu bani de pensii, până la finalul anului?

Reamintim că și Casa Națională de Pensii a făcut o serie de precizări pe subiectul lipsei banilor pentru pensii, după apariția în spațiul public a unor știri alarmiste legate de plata pensiilor și a suspendării ”micii recalculări”.

”Sunt bani de pensii. Fondurile necesare achitării drepturilor bănești sunt asigurate permanent și nu au existat și nu vor exista sincope în achitarea lunară a acestora”, au precizat reprezentanții Casei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.