Eveniment
FOTO: Accident grav pe DN7 Valea Oltului. Mai multe persoane au fost rănite, după ce o mașină a intrat într-un parapet
Accident rutier grav pe DN7 Valea Oltului, zona Lazaret, vineri după-amiaza. La fața locului s-au deplasat echipaje de descarcerare.
Polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au intervenit la un accident rutier produs pe DN 7, km 242 + 100 de metri, în zona localității Lazaret.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în tinp ce conducea un autoturism pe direcția Vâlcea – Sibiu, o femeie în vârstă de 57 de ani, domiciliată în municipiul Sibiu, a pierdut controlului direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un parapet de pe sensul său de mers.
În urma accidentului, femeia și alți doi pasageri (un bărbat de 60 de ani domiciliat în Sibiu și o femeie de 84 de ani domiciliată în județul Vâlcea) au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale.
Traficul se desfășoară îngreunat.
Precizările ISU Sibiu:
În accident au fost implicate trei persoane (un bărbat și două femei). Din fericire, la sosirea forțelor de intervenție s-a constat că nu erau persoane încarcerate.
Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale la fața locului celor trei victime astfel:
- echipajul SMURD cu medic a preluat o femeie în vârstă de 84 de ani cu multiple traumatisme, inconștientă. Aceasta este transportată la UPU Sibiu intubată.
- echipajul SMURD a preluat o femeie în vârstă de 57 de ani cu traumatism lombar.
- echipajul SAJ a preluat un bărbat în vârstă de 60 de ani care a suferit multiple traumatisme și l-a transportat la UPU Sibiu conștient.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News