Actualitate
FOTO: Expoziția finală din cadrul Taberei Internaționale de Artă Plastică Inter-Art Aiud. Concluzii în urma evenimentului
Tabăra internațională de artă plastică Inter-Art Aiud a ajuns la finalul celei de-a XIX-a ediții, duminică, la Aiud, în prezenţa unor oficialităţi de la Ministerul Culturii, dar şi judeţene şi locale. Tabăra a reunit 36 de artiști plastici din 25 de țări, reprezentanți a unor importante culturi și tradiții, pictori, graficieni și sculptori recunoscuți prin talentul și valoarea lucrărilor realizate și prezentate în expoziții în întrega lume.
La expoziția de închidere a evenimentului, recunoscută ca fiind una din cele mai importante prezentări de artă plastică realizate de-a lungul timpului în tabara aiudeană, au fost prezenţi Csilla Hegedus – secretar de stat în Ministerul Culturii, Ion Dumitrel – președintele Consiliului Judetean Alba, Mihai Horatiu Josan – primarul municipiului Aiud, precum și alte oficialități judetene și locale și un numeros public iubitor de artă.
Participarea și discursurile prezentate de oficiali au subliniat amploarea fenomenului artistic Inter-Art, relațiile pe care fundația le-a stabilit, în decursul timpului, în promovarea artei românești și a artei internaționale de la Washington și New York, la Viena și Vichy și până la expozițiile din Haiti și Maroc, transmit organizatorii.
Publicul și artiștii participanți au avut posibilitatea să asiste la expoziții personale ale artiștilor Eva Andrea Szocs (Ungaria), Georgiana Cozma (Romania), Gerd Messmann (Germania), Suelin Low Chew Tung (Grenada), Lojze Kalinsek (Slovenia), la expoziții de de grup cuprinzând arta haitiană și arta sudaneză, la expoziția internațională de mail-art, la expoziția in memoriam Jacek Cichon (Polonia). Expozițiile s-au desfășurat în sălile din galeriile de artă aiudene și în sălile de expoziții ale Muzeului Național din Alba Iulia.
Seara de muzică Melodis Folk, prezentările sub genericul Arta din țara ta, excursiile la Alba Iulia, Rîmetea și Sighisoara au contribuit la cunoașterea reciprocă a culturii și tradițiilor specifice zonelor reprezentate.
Un alt eveniment inedit l-a constituit prima ediție a Noptii Inter-Art, desfășurată în Piata Consiliul Europei, Biserica Romano-Catolică și Galeriile Inter- Art și care a cuprins: creații în aer liber, având ca temă Aiudul – expuse apoi în galeriile de artă și vernisate la miezul nopții, concertul de orgă, atelierul de fotografie veche cu prezentarea lucrărilor realizate de Zoltan Lorincz jr. , performance-urile realizate de Georgiana Cozma (Romania), Eva Andrea Szocs (Ungaria),Giuseppe Strano Spitu (Spania).
Sculpturile realizate de Stefan Balog, montate în zona parcului central, au făcut parte dintr-un proiect intitulat “Îngeri căzuți”, prin care, cu ajutorul artei vizuale, a teatrului și muzicii autorul a adus un omagiu martirilor care au suferit și murit în închisoarea aiudeană; au participat la proiect actorii trupei Skepsis din Alba Iulia.
Aiudul se înscrie prin această manifestare în galeria marilor centre de cultură contemporană, devenind un important promotor al artelor plastice, al spatiului artistic, al valorilor culturale și a actului artistic contemporan, a declarat Ioan Hadarig, director artistic.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News