Connect with us
Advertisement

Aiud

FOTO: Imagini noi de pe lotul 4 al Autostrăzii Sebeș – Turda. Recepţia lucrărilor, amânată

Publicat

Pe lotul 4 al Autostrăzii Sebeş-Turda, între Decea şi Turda, segmentul pe care se va face joncţiunea cu Autostrada Transilvania şi DN1, încă se fac lucrări. CNAIR a făcut publice, joi, imagini cu operaţiuni desfăşurate pe acest tronson. Potrivit reprezentanţilor companiei, recepţia nu are loc la data iniţial anunţată, adică 15 februarie, ci va fi efectuată, cel mai probabil, în martie.

Noi imagini au fost mediatizate, pe pagina de Facebook a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, cu lucrări pe lotul 4 al Autostrăzii Sebeş-Turda. Este vorba despre montări de parapeţi şi catadioptri, execuţie şanţuri, dar şi teste ITS (de comunicaţii).

Pe acest tronson, nu se efectuează deocamdată recepţia, pentru nu sunt finalizate toate lucrările, printre care şanţuri, taluze, drumuri tehnologice, garduri şi alte elemente de siguranţă.

“Continuăm discuţiile cu constructorul pentru a stabili data recepţiei”, a explicat, pentru economica.net, Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR. „În momentul în care se va stabili data recepţiei, vom anunţa. Ar putea fi în martie”, a completat acesta.

Contractul pentru proiectarea şi execuţia Lotului 4 (16,3 km, de la nodul Decea până la intrarea în autostradă în zona Turda; km 53+700 – km 70+000), a fost semnat cu PORR Construct SRL/PORR Bau GMBH, în 16 aprilie 2014 şi este în valoare de 470.004.894,83 lei (fără TVA). Trebuia să fie gata în martie 2016, dar nou termen actualizat pentru deschiderea circulaţiei ar putea fi abia în mai 2018.

Chiar dacă se face recepţia lucrărilor în martie, nu se va deschide circulaţia decât atunci când va fi preluat oficial şi lotul 3, astfel încât traficul rutier să fie posibil între Aiud şi Turda.

Aşa au precizat reprezentanţii CNAIR, la începutul acestui an, pentru Alba24: „Traficul rutier se va putea desfăşura pe o lungime de 25,30 km, între Nodul Aiud şi Nodul Turda, imediat după recepţia lucrărilor de către Comisiile desemnate”. Atunci, aceştia anunţau că „pentru lotul 4 se preconizează întrunirea Comisiei în a doua parte a lunii februarie, în funcţie de condiţiile meteorologice”.

Pe acest lot se va face joncţiunea între A10 şi Autostrada Transilvania (A3). Termenul actualizat de finalizare a lucrărilor este luna mai 2018.

Citeşte şi FOTO Lotul 4 al Autostrăzii Sebeș-Turda. Situația lucrărilor, la jumătatea lunii ianuarie

Vezi şi VIDEO: Autostrada Sebeş-Turda. Cum arată cel mai spectaculos nod rutier din România

Reamintim că recepţia lucrărilor pe lotul 3, între Aiud şi Decea a fost amânată de două ori, ultima dată în ianuarie, CNAIR invocând neconformităţi pe tronsonul finalizat de Tirrena Scavi. În ianuarie, reprezentanţii CNAIR dădeau ca „termen realist” pentru deschiderea circulaţiei pe acest tronson, „luna martie”.

Citeşte şi Procesul de recepţie pe lotul 3 al autostrăzii Sebeş – Turda, SUSPENDAT de CNAIR. Problemele constatate

Posibil însă ca perioada de aşteptare să fie mai lungă, iar în acest timp şoferii vor fi nevoiţi să circule în continuare pe DN1, pe un segment de drum foarte aglomerat. „Șoferii își vor risca viața în continuare pe DN1, un drum îngust, aglomerat și periculos, deși alături vor avea două segmente de autostradă (perfect funcționale) cu o lungime totală de 28,75 km care conectează orașul Aiud de Autostrada A3 Gilău-Câmpia Turzii”, au transmis reprezentanții Asociației Pro Infrastructură, miercuri, pe pagina de Facebook.

Citeşte şi Autostrada Sebeș-Turda: RECEPȚIA lotului 4. Nu vă bucurați, nu se va da drumul circulației

UPDATE: Recepţia lotului 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda a fost amânată pentru 90 de zile, din cauza unor neconformităţi constate de o comisie a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alin Şerbănescu, citat de digi24.ro.

Acest lucru înseamnă că s-ar putea circula pe lotul dintre Aiud şi Decea cel mai devreme după Paşte.

„S-a amânat (recepţia – n.r.). Practic s-a respins, dar în termeni tehnici se numeşte amânarea recepţiei. Au la dispoziţie 90 de zile, dar în aceste 90 de zile se va ţine cont şi de starea vremii. Ca atare, în cazul în care vremea nu permite, se dă o extensie de timp care să acopere perioada în care, să zicem, lucrările ar fi afectate de condiţiile meteo. Iar după trecerea acestei perioade, se va face o nouă inspecţie în vederea recepţiei”, a afirmat Alin Şerbănescu.

El a explicat că, dacă din 90 de zile vor fi două 2 săptămâni în care, din cauza vremii nefavorabile, nu se va putea intra în amplasament, constructorul va primi o extensie de timp de 14 zile.

Întrebat care sunt neconformităţile constatate de comisia de inspecţie, Alin Şerbănescu a nominalizat probleme legate de rugozitate, adică de aderenţă, excesul de bitum, probleme legate de planeitate, adică existenţa unor denivelări, şi, nu în ultimul rând, probleme legate de soluţia aplicată pe poduri. „Ei au propus un proiect pentru asfalt şi nu l-au respectat. Adică modul în care au aşternut asfaltul. Cele trei straturi de asfalt (de bază, de legătură şi de uzură – n.r.) trebuie să aibă o anumită consistenţă şi o anumită grosime. Practic, nici consistenţa şi nici grosimea nu sunt cele din proiect”, a susţinut reprezentantul CNAIR.
O comisie a CNAIR s-a aflat în inspecţie marţi, pe lotul 3.

„Am constatat că s-au menţinut anumite neconformităţi descoperite şi în luna noiembrie a anului trecut. Ca atare, vom vedea şi ce spun şi celelalte două echipe, pentru că au fost trei echipe, practic, astăzi în inspecţie, una care s-a ocupat de verificarea structurilor, una de siguranţa rutieră şi a treia echipă, noi, cea care s-a ocupat de partea de drumuri. După câte aţi văzut, există aceste neconformităţi „, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al CNAIR, potrivit digi24.ro.

sursă foto: Facebook (CNAIR)

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Tara lui Papura Voda

    joi, 15.02.2018 at 12:50

    Banci din beton…genial!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement