Expoziția „Doamna Pădurii”, semnată de artista Elena Cristea, va fi prezentată la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia

La Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia are loc joi, 4 octombrie 2012, la ora 17.00, o expoziție de artă plastică, intitulată „Doamna Pădurii” și semnată de artista Elena Cristea din Aiud. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, alături de Fundaţia Inter-Art Aiud, Consiliul Judeţean Alba, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud.

Expoziția „Doamna Pădurii” va fi prezentată de istoricul Liviu Zgârciu, conf. univ. dr. Diana Câmpan și directorul artistic al Fundației „Inter-Art”, Ioan Hădărig.

„Păstrătoare a unor importante tradiții și valori culturale și artistice, prin memoria distinsului profesor Avram Cristea – tatăl scriitoarei, Elena Cristea se află în acest an la o nouă experiență artistică, după lansarea unui volum de povestiri în cadrul Festivalului Internațional Lucian Blaga, o expoziție de artă plastică. Vă invit să participăm impreuna la acestă nouă experiență artistică ce poartă și amprenta Inter-Art, să discutam în galeria Muzeului Național al Unirii despre valoarea lucrărilor contemporane, despre locul artistului plastic în lumea de azi, despre artă pur și simplu… Elena Cristea este în același timp și unul dintre profesorii coordonatori ai atelierelor de creație din cadrul Taberei internaționale de creație pentru tineret Inter-Art Aiud”, a transmis Ioan Hădărig.

Vă prezentăm un extras din postfața volumului „Jocul cărăbușului” de Elena Cristea, Editura Altip, 2012:

Anotimpul poveştilor scrise

A scrie o poveste însemnă a reclădi un anotimp. Anotimpul copilăriei. Anotimpul poveştilor scris. A scrie o poveste înseamnă a colora lumea în imaginile unui timp al purităţii, al naivităţii, al dragostei, al tăcerii. Personajele povestirilor scrise de Elena Cristea se joacă cu imginaţia de copil a cititorului. Povestirile au sensibilitatea unor fulgi de zăpadă care în zborul lor se tranformă în raze de soare. Pornind de la misterul cuvântului blagian povestirile recompun şi sentimentele şi trăirile cititorului în universuri ale imaginaţiei şi ale creaţiei.

Plasticitatea sobră a imaginilor şi sensibilitatea scrisului sunt atributele unei diferențieri faţă de poveştile clasice. „Cărăbuşul auriu” se alcătuieşte astfel ca o poveste-imn a prieteniei iar „Furia vântului” într-o poveste-metaforă. Iată numai două dintre cheile în care pot fi citite povestile Elenei Cristea. „Sperietoarea” compune o poveste-lupta între sentimente şi trăiri, în timp ce „Bunica” rămâne o poveste a copilariei, retrăită prin ochii adultului, în care amintirea este doar o interfaţa în derularea unei alte povestiri. „Unicornul şi oceanul” se constituie în povestea-poveste şi rămâne una dintre cele mai reuşite scrieri ale cărţii.

A scrie o carte de povestiri înseamnă a te defini pe tine dinspre tainele copilăriei spre întelepciunea maturităţii. Si atunci când lumea copilariei ne cuprinde cu candoarea ei, cu naivitatea vârstei, universul clipei de astăzi devine mai cald, mai deschis, mai bun. Cartea Elenei Cristea se instituie într-un astfel de demers al nobleţei clipei pe care o trăim, pe care a citim în povestiri însufleţite de sentimente, de trăiri, a amintiri, de speranţe.