FOTO-DOCUMENT: 4 noiembrie 1715, data la care austriecii au pus piatra de temelie a Cetății din Alba Iulia, ridicată pe spatele iobagilor români

Ridicarea unei fortificații bastionare la Alba Iulia a fost văzută de autoritățile austriece ca un stâlp în sistemul lor de apărare împotriva turcilor care le amenințau granițele. În timp, a ajuns cea mai importantă fortificație din Transilvania, și datorită faptului că a fost construită după cele mai noi metode de fortificare ale vremii. Lucrările propriu-zise au durat 23 de ani.

4 noiembrie 1715. A fost ziua în care la Alba Iulia și-au dat întâlnire comandantul trupelor austriece din Transilvania, guvernatorul Transilvaniei, arhitectul care întocmise planul fortificației, Giovanni Visconti Morando, peste 100 de preoți români, dar și alte notabilități ale vremii. Reuniunea avea un scop bine definit: punerea pietrei  de temelie a Cetății, pe care o vedem și astăzi.

Cetatea de la Alba Iulia, «place d’arme» al Transilvaniei

Lucrările de ridicare, începute încă din 1711, au căzut în sarcina unei echipe conduse de arhitectul Visconti, cel mai important inginer militar genist al Imperiului Habsburgic din acea vreme. Tot el și-a pus, trei ani mai târziu, iscălitura și pe proiectul pentru noua fortificaţie.

Cetatea a fost ridicată peste alte două fortificaţii mai vechi, respectiv castrul roman al Legiunii a XIII-a Gemina şi Cetatea medievală Bălgrad (termen sub care a mai fost cunoscută Cetatea). Potrivit istroricului Gheorghe Anghel, pentru a elibera terenul ce urma să fie ocupat de noua fortificaţie, în suprafaţă de peste 140 hectare, s-a hotărât dărâmarea tuturor edificiilor vechiului oraş. Proprietarii terenurilor și caselor abandonate au primit unele despăgubiri. Noua urbe s-a conturat la est de Cetatea medievală, actualul oraș de jos.

Fortăreața proiectată de Visconti trebuia să fie «place d’arme», adică fortificaţia principală a Transilvaniei, construită după «cele mai noi metode de fortificare». Varianta aleasă a fost în formă de heptagon, adică o magistrală cu şapte bastioane (lucrare de fortificare în colțurile unei fortărețe) mari ce poartă numele unor sfinţi, dar și al împăratului autriac Carol al VI-lea şi al soţiei sale, Elisabeta.

Fortificația, ridicată pe spatele a 20.000 de iobagi români

Zidurile Cetății au fost construite din piatră şi cărămidă, într-o tehnică perfectă, fară denivelări, uşor oblice pentru a provoca ricoşarea proiectilelor metalice. Materialele folosite au proveniență locală. Pe ambele maluri ale Ampoiului, în zona actualului cartier Lipoveni din Alba Iulia, au fost arse milioane de cărămizi, piatra brută a fost adusă din satul Şard, cea fasonată de la Ighiu, nisipul din râul Mureş, iar piatra pentru var de la Meteş.

Munca brută a căzut în sarcina românilor. Istoricul Gheorghe Anghel scrie că la ridicarea fortificației au participat peste 20.000 de iobagi (țărani care depindeau cu tot ce aveau de stăpânul lor), aduşi din toată Transilvania. Românii erau obligați să muncească gratuit câte două săptămâni, prin rotație. Pentru transportul materialelor se estimează că se foloseau 3.000 de căruțe. Zidarii și pietrarii au fost aduși din Italia, iar sculptorii de la Viena.

Costul lucrărilor, estimat la un milion de guldeni de aur

Cea mai mare parte a lucrărilor la Cetatea bastionară au fost realizate între 1717 şi 1727, sub coordonarea inginerului militar Iosif de Quadri. Este vorba de ridicarea celor șapte bastioane, dar și a zidurilor de legătură (curtine). Tot în această perioadă au fost finalizate porţile fortificaţiei, I, II-a şi a III-a. Celelalte trei porți, a IV-a, a V-a şi a  VI-a, au fost ridicate până în 1738. Este perioada în care interesul austriecilor pentru Cetatea din Alba Iulia a scăzut considerabil, pe fondul înfrângerilor suferite în fața turcilor. Lucrările la Cetatea bastionară au fost reluate timid abia în 1747, iar la scurt timp au fost întrerupte.

Istoricul Gheorghe Anghel scrie că lucrările de ridicare a celei mai importante fortificații pe care o aveau austriecii în Transilvania au implicat costuri uriașe. Cea mai vehiculată cifră este de un milion de guldeni de aur.

După 298 de ani de la începutul lucrărilor de ridicare a fortificației, Cetatea din Alba Iulia rămâne un mare monument de arhitectură militară, unică în România.

Zidul de Vest al Cetății, dinamitat în 1921

Zidul de Vest al Cetăţii de secol XVIII din Alba Iulia a fost dinamitat şi îngropat în 1921, odată cu începerea lucrărilor de ridicare a Catedralei Ortodoxe în care s-au încoronat Regii României Mari. Constructorii vremii au decis că trebuie făcută o breşă în partea de Vest a fortificaţiei bastionare, în primul rând pentru a uşura lucrările de ridicare a Bisericii. Unii istorici au descris distrugerea acestei laturi a Cetăţii, ca un simbol al eliberării românilor, după o jumătate de secol de  dominaţie austro-ungară.

Reconstituirea zidului de vest al Cetății a început în 2011, printr-un proiect cu finanțare europeană, de 68,3 milioane de lei, din care 80 la sută sunt fonduri europene. Lucrările au presupus excavarea a sute de mii de metri cubi de pământ, de pe o suprafaţă de un hectar de teren, care acoperea şanţul din fața Catedralei. În total, a fost reabilitată o suprafață de 46.000 metri pătrați. Accesul publicului pe toate laturile fortificației ar urma să fie posibil de sâmbăta viitoare, 9 noiembrie. Cel puțin, acesta este ultimul termen anunțat de administrația locală.

Lucrările de restaurare a Cetății, derulate în ultimii 15 ani, au implicat costuri de peste 50 de milioane de euro, cea mai mare parte din fonduri europene.

Nicu NEAG