Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Militari de la Batalionul 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia participă la exerciţiul multinaţional „Capable Logistician” din Ungaria. Demonstraţii cu tehnică militară

Publicat

batalion geniu apulum in ungaria Un grup de 13 de specialişti în arma geniu de la Batalionul 136 „Apulum” Alba Iulia participă la exerciţiul multinaţional “Capable Logistician 2015”, care se desfăşoară până în 20 iunie, în Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Armate Ungare Bakony. În această acţiune sunt implicaţi peste o mie de militari din Bulgaria, Croaţia, Ungaria şi România.

Armata Română participă anul acesta cu un grup de 25 specialişti în arma geniu.

În perioada 12-16 iunie, militarii români au primit vizita unor oficiali ai Armatei Române, dar şi a unor civili, care au putut observa activităţile desfăşurate în punctul de comandă. Militarii români au participat şi la un exerciţiu demonstrativ organizat de naţiunea gazdă, cu un pluton de drumuri.

Exerciţiul multinaţional „Capable Logistician 2015” este planificat şi coordonat de către Centrul Multinaţional de Coordonare Logistică (MLCC) şi se desfăşoară cu sprijinul naţiunii-gazdă, Ungaria.

„CL-15”, este unul dintre cele mai importante şi complexe exerciţii în domeniul logistic, organizate regional în ultimul deceniu şi în conformitate cu aprobarea ministrului apărării naţionale.

convoi militar Exerciţiul vizează crearea condiţiilor de antrenare a personalului naţiunilor implicate în vederea desfăşurării exerciţiului „Trident Juncture 2015 (TRJE15)”, având în centrul atenţiei ca principalele căi de abordare a problemelor de logistică multinaţională să fie în acord cu prevederile impuse de situaţii deosebite, crearea unităţilor de tip MILU în subordinea JLSG, evaluarea şi certificarea comandamentului JLSG, antrenarea în conformitate cu standardele NATO.

Batalionul 136 Geniu „Apulum” din municipiul Alba Iulia, unitate militară care anul trecut a organizat exerciţiul multinaţional “IEL MILU 2014”, participă de această dată cu un grup de 13 specialişti: maior Mihai Hişu, căpitan Dan Diaconescu, căpitan dr. Daniel Reghian, căpitan Iulian Gorun, plutonierii majori Vasile Şoşa, Sebastian Popa, Gheorghe Maghiar, Nicu Florea, sergent major Ioan Tuhuţ şi caporalii Florin Mihăilă, Cristian Paşcu, Petru Bendea, conduşi de către maior Marius Păcurar, un veteran al acestor tipuri de misiuni.

Detaşamentul românesc din cadrul IEL MILU a primit, vineri, 12 iunie, vizita fostului ministru al Apărării Naţionale, Ioan-Mircea Paşcu, actualmente vicepreşedinte al Parlamentului European. Acesta a fost însoţit de către ataşatul militar al României în Ungaria, colonel Iuliu Lucaci. Întâlnirea cu militarii români a fost una informală şi a avut loc la iniţiativa oficialilor din cadrul Smart Energy MILU (un consorţiu format din 14 companii private şi 2 agenţii naţionale din domeniul apărării prezente la exerciţiu cu echipamente si personal specializat).

Luni a avut loc “Ziua invitaţilor” în care mai multe grupuri de vizitatori, militari si civili au fost întâmpinaţi de către comandantul IEL MILU, maior Marius Păcurar. Acestora li s-au prezentat capabilităţile si obiectivele IEL MILU. Vizitatorii au putut observa activităţile desfăşurate în punctul de comandă, tehnica militară de sprijin de geniu prezentă la exerciţiul demonstrativ şi la lucrările de amenajare din zona de responsabilitate.

armata ro A urmat “Ziua distinşilor vizitatori” la care a participat, o echipă din Direcţia Logistică a Statului Major General, condusă de către general de brigadă Dan Lapadat şi comandantul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, colonel Gheorghe Soare.

Au participat la exerciţiul demonstrativ organizat de naţiunea gazdă în care au fost prezentate acţiuni şi capabilităţi specifice structurilor/unităţilor multinaţionale logistice integrate (MILU) într-o concepţie unitară de conducere.

Detaşamentul a fost introdus în cadrul exerciţiului demonstrativ cu un pluton de drumuri, care a avut misiunea de asigurare a mobilităţii forţelor proprii prin refacerea profilului a două sectoare de drum distruse cu ajutorul utilajelor din dotare.

La finalul exerciţiului demonstrativ, participanţii au vizitat o expoziţie de tehnică militară, echipamente şi armament ale principalelor companii ungare de profil.

Generalul de brigadă Dan Lapadat, însoţit de către comandantul Brigăzii 10 Geniu, colonel Gheorghe Soare au vizitat tabăra românească instalată în Camp English din poligonul Bakony.

Ceremonia militară de deschidere a exerciţiului a avut loc marţi, 16 iunie, pe platoul din faţa Centrului de Instruire Bakony.

Aflat la a opta ediţie, exerciţiul reprezintă materializarea unei iniţiative regionale a patru state, pentru formarea unei structuri multinaţionale de integrare logistică cu sprijin de geniu, în scopul amenajării şi întreţinerii căilor de comunicaţii în teatrele de operaţii, cu asigurarea măsurilor de protecţie a forţelor.

Până în prezent, exerciţiile de acest tip a fost organizate şi desfăşurate astfel:

2008 şi 2009 – Buzău/ROMÂNIA;

2010 – Bucureşti/ROMÂNIA – a avut loc certificarea şi afirmarea structurii;

2011 – Pozega/CROAŢIA;

2012 – Alba Iulia/ROMÂNIA;

2013 – Exerciţiu multinaţional „CL-13” – Lest/SLOVACIA – a avut loc certificarea şi afirmarea comandamentului structurii;

2014 – Exerciţiu multinaţional “IEL MILU 2014” Plovdiv/Bulgaria şi Alba Iulia/România (la sediul Batalionului 136 Geniu „APULUM”).

Exerciţiul multinaţional a fost precedat de o pregătire academică prin care specialiştii în domeniu au reconfirmat necesitatea unităţii multinaţionale logistice integrate cu specific de geniu în contextul militar actual.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax