Actualitate
FOTO | Donaţie pentru Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia: Echipamente pentru copii, ce vor fi folosite în Parcul de Aventură de pe Valea Popii
Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a primit o donaţie din partea Clubului Rotary Alba Iulia Civitas Solis. Cu ajutorul finanţării oferite, au fost achiziţionate 53 de echipamente complete care vor fi folosite de copii şi tineri în Parcul de Aventură, amenajat pe Valea Popii din Alba Iulia, pentru parcurgerea a cinci trasee, fiecare cu grad diferit de dificultate.
Parcul de Aventură din Alba Iulia este în curs de amenajare în zona Parcului Dendrologic al municipiului Alba Iulia, pe Valea Popii, în cadrul unui proiect al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Proiectul „Ateliere Educaţionale de dezvoltare personală a copiilor şi tinerilor în risc de abandon sau eşec şcolar” se adresează unui număr de 400 de copii din cadrul centrelor educaţionale şi caselor de tip familial din structura Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia dar şi unui număr de aproximativ 600 de copii în risc de abandon şi eşec şcolar din judeţele Alba şi Sibiu. Atelierele educaţionale sunt gratuite iar la ele pot participa şi alţi copii şi tineri în risc de eşec sau abandon şcolar din cele două judeţe.
„Acest proiect este unul inedit pentru Biserica Ortodoxă Română şi este unic în Patriarhia Română. Aceste ateliere se adresează copiilor aflaţi în dificultate, care se confruntă cu probleme sociale sau diferite afecţiuni psihice. Atelierele Educaţionale se doresc a fi un complex de activităţi derulate prin metode care favorizează autocunoaşterea, îmbină distracţia şi provocarea cu conţinuturi pedagogice extracuriculare, asigură dezvoltarea fizică şi intelectuală a copiilor, oferind o alternativă optimă la mediul ostentativ fizic şi social, neprielnic, generator a unor comportamente introvertite care declanşează riscul de eşec sau abandon şcolar”, a precizat părintele Nicolae Ignat, directorul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Clubul Rotary Alba Iulia Civitas Solis a realizat un proiect căruia i s-au alăturat Fundaţia Rotary Internaţional, Rotary Club Cleethorpes (Districtul Rotary 1270 Anglia) şi cluburile Rotary din Sibiu, Mediaş şi Blaj. Proiectul a beneficiat de o finanţare de 22.452 USD din care au fost cumpărate echipamente pentru activităţile outdoor care se vor desfăşura în Parcul de Aventură.
Cu ajutorul finanţării oferite de cluburile Rotary au fost achiziţionate 53 de echipamente complete care vor fi folosite de copii pentru parcurgerea a cinci trasee, fiecare cu grad diferit de dificultate. Traseele vor fi delimitate prin amenajarea cu diferite culori formate din cel puţin 12 elemente cum ar fi de exemplu: jocuri pentru copii, amenajarea unor poduri din bârne mobile, poduri din corzi şi cabluri; pod vietnamez mobil, tiroliene, panouri de căţărat, bârne cu trepte mobile, realizarea de platforme din lemn de delimitare a elementelor, marcare de poteci orientare, etc. Echipamentele de protecţie pentru copii constau din căşti de protecţie, mănuşi, hamuri, căşti, rabiniere, scripeţi şi dispozitive de autoasigurare. Copiii vor fi asistaţi de persoane instruite şi cu certificat de alpinist utilitar care vor fi monitorizate de o asociaţiei cu experienţă în domeniu.
În Parcul de Aventură au fost construite 8 căsuţe din lemn cu o capacitate de patru locuri fiecare, existând posibilitatea de cazare a unui număr de 32 de copii, chiar şi pe timp de iarnă. Tot aici au fost realizate şi un centru administrativ, magazii şi o sală de instruire.
„Ne bucurăm că am putut susţine Parcul de Aventură, un proiect important pentru comunitatea noastră pentru că are ca scop realizarea de activităţi care să contribuie la prevenirea riscului de eşec şi abandon şcolar în rândul copiilor proveniţi din familii defavorizate social din judeţele Alba şi Sibiu”, a declarat preşedintele Clubului Rotary Alba Iulia Civitas Solis, avocat Dana Tomşiţ.
Proiectul „Ateliere Educaţionale de dezvoltare personală a copiilor şi tinerilor în risc de abandon sau eşec şcolar” este implementat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Primăria municipiului Alba Iulia, care a concesionat terenul în suprafaţă de 20.000 mp pe o perioadă de 15 ani şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News