Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: ”Călător de acum un veac” – expoziţie de cărţi poştale ilustrate la Arhivele Naţionale Alba. Stări de spirit şi experienţe de 100 de ani

Publicat

ilustrate arhive alba_14 Până în 30 aprilie, la sediul Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale, aveţi posibilitatea să vedeţi o expoziţie cu cărţi poştale ilustrate din perioada premergătoare izbucnirii Primului Război Mondial, dar şi din cea interbelică. Spre deosebire de modalităţile de comunicare de acum, puteţi face o comparaţie privind starea de spirit şi experienţele celor care au trăit acum 100 de ani. Exponatele sunt ilustrate ale unor oraşe din România, dar şi din străinătate, din colecţii private, donate Arhivelor din Alba. Deschiderea expoziţiei a avut loc joi, la Alba Iulia.

“Astăzi vernisăm o expoziţie inedită, de cărţi poştale ilustrate. Închipuiţi-vă că suntem în anul 1869, este octombrie, afara cam ca acum, iar serviciul poştal austriac emite prima carte poştală. Nu era cu ilustraţie, era o bucată de carton gălbuie, care costa doi crăiţari, – ieftin, pentru că o scrisoare costa 4 crăiţari – şi care de la emiterea ei a fost folosită de 9 milioane de persoane. A avut un succes fulminant, ceea ce explică şi aproximările specialiştilor cum că la final de secol XIX în toată lumea existau peste 80 de milioane de cartofili.

Lumea dorea să împărtăşească cu cei dragi experienţele atunci când plecau de acasă, dar şi să prezinte celor dragi imagini frumoase din locurile unde au călătorit”, a declarat Dana Zecheru, şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Alba.

Imaginile pe care le puteţi vedea în cadrul expoziţiei sunt variate: surprind arhitectură, veşminte, obieciuri, mijloace de transport. Puteţi astfel să vă transpuneţi în pielea celor care au trăit acum 100 de ani.

“Cartea poştală a avut drept scop iniţial – până acum, când au apărut SMS-urile şi comunicarea pe Facebook – de a anunţa celor dragi o stare de fapt”, a precizat Zecheru.

Câteva mesaje de pe spatele cărţilor poştale prezentate:

“Viena, 7 august 1907

În amintirea câtorva oare plăcute, petrecute la dumneavoastră”

sau

“Abrud, 28 martie 1911

Stimabilă domnişoară Elvira,

Îţi aduc la cunoştinţă că azi s-a hotărât ziua cununiei, care va fi în 23 iulie. De m-am ţinut de promisiune, am sărutat mânurile doamnei Marii şi domnişoarei Elvira. Cu sinceritate, revedere nouă.”

Exponatele reprezintă vederi şi ilustrate ale unor oraşe din România, dar şi din străinătate. Majoritatea au fost emise în perioada premergătoare izbucnirii Primului Război Mondial, dar şi în perioada interbelică, a completat Paun Vancea, care s-a ocupat de această expoziţie.

“Întreg materialul expus face parte din colecţia de ilustrate şi reproduceri de artă de la Seviciul Arhivele Naţionale. Au fost donate de o serie de colecţionari din judeţul Alba, printre care Ioan Raica din Sebeş şi Petre Mândrescu din Feneş. Au fost donate în perioada 1975-1978. Sunt prezentate în original şi în copie, la dimensiune mai mare”, a mai spus Vancea.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Consiliul Judeţean Alba şi Asociaţia Arhiviştilor „Ioan Pleşa” Alba Iulia.

Expoziţia”Călător de acum un veac. Cărţi poştale ilustrate” va putea fi vizitată, gratuit, până pe 30 aprilie.

 foto: Daniel Bloss

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement