Eveniment
FOTO: Cum arată fotografiile recepționate de NASA de la telescopul Webb. Imaginile sunt la fel de spectaculoase precum Universul
NASA a dezvăluit marţi, 12 iulie, un nou set de imagini de la noul său telescop spaţial James Webb. Prima imagine de la telescopul spaţial James Webb, care a costat 10 miliarde de dolari, a fost publicată luni la Casa Albă. Cele patru fotografii suplimentare publicate surprind frumuseţea Universului.
Cu o singură excepţie, cele mai recente imagini au arătat părţi ale universului văzute de alte telescoape.
Dar puterea absolută a lui Webb, locaţia îndepărtată de Pământ şi utilizarea spectrului de lumină infraroşie le-a arătat într-o lumină nouă, potrivit AP.
„Fiecare imagine este o nouă descoperire şi fiecare va oferi omenirii o vedere a umanităţii pe care nu am mai văzut-o până acum”, a declarat marţi Bill Nelson, administratorul NASA, prezentând imaginile care arată „formarea stelelor, devorarea găurilor negre”, potrivit Mediafax.
Prima imagine de la telescopul James Webb, dezvăluită lumii, după o lungă perioadă de așteptare, arată o imagine a Universului nostru cu cel mai mare grad de profunzime obţinut vreodată, cu galaxiile formate la scurt timp după Big Bang, cu peste 13 miliarde de ani în urmă.
Această primă imagine ştiinţifică şi în culori a telescopului James Webb marchează o zi „istorică”, a salutat preşedintele american, Joe Biden, în cursul acestui eveniment desfăşurat la Casa Albă, la şase luni după lansarea pe orbită a acestui telescop spaţial, celui mai puternic conceput vreodată.
Fotografia este „cea mai profundă şi mai clară imagine în infraroşu făcută vreodată a Universului până în prezent”, au transmis reprezentanții NASA, potrivit Agerpres.
Lumina se descompune în lungimi de undă diferite, inclusiv în infraroşu, pe care ochiul uman nu o poate percepe, spre deosebire de James Webb.
Fotografia care ilustrează timpurile îndepărtate ale Cosmosului este primul „câmp adânc” al lui James Webb, adică o imagine realizată cu un timp de expunere lung pentru a detecta cele mai slabe semnale luminoase.
A vizat clusterul de galaxii SMACS 0723 care, acţionând ca o lupă, a dezvăluit şi obiecte cosmice foarte îndepărtate în spatele său, un efect numit lentilă gravitaţională.
Imaginea arată astfel mii de galaxii.
Cum interpretează astronomii români imaginile obținute de telescopul Webb
”Peisajul cosmic este simplu și complicat în același timp.
Pata mare din centru este o galaxie apropiată, care face parte dintr-un roi de galaxii.
Dacă priviți în jurul ei veți vedea pete alungite și curbate, care sunt tot galaxii, dar mai îndepărtate. Gravitația rolului curbează spațiul deformează imaginile și face ca alte galaxii, mai îndepărtate, să devină vizibile.
În imagine sunt și stele din galaxia noastră, vizibile ca niște puncte.
Iată și ceva cu totul interesant: doar ce se vede albastru în imagine este lumina pe care o putem vedea cu ochii. Restul este infraroșu”, au transmis reprezentanții Observatorului Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”, într-o postare pe Facebook.
Imaginile telescopului James Webb sunt la fel de spectaculoase precum Universul
”În aceasta, de exemplu, se vede un perete difuz de praf (partea maronie), un pic mai cald decât spațiul cosmic. Pare un obiect solid, dar nu este.
Priviți acum nebuloasa din Carina, un nor în care se formează stele.
În imagine se vede o zonă cu lungimea de 16 ani lumină” au mai transmis marți astronomii români.
Telescopul James Webb, o veritabilă bijuterie de inginerie, a fost lansat în decembrie, iar în prezent se află la o distanţă de 1,5 milioane de kilometri faţă de Terra.
El permite în primul rând observarea primelor galaxii, formate la doar câteva sute de milioane de ani după Big Bang, precum şi a exoplanetelor.
Deşi numele primelor cinci ţinte cereşti ale lui James Webb au fost anunţate de săptămâna trecută, imaginile au fost păstrate în mare secret, pentru a crea suspans.
Celelalte imagini au fost dezvăluite în cadrul unui eveniment online al NASA marţi, 12 iulie.
Observatorul Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu” a transmis luni ce obiecte se vor vedea în primele imagini surprinse de acest telescop:
- Nebuloasa din Carina, una din cele mai mari nebuloase, aflată la 7.000 de ani lumină depărtare.
- Nebuloasa NGC 3132, vizibilă în constelația Vela, la 2.000 de ani lumină depărtare.
- Cvintetul lui Stephan, un grup de galaxii aflat la 250 de milioane de ani lumină depărtare.
- Un roi de galaxii foarte îndepărtat, denumit SMACS J0723.3-7327.
Pe lângă cele menționate mai sus, a fost menționat și un spectru al atmosferei unei exoplanete.
Imaginile difuzate de NASA au depășit însă așteptările astronomilor din întreaga lume, iar spectacolul vizual a fost spectaculos.
sursa: Agerpres, Mediafax, sursa foto, credite foto: site NASA, ESA, CSA, STScI
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News