Actualitate
Fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, Cătălin Şerban, condamnat la 7 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă
Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat vineri în dosarul de trafic de influenţă al fostului vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, Cătălin Şerban. Acesta a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare. În acelaşi dosar, Adrian Dan Rus a primit pedeapsa de 5 ani închisoare, Ioan Marian Mihăilă, 3 ani închisoare cu suspendare, Mihaela Ramona Şerban – 3 ani închisoare cu suspendare.
Sentinţa Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Competenţa de soluţionare a recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa albaiuliană a hotărât condamnarea inculpatului Nicolae Cătălin Şerban la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. În urma contopirii pedepselor stabilite Curtea de Apel Alba Iulia, se aplică pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare cu executare. De asemenea, interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei şi 3 ani după executarea pedepsei principale, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepse, exercitarea următoarelor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii.
Adrian Dan Rus a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de cumpărare de influenţă şi 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. În urma contopirii pedepselor stabilite Curtea de Apel Alba Iulia, se aplică pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare cu executare. Se interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei, exercitarea următoarelor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Ioan Marian Mihăilă a primit pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de cumpărare de influenţă şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Se aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Instanţa a stabilit un termen de încercare de 5 ani pe durata căruia inculpatul trebuie sa se supună următoarelor masuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea sa sau la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Caraş Severin; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Mihaela Ramona Şerban a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă şi a fost achitată pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Instanţa a stabilit un termen de încercare de 5 ani.
Citeşte aici despre sentinţa din dosarul disjuns din această cauză, pentru directorul „Moldomin”, Iacob Chişărău.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News