La 190 de ani de la naștere, Craiul Moților – Avram Iancu a fost aniversat la Alba Iulia, printr-o expoziție de portrete, scrisori și documente ale acestuia. Expoziția “Un erou în portrete. Avram Iancu (1824-1872). 190 de ani de la naştere” l-a adus în atenția publicului pe Avram Iancu și prin litografii, cromolitografii, fotografii, scrisori cu semnătura autograf a eroului şi obiecte care i-au aparţinut, piese din patrimoniul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia mai puţin cunoscute publicului, precum şi imagini ale lui Avram Iancu aflate în colecţiile altor muzee din ţară.
Vernisajul expoziției a avut loc joi, 15 mai, la ora 12.00, în Sala Unirii, în prezența lui Avram Iancu însuși, interpretat de directorul adjunct al muzeului, Constantin Inel, muzeograful Ionela Mircea și Matei Drâmbărean, șeful Direcției de Cultură de la Consiliul Județean Alba.
Pentru această expoziţie, a fost realizat și un catalog de peste 200 de pagini, dedicat lui Avram Iancu, care din lipsă de fonduri nu a putut fi publicat.
Povestea lui Avram Iancu a fost rostită de către Ionela Mircea:
„Avram Iancu s-a născut în anul 1824 în comuna Vidra de Sus, Țara Moților, munții Apuseni, ca fiu al lui Alisandru și Maria Iancu, născută Gligor, fiind al doilea copil al acestora. A fost botezat în legea strămoșească, însă preotul nu l-a trecut în protocolul botezaților din dorința de a-l salva de serviciul militar impus tuturor băieților născuți în cuprinsul Imperiului. Mulți ani mai târziu, în momentul în care autoritatea judecătorească a fost nevoită să emită un act de deces, în 1872, fiul preotului din satul natal a conceput și un act de naștere al lui, care se păstrează la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale. Tatăl său, deși iobag, a fost jude și vornic, om respectat în Apuseni, cu gospodărie prosperă. Acest lucru i-a și permis să își țină copiii în școală. Visul lui cel mai mare a fost primul său născut, Ioan, să fie preot, iar al doilea, Avram, învățător. A început școala la Vidra de Sus, apoi a continuat-o la Neagra, fiind încredințat bunicului, Ionuț Candrea, pentru ca să ia mai apoi drumul Cîmpeniului. Gimnaziul inferior l-a făcut la Zlatna, iar cel superior la Liceul Academiei din Cluj, beneficiind de educația ce i-a fost dată de profesori maghiari. Din 1844 se înscrie la cursurile Facultății de Drept din Cluj, sub numele de Iancu Abraham, pe parcus, însă, reclamându-și originea românească și solicitând să fie apelat cu numele românesc, Avram Iancu.
Ionela Mircea: „Avram Iancu a fost un dușman al sclaviei de orice fel și, astfel, neagreat de autorități”
În timpul studenției s-a implicat și în activitatea Societății Studenților Români. S-a impus ca un elev și un student eminent, mai apoi ca un om extrem de direct, dușman al sclaviei de orice fel și, prin acest profil, neagreat de autoritățile timpului, un om convins că dreptul istoric are să se spulbere, în cele din urmă, în fața dreptului natural. Adoptarea legii urbariale în 1847, care aducea noi prevederi spoliatoare pentru țărani, l-a convins pe Iancu că nu cu argumente filosofice sau umanitare se combate tirania, ci cu lancea.
La terminarea facultății, bazându-se pe calificative excelente, a încercat să obțină un post în administrație, dar nu a reușit pentru că i s-a imputat originea, românii nu aveau acces la funcțiile mari din administrația provinciei imperiale. Mult mai târziu, un ziar maghiar sublinia că de fapt nu a obținut acel post pentru că nu avea înfățișare recomandabilă. Nu se încovoia și nu știa să lingușească. Spunea exact ceea ce gândea, bazându-se pe faptul că era un român instruit. Convins că arma legii folosită judicios îl va ajuta în timp să recâștige drepturile românilor transilvăneni, se hotărăște pentru o carieră în avocatură.
Va intra la Curtea de Apel Târgu Mureș, alături de alți tineri români și maghiari. Aici, aude vestea izbucnirii revoluției europene și formează, împreună cu alți români, un nucleu de tineri care nu vor precupeți nimic, vor intra în luptă cu dorința clară de a obține drepturi și libertăți civile pentru români. Participă la elaborarea Declarației din 25 martie 1848, alături de tinerii revoluționari maghiari, un manifest adresat Curții Imperiale de la Viena, prin care solicită, în numele românilor, împroprietărirea cu pământ, drepturi politice egale pentru români cu cele ale celorlalte naționalități. Maghiarii nu doreau ca românii să fie o națiune recunoscută, nu acceptau ca limba română să fie folosită în administrație.
Va participa la numeroase discuții cu profesorii din școlile Blajului și ține legătura cu studenții. Va participa la Adunarea din Duminica Tomii, la Blaj, va lua parte la Marea Adunare Națională din 3 – 15 mai 1848 de la Blaj, la care s-a semnat Petiția Națională și în care a fi ales membru al Comitetului Național Român, un guvern provizoriu românesc care urma să coordoneze mișcările românilor în timpul revoluției.
Vestea uniunii Transilvaniei cu Ungaria, intenția guvernatorului Transilvaniei Teleki de la dizolva Comitetul Național Român, masacrul de la Mihalț, îl conving pe Iancu că doar cu o atitudine hotărâtă se pot soluționa problemele românești și începe să pună bazele unei armate populare care să îi apere pe români. A pus bazele acestei armate la Cîmpeni, în 1848, și hotărăște înființarea a 15 legiuni, după modelul roman, conduse de prefecți, viceprefecți, tribuni, vicetribuni, centurioni. În munții Apuseni, sunt organizate patru prefecturi, a lui Iancu a fost cea mai mare, cu sediul la Cîmpeni, numită Legiunea Auraria Gemina, iar sigiliul prefectural avea o frunză de stejar.
Spre zona munților Apuseni se îndreaptă toți aceia care caută protecție. Autoritatea lui Iancu a fost recunoscută de imperiali și Cetatea Alba Iuliei. Țăranul luat de la plug sau de la tăiatul lemnelor a trăit disciplinat acolo unde era Iancu.
„Și maghiarii au ucis, și românii au ucis”
Izbucnirea mișcării civile a însemnat pierderi și de o parte și de alta. Și maghiarii au ucis, și românii au ucis. Masacrul de la Mihalț, realizat din ordinul Baronului Banffy, a însemnat mulți țărani uciși.
Iancu este închis la 15 decembrie 1849 la Hălmagiu dar sub presiunea maselor este eliberat. În 1850, ia calea Vienei, în 1851 are parte de o experiență neplăcută la Viena, deși fusese invitat de diverse personalități ale Imperiului, este decorat cu o decorație într-un grad mai mic decât cel propus inițial. Ca să se potolească, i se promit slujbe la Viena, la Sibiu, stipendii lunare de 2.400, 1.800 de florini. Toate acestea le refuză, nu acceptă compromisuri. În 1852 este închis la Alba Iulia, pentru că reprezenta un pericol pentru autoritățile imperiale. Cu sănătatea șubrezită, depresiv datorită eșecului idealului în care crezuse cu cea mai mare forță, i se impune de către autorități domiciliul stabil la Sibiu, apoi în locul natal. Foarte mulți vorbesc despre faptul că Iancu a fost nebun. Există argumente care demonstrează contrariul. Într-o scrisoare trimisă de George Barițiu, care îl vizita, lui Axente Sever, scrie că Iancu este lucid, dar că bea cam mult și că poate acest fapt se datorează eșecului cauzei în care a crezut.
Cortegiu de peste 3 kilometri la înmormântarea lui Avram Iancu
A murit în 1872 la Baia de Criș, pe prispa brutarului Ioan Stupină și la dorința lui expresă a fost îngropat la Țebea, lângă gorunul lângă care Horea ținuse o cuvântare în 1784. Este cunoscut faptul că Iancu dorea să fie recunoscut ca nepot al lui Horea. A fost declarat erou național, cortegiul funerar a avut o lungime de 3 km, slujba a fost oficiată de 12 preoţi”, a povestit muzeograful Ionela Mircea.
Expoziția este deschisă și poate fi vizitată la Sala Unirii, în compartimentul din partea dreaptă.
