Connect with us
Advertisement

Actualitate

Firma de salubrizare din Aiud propune creşterea tarifelor din cauza costurilor de transport la depozitul din Alba Iulia şi a cheltuielilor cu personalul

Publicat

Proiectul de hotărâre privind ajutarea tarifelor pentru pentru serviciul public de salubritate din municipiul Aiud intră din nou în atenţia consilierilor locali, vineri, după ce acesta a mai fost pus în discuţie şi la şedinţa ordinară de CL din iunie, când au fost solicitate informaţii suplimentare. Astfel, din 15 iulie, persoanele fizice şi juridice din oraş ar urma să plătească mai mult cu până la 63% pentru acest serviciu, dacă propunerea este aprobată în CL, pentru că deşeurile sunt transportate la depozitul din Alba Iulia şi firma prestatoare susţine că are cheltuieli mai mari.

De la mijlocul lunii iulie, deşeurile menajere provenite din raza administrativ-teritorială a  municipiului Aiud vor fi depozitate la depozitul din Alba Iulia. Cel din Aiud nu va mai funcţiona, potrivit reglementărilor legislative în domeniul protecţiei mediului cu privire la închiderea depozitelor de deşeuri neconforme, pentru prevenirea sau reducerea, în special, a poluării apelor de suprafaţă, subterane, a solului, aerului, inclusiv a efectului de seră, precum şi a oricărui risc pentru sănătatea populaţiei.

Costurile aferente activităţii de depozitare se suportă de către generatorii şi deţinătorii de deşeuri, iar tarifele pentru activitatea de depozitare a deşeurilor trebuie să includă cheltuielile aferente tuturor operaţiilor precizate de autoritatea centrală pentru protecţia mediului.

Potrivit adresei nr. 2266/14.03.2013 a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba, termenul exact stabilit prin tratatul de aderare a României la UE este 16 iulie, ca dată limită pentru închiderea depozitului de la Aiud. Prin urmare, începând cu data de 15 iulie, deşeurile menajere din Aiud vor fi duse la depozitul din Alba Iulia, conform contractului de prestări servicii încheiat de operator în acest scop. Această situaţie generează cheltuieli de transport pe distanţa Alba Iulia – Aiud (combustibili, lubrifianţi, piese de schimb)  şi depozitare (23,80 lei/tonă plus TVA) şi implicit ajustarea tarifelor de precolectare, colectare şi transport al deşeurilor municipale. De asemenea, potrivit legislaţiei în vigoare, se majorează cheltuielile cu munca vie, cu pondere semnificativă în structura tarifului, care, la momentul ultimei ajustări de tarif era de 670 lei, iar începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe ţară garantat este de 800 lei lunar.

Operatorul de salubritate “Greendays Valorizacao dos Residuos, Proteccao do Ambiente” Sucursala Aiud, în calitate de operator al serviciului public de salubrizare, a solicitat, în luna mai, modificarea, respectiv ajustarea tarifelor, motivată de creşterea costurilor de exploatare: creşterea cheltuielilor cu „combustibili şi lubrifianţi” determinată de transportul deşeurilor menajere la depozitul din Alba Iulia situat la o distanţă de 30 km faţă de municipiul Aiud, ceea ce presupune parcurgerea unei distanţe de 60 km dus-întors pentru fiecare transport efectuat; creşterea cheltuielilor cu depunerea în rampa conform condiţiilor reglementate prin contractul de prestări servicii-depozitare deşeuri; creşterea cheltuielilor cu munca vie.

Propunerea operatorului este de modificare a tarifului pentru activitatea  „Precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv a deşeurilor toxice periculoase din deşeuri menajere, cu excepţia celor cu regim special, astfel:

asociaţii: de la 3,6476 lei/persoană/lună fără TVA la 5,9151 lei/persoană/lună fără TVA (7,3347 lei cu TVA)

locuinţe individuale: de la 3,4122 lei/persoană/lună fără TVA la 5,5942 lei/persoană/lună fără TVA (6,9369 cu TVA)

agenţi economici: de la 30,9910 lei/mc fără TVA la 43,6615 lei/mc fără TVA

Pentru celelalte tarife, operatorul solicită ajustarea cu indicele inflaţiei de 9,38%.

– depozitarea deşeurilor: 38,0861 lei/tonă (47,2268 lei cu TVA)

– transport deşeuri: 6,3035 lei/tonă/km (7,8163 lei cu TVA)

– administrarea depozitului de deşeuri, a staţiei de transfer şi sortarea deşeurilor municipale: 42.073,06 lei / lună (52.170,59 lei cu TVA)

– măturat mecanizat căi publice: 9,5421 lei/1000 mp (11,8322 lei cu TVA)

– măturat manual: 0,0089 lei/mp (0,0110 lei cu TVA)

– curăţat rigolă: 0,0630 lei/ mp (0,0781 lei cu TVA)

– stropit: 0,0025 lei/mp (0,0031 lei cu TVA)

– spălat: 0,0089 lei/mp (0,0110 lei cu TVA)

– deszăpezire autospecială cu lamă: 0,0095 lei/mp (0,0118 lei cu TVA)

– curăţatul manual al zăpezii: 0,0089 lei/mp (0,0110 lei cu TVA)

– combaterea poleiului: 0,0189 lei/mp (0,0235 lei cu TVA)

– colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public şi predarea acestora unităţilor specializate: 0,6309 lei/buc (0,7823 lei cu TVA)

– colectarea, transportul, depozitarea şi valorificarea deşeurilor voluminoase provenite de la populaţie, instituţii publice şi agenţi economici, neasimilabile celor menajere (mobilier, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, etc.) şi a deşeurilor rezultate din activităţi de construcţii şi demolări: 36,3262 lei/mc (45,0445 lei cu TVA)

– colectarea, transportul şi neutralizarea deşeurilor animaliere provenite din gospodăriile populaţiei: 44,0752 lei/mc (54,6533 lei cu TVA)

– dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea: 0,1876 lei/mp (0,2326 lei cu TVA).

Foto: arhivă

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: MÂINE: Şedinţă extraordinară la Consiliul Local Aiud. Se propune prelungirea valabilităţii PUG şi creşterea tarifelor la salubrizare | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement